Connect with us

CULTURA

Dirijorul Gabriel Bebeșelea, despre situația Filarmonicii de Stat ”Transilvania”: Numirea directorului interimar a venit ca o ofensă adusă oricărui muzician onest și cinstit

Publicat


Dirijorul principal al Orchestrei Filarmonicii de Stat ”Transilvania” Cluj-Napoca, Gabriel Bebeșelea, a reacționat marți la numirea directorului interimar al instituției, Cătălin Nistor.

Bebeșelea a amintit că în urmă cu aproximativ două săptămâni Filarmonica de Stat ”Transilvania” și-a pierdut managerul general, pe Marius Tabacu, după o lungă și grea suferință, acesta fiind un intelectual erudit, cu studii muzicale aprofundate, traducător al unui impresionant număr de cărți din mai multe limbi străine.

”Bineînțeles, la scurt timp după aceea, a fost numit, cum e firesc, un manager interimar. Ei bine, din acest moment încep problemele și apar semnale alarmante ale nepăsării autorităților și chiar ale desconsiderării actului cultural.

Nu mă ascund după deget – numirea directorului interimar al Filarmonicii de Stat Transilvania a venit ca o ofensă adusă oricărui muzician onest și cinstit care și-a dedicat viața pentru această artă și această instituție. E o crimă culturală să normalizez prin tăcere o astfel de numire.

Este o palmă dată colegilor mei și o lovitură împotriva a ceea ce am realizat împreună în ultimii 4 ani la filarmonica clujeană.

Acest lucru se întâmplă cu o lună înainte de aniversarea a 65 de ani de existență a instituției, șubrezind serios imaginea a tot ceea ce au realizat predecesorii noștri, niște coloși muzicali”, a spus Bebeșelea.

A numi o persoană care nu stăpânește limba română, strigător la cer

Acesta a precizat că nu are absolut nimic personal cu omul care a fost numit în această funcție, dar de care îl desparte viziunea a tot ceea ce implică profesionalismul și notorietatea culturală.

”Nu vreau să intru în amănunte sordide și bârfe neconstructive apărute în spațiul public, dar de aici până la a numi în fruntea uneia din cele mai mari, prestigioase, de tradiție și performante instituții de cultură din țară o persoană care nu stăpânește limba română, este o mare distanță.

Deja devine strigător la cer.

Și nu e cel mai grav faptul că face parte dintr-o categorie tot mai prezentă, arhetipul ignorantului propulsat în vârful ierarhiei unei scări de valori întoarse cu josul în sus, ci faptul că lipsa sa de studii e vizibilă din primele două cuvinte rostite sau scrise, exemplele fiind deja prezente în spațiul public”, a menționat dirijorul clujean.

Personaj obscur – imaginea filarmonicii

Gabriel Bebeșelea a afirmat că după un director care a tradus tomuri întregi din trei limbi străine, e inacceptabilă numirea unuia care pare să aibă dificultăți de exprimare elocventă.

”Dar ce are asta cu conducerea unei instituții de cultură? Absolut totul! Cum se poate ca un astfel de personaj obscur să devină peste noapte și pe nepusă masă imaginea unei instituții în care mai bine de 100 dintre subalternii săi au studii aprofundate și competențe deja dovedite, inclusiv în managementul cultural?

Sau cum se poate, moralmente vorbind, să devină imaginea unei instituții conduse de mari personalități cu o carieră internațională: Antonin Ciolan, Sigismund Toduță, amintind doar două din numele de rezonanță”, s-a întrebat Bebeșelea.

Ce competențe manageriale are noul manager?

Dirijorul Filarmonicii s-a mai întrebat ce competențe manageriale deține această persoană, câteva luni la frâiele Școlii Populare de Artă?!

”Cărei persoane i se pare firesc ca în urma acestei brume de experiență cineva să capete expertiza necesară pentru a conduce una din cele mai importante instituții de cultură din România?! Așadar, nu pot să devin complice prin tăcere.

