EVENIMENT
Vitezomani amendați pe drumurile Clujului. Unii au depășit viteza legală cu peste 70 de km/h
Polițiștii clujeni au desfășurat, în perioada 21 – 27 iulie, acțiuni punctuale pentru combaterea vitezei excesive, în cadrul unei campanii naționale organizate de Poliția Română. Scopul principal al demersului a fost prevenirea accidentelor rutiere generate de viteza neadaptată la condițiile de drum.
”În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 377 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea vitezei legale.
Dintre acestea, 331 au vizat cazuri în care viteza a fost depășită cu mai puțin de 50 km/h, 44 pentru depășiri cuprinse între 51 și 70 km/h, iar în două cazuri șoferii au fost surprinși circulând cu peste 70 km/h peste limita legală”, au spus polițiștii de la IPJ Cluj.
46 de permise reținute
Totodată, au fost reținute 46 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, ca măsură complementară pentru abaterile constatate.
”Respectarea limitelor legale și adaptarea vitezei la condițiile de trafic și vreme sunt esențiale pentru siguranța tuturor participanților la trafic. Campaniile de prevenire vor continua, cu scopul de a reduce riscurile și de a salva vieți”, au precizat polițiștii.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






