EVENIMENT
Cum se fac banii. Care este cel mai bine plătit manager de spital din Cluj și cât a câștigat pe lună
Municipiul Cluj-Napoca și județul Cluj reprezintă un centru medical important al României, aici funcționând spitale și institute de diverse specializări, la care vin să se trateze pacienți din întreaga țară.
Cluj24 vă prezintă veniturile managerilor de spitale și institute medicale din județ, unii fiind și medici cunoscuți, dar și a unr șefi de clinici, așa cum rezultă din consultarea declarațiilor lor de avere pe anul 2022.
Managerul celui mai mare spital din județul Cluj, Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca, Claudia Gherman, a obținut anul trecut un venit total net de 365.543 de lei din trei surse. Astfel, aceasta a încasat de la SCJU, ca manager, suma de 187.379 de lei, o sumă de 167.114 lei de la UMF, unde este profesor universitar, la care se mai adaugă o plată reziduală de 11.050 lei de la Colegiul Medicilor.
Asta înseamnă un venit lunar net, în mână, de 30.461 de lei (cca. 6.000 de euro).
Doina Baltaru, managerul Spitalului Militar Cluj-Napoca, a primit 157.031 lei de la spital ca soldă netă, adică salariu, la care se adaugă 12.410 lei, normă de hrană, 3421 lei bani pentru echipament și 2871 de lei dintr-un proiect derulat de UMF, în total 175.679 lei. Tradus în venit lunar, înseamnă că a avut anul trecut peste 14.600 de lei (aprox. 3.000 de euro).
Managerul Spitalului de Recuperare Cluj-Napoca, Sanda Patrichi, a încasat 206.591 de lei, aceasta neavând venituri suplimentare, adică 17.200 de lei pe lună (aprox 3.500 euro).
Nicolae Constantea, care are un contract de management pe firmă, a primit anul trecut de la Spitalul Municipal Cluj-Napoca suma de 213.840 lei, adică 17.820 lei lună (peste 3.500 euro).
Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) Cluj-Napoca, Ioan Mureșan, a primit un salariu de 214.724 de lei, ceea ce înseamnă 17.893 lei pe lună (aproape 3.600 de euro).
Managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello”, Vasile Mureșan, are ultima declarație de avere completată pe site din 2022 pentru anul 2021, când a încasat 278.014 lei/ 23.167 de lei/ lună (peste 4.600 euro).
Managerului Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, Cornel Aldea, a încasat 375.956 de lei, atât ca manager, cât și ca medic, astfel că a avut un venit lunar de 31.329 lei (6.265 de euro).
Institute din Cluj-Napoca
Managerul Institutului Inimii ”Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca, Florin Crișan, a câștigat anul trecut 157.194 de lei/ 13.100 de lei pe lună (2.620 de euro), cel al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca, Cornelia Bălănean, a primit 107.829 lei/ 8.985 de lei/ lună (1.800 euro), managerul Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie ”Octavian Fodor” Cluj-Napoca, Mihai Mleșnișe a încasat, ca salariu, suma de 233.598 lei/ 19.466 de lei/ lună (3.900 euro), iar managerul Institutului Oncologic ”Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, Cătălin Vlad, a înregistrat un venit total de 242.281 lei, din care 123.579 lei din salariu, 65.449 lei reprezentând activitate didactică la UMF, iar 45.933 de lei și 7.320 de lei din două proiecte de cercetare. Asta înseamnă un venit lunar de 20.190 lei (4.000 de euro). Vlad a mai obținut 9.182,13 lei câștiguri din pariuri sportive.
În ceea ce privește șefii de clinici medicale clujene din cadrul SCJU Cluj-Napoca, mai cunoscuți, Cluj24 prezintă veniturile și salariile acestora tot din declarațiile de avere.
Astfel, Ioan Ștefan Florian, șeful Clinicii de Neurochirugie Cluj-Napoca, medic primar neurochirurg, a încasat 356.064 de lei, din două surse: 192.047 de lei de la clinică și 164.017 lei de la UMF unde este profesor universitar. La aceasta se adaugă 46.399 lei din activități medicale prestate la un spital privat, ceea ce înseamnă, în total, 402.453 lei/ 33.537 lei pe lună (6.700 euro).
De asemenea, Dan Mihu, șeful Clinicii de Obstretică- Ginecologie ”Dominic Stanca”, a adunat anul trecut peste un milion de lei (1.036.872 lei),. Astfel, acesta a primit 308.550 lei, din care salariu de la clinică 136.113 lei și 172.437 lei de la UMF pentru activitatea didactică și de cercetare. La aceste câștiguri se mai adaugă o sumă de 525.903 lei dividende de la Novogyn Pro și 202.419 lei dividende la Novogimed SRL. Pe lună, ar însemna un venit de 86.406 lei (17.300 euro).
Manageri de spitale mai mici
Și managerii spitalelor mai mici din județul Cluj au avut venituri substanțiale anul trecut.
Astfel, managerul Spitalului de Pshiatrie Borșa, Aurica Tămaș, a încasat ca salariu 177.441 de lei/ 14.786 lei lunar (3.000 de euro), Ovidiu Stănilă de la Spitalul Municipal Turda o sumă de 144.527 lei (12.043 lei/ 2.400 euro), Mihai Pandrea de la Spitalul Municipal Dej a primit 216.333 lei, ca manager și medic, adică 18.000 lei lunar/ 3.600 euro), Loredana Pop Suciu de la Spitalul Municipal Gherla a încasat 113.240 lei / 9.436 lei lunar (1.900 euro) , iar managerul Spitalului Municipal Câmpia Turzii, Adrian Antal, a avut un salariu de 125.176 lei (10.431 lei lunar (2.086 euro).
Managerul Spitalului Orășenesc Huedin, Adina Pașcalău, a câștigat concursul pentru post în acest an astfel că anul trecut a activat în altă parte.
Salariile de bază ale managerilor de spitale se stabilesc conform preveederilor Legii nr. 153/2017 și țin cont de numărul de paturi și servicii de ambulanță.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