Nu pot să privesc pasiv, pentru că asta ar însemna să girez normalizarea acestei situații absolut inacceptabile. Din păcate acesta e doar un simptom al decăderii morale și profesionale a ultimelor decenii, al inversării scării de valori, aducând aminte de epurarea culturală din perioada desfășurării acțiunii romanului <<Cel mai iubit dintre pământeni>>, petrecută tot la Cluj-Napoca”, a mai afirmat dirijorul.

Gabriel Bebeșelea a adăugat că oare lipsa de experiență managerială și de notorietate în lumea culturală, de recunoaștere măcar locală, dacă națională și internațională e prea mult, n-ar părea să motiveze faptul că ne aflăm puși în fața unei unelte, a unei cozi de topor?

Urmează tăieri bugetare?

”Care e finalitatea? Tăieri bugetare, reduceri de posturi? Oare acesta să fie scopul? Absolut inacceptabil pentru o țară din Uniunea Europeană a secolului XXI, cu o cultură națională vastă.

Vorbim de pericolul tot mai probabil care se abate asupra unei instituții etalon a culturii române. De prima orchestră din România care a concertat după aproape 6 decenii în celebra Sală de Aur din Musikverein Wien. De prima orchestră din România care a început, la fel, după decenii de la ultima reprezentație, Tetralogia wagneriană (tradusă în limba română de Marius Tabacu!).

Artele trebuie salvate

De corul care a cântat recent Simfonia a noua de Beethoven în Konzerthaus Berlin alături de o orchestră de renume mondial și de un dirijor legendar.

Pe scurt, de orchestra și corul care au reprezentat România pe cele mai importante scene ale lumii de decenii încoace. Ar fi absolut inacceptabil ca lucrurile să derapeze pe drumul tăierilor bugetare si de personal.

Pe lângă faptul că artele trebuie imperios salvate și nici măcar un singur post nu poate fi pierdut, acest lucru poate urgent crea un precedent periculos care ar afecta, rând pe rând, toate instituțiile muzicale din România, și așa mult subfinanțate”, a mai menționat Bebeșelea.

Se cere numirea unei persoane cu o firimitură de notorietate în cultură

Acesta recunoaște că este dreptul autorităților să nu se consulte cu angajații în astfel de numiri, dar e datoria lor etică să ia o decizie cu respect față de istoria și renumele instituției, adică să fie numită o persoană de o probitate morală ireproșabilă și mai ales care să fi dovedit măcar o brumă de capacități manageriale demne de o propulsare în astfel de poziție, pe lângă măcar o firimitură de notorietate în cultură.

”Da, știu, este vorba de un interimat.

Dar chiar și dacă ar fi fost vorba de o singură zi, este la fel de periculos și oferă un mesaj din cale-afară de clar privitor la nepăsarea autorităţilor faţă de păstrarea unei anumite prestanțe în actul cultural. Și nu mă feresc să o spun: impostura a ajuns mult prea departe! Imaginea acestei instituții deja a fost terfelită și știrbită destul.

Lipsa de reacție, o aprobate tacită a situației

Vreau să îi asigur pe toți muzicienii din Filarmonica de Stat Transilvania și toate departamentele care lucrează împreună la bunul mers al instituției că afecțiunea mea și relația mea personală cu ei nu încetează.

Au în continuare întreaga mea mulțumire și apreciere pentru tot ceea ce am realizat împreună. Dar în același timp îi rog să mă înțeleagă că nu pot să trăiesc cu gândul de a fi complice la dezonorarea istoriei filarmonicii.

Lipsa mea de reacție ar deveni o aprobare tacită. Acest mesaj este unul de luptă împotriva imposturii și a lipsei oricărei busole morale”, a mai spus Gabriel Bebeșelea care și-ar dori ca acest mesaj să ajungă la decidenții politici și să-i determine să renunțe la agende obscure, distructive pentru actul cultural și care riscă să nu se poată remedia decât după generații.

”Nu mai e vorba doar despre Filarmonica de Stat Transilvania, ci despre întreg peisajul cultural din România”, a conchis dirijorul clujean.

Reamintim că la Filarmonica de Stat ”Transilvania” a fost numit manager interimar Cătălin Nistor, care a avut o bogată activitate de staroste de nunți…

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

Zilele naţionale ale României. Ce a fost înainte de 1 Decembrie

Publicat

România aniversează astăzi Ziua Naţională, 1 Decembrie, când, în 1918, a fost realizată unirea provinciilor româneşti, la Alba Iulia.

Dar ţara noastră a mai avut încă două zile naţionale.

Între 1866 şi 1947, ziua naţională era pe 10 mai. Atunci era marcată Ziua Independenţei, precum şi Ziua Regalităţii.

Următoarea dată marcată ca zi naţională a fost 23 august, sărbătorită între anii 1948 şi 1989. Aceasta era numită şi ziua insurecţiei armate antifasciste, când armata română a întors armele împotriva Germaniei naziste, cu care era până atunci aliat. S-a întâmplat în 1944. Atunci, mareşalul Ion Antonescu, şef al ţării, a fost arestat în urma unei lovituri de stat organizate de regele Mihai.

Actuala zi naţională, 1 Decembrie, a fost stabilită prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990. Ea a fost promulgată de președintele Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990. Este ziua formării Regatului României Mari, prin unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Celelalte provincii s-au unit la date anterioare.

În perioada comunistă, 1 decembrie era adesea sărbătorită împreună cu 30 decembrie, când, în 1947, a abdicat regale Mihai, iar România devenea republică populară.

(MaAv)

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO/ Omagiu adus la Cluj cardinalului Iuliu Hossu, vestitorul Unirii de la Alba Iulia

Publicat

De

Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, pr. Marius Cerghizan, vicar general, preoți, diaconi, studenți teologi, credincioși, precum și reprezentanți ai autorităților locale, între care prefectul județului Cluj, au onorat memoria cardinalului Iuliu Hossu fiind de față la un scurt moment omagial desfășurat în condițiile impuse de pandemie.

La încheierea Sfintei Liturghii Arhierești în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca – celebrare dedicată memoriei înfăptuitorilor Unirii și la care s-a invocat mijlocirea Fericitului episcop Iuliu Hossu și a Fericiților episcopi greco-catolici martiri pentru credință –, a avut loc un moment de rugăciune și depunerea de coroane de flori la statuia Episcopului Iuliu Hossu, primul cardinal al românilor și fericit martir pentru credință, care a vestit Marea Unire românilor adunați la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918.

Statuia a fost amplasată și binecuvântată în Anul Marelui Centenar al Unirii, 2018, în fața Catedralei „Schimbarea la Față”, sfânt locaș în care Episcopul Iuliu Hossu s-a rugat și din care a păstorit poporul credincios în perioada 1930-1948.

Cuvintele lui Iuliu Hossu

A fost un prilej, pentru Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin, să reamintească acele cuvinte care au fost rostite în 1918, la Alba Iulia, de Episcopul Iuliu Hossu: „De acum o Românie mare, una și nedespărțită, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și credința poporului său… Dreptate și adevăr la temelia României întregite!” – sunt cuvintele pe care, eminentul nostru Arhiereu astăzi, Fericitul martir pentru credință Iuliu Hossu, le rostea mulțimilor adunate pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia.

Aceleași cuvinte răsună și astăzi în sufletele noastre: dreptatea lui Dumnezeu și credința poporului său să rămână la baza și la fundamentul României Mari, odată pentru totdeauna. Trăiască România Mare, trăiască toți cei care cred în idealurile sfinte lăsate de Dumnezeu pentru această țară. Amin. Lăudat să fie Isus Hristos!”, a încheiat Ierarhul greco-catolic clujean.

Imnul episcopilor martiri

La statuia Vestitorului Marii Uniri, Fericitul episcop Iuliu, s-a intonat Imnul Episcopilor martiri, care a răsunat la 2 iunie 2019, la Blaj, pe Câmpia Libertății, la beatificarea, de către Sfântul Părinte, Papa Francisc, a celor șapte Episcopi greco-catolici martiri: Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu.

În Catedrală s-a ascultat în această zi de sărbătoare Vocea Cardinalului Iuliu Hossu. Înregistrarea cu Cardinalul român unit cu Roma reamintindu-şi acel moment al citirii Rezoluţiunii, datează din 1970 și a fost făcută lângă Bucureşti, unde se afla în domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Căldăruşani.

Albume cu Marea Adunare de la Alba Iulia

Semne de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, sunt și singurele 5 fotografii din ziua de 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, între care se află și imaginea de la tribuna oficială, cu momentul citirii Rezoluției Unirii de către Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Pozele au fost realizate de fotograful Samuilă Mîrza, care le-a aşezat apoi în câteva albume pe care le-a oferit personalităţilor vremii.

Cu preţuire, unul dintre aceste albume este păstrat la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla, fiind primit de către Episcopul eparh, PS Florentin Crihălmeanu, de la fiica marelui savant Alexandru Borza, întemeietorul Grădinii Botanice din Cluj. Este albumul ce a fost dedicat şi dăruit Vestitorului Unirii, Episcopul Iuliu Hossu, care însă, fiind închis pentru credinţă sub regimul comunist, l-a încredinţat Preotului și savantului Alexandru Borza.

Stă scris pe coperta acestui album: “Alba-Iulia, în 1 Decembrie 1918. P.S.S. Dr. Iuliu HOSSU Episcopul Gherlei, în semn de recunoștință și devotement. Emanuil S. Mîrza”.

Citește mai departe

ACTUALITATE

De ziua țării. Rememorări cu Nichita Stănescu

Publicat

De

Demnitatea omului ca ins nu are nici o importanță dacă demnitatea națiunii și statului ei nu este în vigoare. Ca să lupți și ca să merite să lupți pentru demnitatea personală, statul, mai întâi de orice, trebuie asigurat și ridicat chiar cu prețul sacrificiului definitiv la măreție. Nimic nu este mult, când e vorba de organismul nostru comun, de viața noastră fundamentală: statul nostru, țara noastră, starea noastră generală și sublimă, în deplină viteză a luminii, iluminându-ne.

Excesul de individualitate și de ins poate fi o amăgire, un opiu, o otravă, dacă nu se așează la discreția istorică a țării în sine, dacă râu fiind, nu se varsă în fluviul ei.

Măreția țării mele a devenit scopul și pricina existenței mele.

A-ți servi în mod total țara nu este o îndatorire, ci un drept.

A-ți servi în mod total țara  nu este o obediență, ci o fericire.

Sunt fericit că sunt cetățean al României!

Naționalitatea nu este o analiză de sânge, ci o opțiune. Domnul Rosenthal care a pictat cu înflăcărare chipul femeii ”România revoluționară”, cu salbă de aur pe deasupra de sânii lăptoși, pentru mine a fost un bun român. Domnul meu profesor de liceu, când m-a învățat să gândesc cu subiect și predicat în miraculoasa limbă română, nici o secundă nu mi-a dat prin creierul meu tânăr că nu poate fi altceva decât un brav cetățean al patriei mele.

A fi cetățean român este o dragoste și o opțiune.

Morala bunului-simț nu mai este suficientă.

Loialitatea terestră, și așa puțină, nu mai este suficientă.

O anumită loialitate față de cosmos, o etică mai largă, înglobând nu numai omul, ci însăși viața, ni se iluminează în spirit.

Acum, vom clama țara pe nume,

nu numai din nobila plăcere

de a-i rosti numele, ci

și pentru că din toți martirii vieții noastre

ea singură depune întruna/mărturie că existăm.

Dragii mei, ce frumoasă este România luptătoare și cu salbă de aur pe sânii lăptoși!

(Extrase din periodice și vol. Respirări, Editura Sport – Turism, București, 1982)

 

Mircea Bertea

Citește mai departe

ACTUALITATE

INTERVIU/ Istoricul clujean Mircea Gheorghe Abrudan, de Ziua Națională: Ca popor, ne caracterizează valorile creștine. Renunțăm prea ușor la limba română, la identitatea noastră etnică

Publicat

Ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, amintește anual de unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor și anume votul dat de Marea Adunare de la Alba Iulia pentru unirea Transilvaniei cu România, în 1918.

Ziua Națională a României a fost decisă prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990.

Românii celebrează această zi într-un context pandemic, iar ceremoniile se vor desfășura în format restrâns. Cu toate acestea, Ziua Națională trebuie să ne aducă câteva momente de reflecție asupra noastră ca popor, cum ne-am schimbat și ce-am învățat, ce ne definește ca popor și ce ne lipsește.

Am discutat aceste aspecte cu Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca.

Alegerea zilei de 1 Decembrie, fericită și simbolică

Rep: Ce părere aveți de stabilirea zilei de 1 Decembrie ca Ziua Națională a României?

M.G.A: Ziua de 1 decembrie a devenit Ziua Națională a României după căderea regimului comunist, fiind propunerea guvernului FSN în 1990. Consider că alegerea este una fericită și simbolică deopotrivă, pentru că i se acordă importanța cuvenită unui proces desfășurat pe parcursul anului 1918, început cu 27 martie prin Unirea Basarabiei, continuat cu 28 noiembrie prin Unirea Bucovinei și încheiat la 1 decembrie 1918 prin unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, unire hotărâtă de cei 1228 de delegați și adoptată plebiscitar prin cei peste 100.000 de români prezenți la Alba Iulia pe câmpul lui Horea.

Având în vedere că Basarabia a fost pierdută prin ultimatumul sovietic din vara anului 1940, iar Bucovina a fost înjumătățită prin același act arbitrar al celor doi dictatori Hitler și Stalin, nu cred că o altă zi are o încărcătură emoțională și simbolică mai mare.

Desigur, regimurile de după 1990, mai ales cele de până la preluarea guvernării de CDR în 1996, nu au dorit să revină la 10 mai, ziua națională a României dinaintea comunizării țării, pentru că asociau ziua cu regalitatea, nu atât cu independența țării, obținută în anii 1877-1878.

Însă acest fapt, cine a declarat ziua de 1 decembrie ca zi națională, nu cred că ar trebui să constituie un măr al discordiei, o problemă, este un dat, este deja istorie și trebuie să ne-o asumăm.

Sincer vorbind, nici nu văd altă „soluție” mai potrivită… dar poate sunt subiectiv fiind ardelean, cu toate acestea o reparație s-a făcut cu câțiva ani în urmă, când Parlamentul a adoptat o nouă lege prin care ziua de 24 ianuarie, a Unirii Principatelor Române, a fost declarată „sărbătoare națională” și zi liberă, marcată ca atare prin diverse evenimente.”

Românii, popor tolerant și deschis

Rep: Ce valori ne definesc ca popor?

M.G.A: În mod cert se spune că suntem un popor tolerant, deschis, ospitalier, acestea au de-a face cu matricea românească. Limba este un liant al românismului. Dar este o întrebare pe care când o auzim lansată spunem că este foarte simplă, accesibilă, dar este mai complicat de răspuns la ea.

Avem principii, ne caracterizează niște valori în care credem ca națiune română, credem în Europa, ne individualizăm în această simfonie a popoarelor europene. Eu am studiat și în afara României în Germania, Austria și am văzut că, uneori, din păcate suferim de un anumit complex de inferioritate față de celelalte națiuni mai mari.

Renunțăm prea ușor la limba română, la identitatea noastră etnică. Pentru mine ca istoric îmi este foarte greu să disociez identitatea etnică de cea creștină. Ne caracterizează valorile creștine ca popor.

Dar cred că este o problemă în a ne compara mereu cu națiunile mai mari și faptul că nu ne cunoaștem cu adevărat cultura noastră. Mă refer la ce au construit părinții noștri în timpuri grele.

Noi am dat niște valori care au ecou la nivel mondial

Rep: De ce unor români le este rușine să își afirme naționalitatea?

M.G.A: În primul rând, mă doare chestia asta. Asta are legătură cu istoria aceasta recentă, cu ce am trăit în timpul comunismului și ce a venit după 1990. Tranziția aceasta dificilă cu anumiți cetățeni români de alte etnii care nu ne-au reprezentat onorabil peste hotare. Mai este și lipsa de cunoștințe culturale și istorice despre ce reprezentăm noi.

Să stăm să ne gândim de pildă că noi am dat niște valori care au ecou la nivel mondial. Eu spre România am condus mai multe grupuri de turiști, germani și austrieci, toți erau impresionați de frumusețea României, de Deltă, de mănăstirile din Bucovina, mănăstirile din Oltenia, de București.

Poate o analiză sociologică ne-ar arată că această mentalitate este și tipică unui popor mai mic în comparație cu unul mai mare. Ține foarte mult și de educație și asta s-a văzut și în contextul pandemic că foarte multă lume redescoperea România, neputând să călătorească în afara țării.

Avem aceste valori, aceste frumuseți, dar nu întotdeauna le și cunoaștem, asta am întâlnit și în diaspora română, oameni care au fugit de regiuni comuniste, care au emigrat înainte de 90 din motive politice și economice și care ajunși în alte țări se simțeau inferiori.

Inferioritatea, din cauza lipsei de școală

Rep: De unde vine această inferioritate despre care vorbiți?

M.G.A: Are o explicație foarte adâncă istoric în ceea ce a însemnat dominația Principatelor Române de către alte entități politice, iar în Transilvania a fost mai grea această povară chiar agresivă la adresa românilor care au avut momente de izbucnire inclusiv cu violențe, amintesc Răscoala lui Horea și Revoluția de la 1848 în Transilvania.

Își are aceste antecedente tot din cauza lipsei de școală. Noi nu am avut o elită decât abia în secolul XVIII-lea în Transilvania când s-au format școlile Blajului și apoi școlile de la Sibiu.

Pe de altă parte dacă te uiți și stai de vorbă cu tot felul de oameni care vin și spun că noi am fost mai troglodiți și că noi nu am creat cultură așa cum au creat francezii sau englezii, dar totuși suntem cel mai mare popor din spațiul Sud-Est european și am creat și noi niște ”bijuterii” unice în lume.

Lipsește o viziune a statului

Rep: Unde se creează această ruptură a necunoașterii istoriei și a valorilor?

M.G.A: Cred că se produce în familie, în școală. Nu facem suficiente excursii prin țară cu copiii noștri și ține și de ce citim.Să ne uităm la acest aspect la piața cărți din România și la cât se investește.

Stăm mai prost decât Slovenia, la cât se investește în tipar, în carte și asta spune foarte multe. Numai dacă ne uităm ce buget are educația și cercetarea în România, comparativ cu ce ne-am asumat noi în momentul în care am aderat la UE sau comparativ cu statele din jurul nostru.

Lipsește și o viziune a statului asupra acestor probleme. Trecut în lumea drepților, Pompiliu Teodor spunea că nu îi vine să creadă cum de după anii 90 diriguitorii de atunci ai statului român s-au înțeles să deconstruiască identitatea și statalitatea românească construită cu mari eforturi, cu jertfe de sute de vieți omenești în decursul a 150 de ani, dacă ne raportăm de la 1948 spre noi.

România a uitat de comunitățile din afara granițelor

Apropo de ziua noastră națională uitați-vă la situația comunităților românești din afară granițelor românești, mă refer la comunitățile istorice din Nordul Bucovinei sau Sudul Basarabiei sau Valea Timocului sau cele din Ungaria sau Ucraina Subcarpatică.

Cât de mult se implică statul român acolo? Biserica mai face foarte multe în acele comunități și de multe ori fără sprijinul statului român. Eu am fost în Ungaria și am fost și la Cernăuți și am văzut efectiv stând de vorbă cu români, profesori și membrii ai Academiei Române din zona de acolo și situația este dramatică.

Noi nu ar trebui să inventăm roata, ci putem să ne uităm la politica pe care o au maghiarii în Transilvania care mie, ca istoric nu întotdeauna îmi convine, însă nu pot să spun că nu o admir. Admir tenacitatea, hotărârea și constanța pe care o au de 30 de ani încoace în a investi aici, în a cultiva identitatea lor lingvistică și spirituală și mă refer la nivel politic, nu la o inițiată privată.

Devotamentul lor, încăpățânarea și curajul maghiarilor

Rep: Ce ar trebui să învățăm de la maghiari locuind aici împreună?

M.G.A: Eu sunt transilvănean, am avut colegi maghiari la școală, nu am avut nici un fel de problemă în a lega prietenii care dăinuie până astăzi. Ce admir eu la acești oameni este devotamentul lor, încăpățânarea și curajul lor de a  utiliza toate pârghiile politice și culturale pentru a-și cultiva identitatea etnică prin educație, prin scoală și prin o mulțime de asociații de diverse feluri și orientări.

Acesta este un aspect pe care îl stimez și îl văd. Uneori nu prea rezonez cu el și nu îmi prea convine și aici este și politica care își amestecă coadă și dorește să tulbure uneori apele mai mult decât ar fi permis din punctul de vedere al bunului simț și al legislației europene.

De pildă să finanțezi grădinițe, școli prin intermediul unor asociații pe criterii exclusiv etnice care cultivă un separatism nu este firesc.

Dezamăgiri de Centenar

Rep: Ce putem spune despre cum ne-am raportat la Ziua României în ultimii 30 de ani?

M.G.A: În fiecare an trebuie să recunosc că i s-a dat importanță și s-au organizat manifestații peste tot și la București și la Alba Iulia și alte orașe. Nu văd cum am putea exprima această sărbătoare la nivel festiv altfel. Omul are nevoie de sărbători, asta ne-o spun și antropologii.

Recent chiar am citit un text de a lui Blaga despre acest sentiment pe care îl aveau românii, ardelenii al sărbătorii și al duminicii care coagula comunitatea, care îi dădea sens, care îi oferea odihnă, sărbătoare dincolo de sărbătoarea religioasă, omul are nevoie de acest sentiment.

În anul 2018 cu Centenarul am fost dezamăgit de ce s-a organizat la nivel național și despre ceea ce ar fi trebuit să se facă. Dacă stăm să analizăm acum, că au trecut 2 ani de zile, istoricii și oamenii de cultură și-au făcut datoria, însă statul și autoritățile centrale mi se pare că nu.

La Cluj nu există un monument al Marii Uniri

De exemplu, la Cluj nu avem un monument al Unirii, sigur că s-au inaugurat trei statui dar care nu au fost inițiativa primăriei ci a celor două biserici pe care primăria le-a sprijinit. Este vorba de statuia cardinalului Iuliu Hossu de pe Bulevardul Eroilor și de statuia episcopului și a Mitropolitului Bartolomeu Anania din fața Catedralei Ortodoxe.

Și mai avem de anul trecut după lupte seculare statuia lui Andrei Mureșanu, autorul imnului nostru național în Piață Cipariu. Dar altceva nu s-a făcut. Nu avem un monument care să sublinieze că noi am sărbătorit Centenarul la Cluj, mai mult decât atât nu avem o placă pe o instituție publică în municipiul Cluj-Napoca unde să fie trecute cu litere de aur sau bronz numele și prenumele reprezentațiilor delegațiilor oficiali clujeni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, au fost 16.

Se putea face mai mult

Nu avem așa ceva, la noi doar doi aveau nume de străzi din Cluj ceea ce mi se pare scandalos în contextul în care orașul nostru se dezvoltă. Dau un exemplu, Sidonia Docan care a participat la Marea Adunare Națională și are și un jurnal despre asta.

Ei bine numele ei nu se regăsește niciunde. Așa se coagulează și se construiește o identitate prin aceste monumente care subliniază la nivelul opiniei publice un personaj, un eveniment, din acest punct de vedere am trăit o dezamăgire.

Se putea face mai mult așa cum au făcut celelalte națiuni din jurul nostru, de pildă în Țările Baltice s-au făcut niște ceremonii publice organizate de președinția celor trei țări care tot în 1918 și au dobândit autonomia și independența față de Imperiul Rus. Acolo au fost invitați liderii Uniunii Europene.

Cărți recomandate

Rep: Ce cărți ne recomandați să citim mâine care să ne răspundă și să ne ridice întrebări?

M.G.A: ”,O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”,1999, de Neagu Djuvara

,,Scurta istorie a României de Keith Hitchins”, 2015, editura Polirom

,,De la Marele Război la România întregită”, de Liviu Maior, 2018, editura Rao.

 

Dana Coțovanu

Mesaje de Ziua României * Mesaje de Ziua Națională * Mesaje de 1 Decembrie 2020 •

 

 

 

 

 

 

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate