ACTUALITATE
Dezbaterea privind taxele locale din Cluj-Napoca. Clujenii au cerut reduceri pentru pensionari, clădiri verzi și sectorul HoReCa
Miercuri a fost organizată dezbaterea privitoare la taxele și impozitele aferente anului 2022 la nivelul Municipiului Cluj-Napoca. La eveniment s-au înscris mai mulți clujeni cu propuneri, însă cei mai afectați au fost reprezentanții industriei HoReCa, loviți puternic de pandemie.
Față de aceștia din urmă, Primăria a propus menținerea taxelor la nivelul anilor anteriori, cu toate că în alte orașe mari s-au aplicat reduceri substanțiale. În Timișoara, de exemplu, taxele pentru vizitatori sunt zero, pe când la Cluj se aplică 1% din factura de cazare.
Autorităților locale li s-a cerut să aplice cote minimale de impozitare pentru clădirile nerezidențiale, care găzduiesc activități HoReCa, după cum permite și legea, mai ales că municipiul nu este destinație turistică prin excelență, ci mai degrabă un magnet pentru afaceri, evenimente și domeniul medicinei.
Ștefan Gadola a menționat că HoReCa a fost cel mai afectat domeniu de pandemie și acest lucru a dus la mii de oameni în șomaj tehnic, cu venituri mici, care au fost nevoiți să se mute.
Hotelierii au arătat că nu mai pot scoate sute de mii de lei impozite pe clădiri după ce jumătate de an au fost închiși.
„Vom rămâne în curând și fără forță de muncă”, a adăugat Roxana Ghiran, de la Hotel Napoca.
Consilierul local Adriana Cristian s-a solidarizat cu reprezentanţii HoReCa menționând totodată că dintre primării „Alianței Vestului”, doar Emil Boc a rămas indiferent la suferințele industriei.
Poziția aceasta l-a făcut pe viceprimarul Dan Tarcea, coordonatorul dezbaterii, să intervină cu un răspuns prin care a amintit că Emil Boc s-a luptat din greu să nu fie închis complet Clujul chiar și atunci când aici era o incidență COVID19 de peste 8 la mie.
Racz Bela (UDMR) a propus taxe mai mici la clădiri pentru pensionarii cu venituri mici, chiar dacă aceștia locuiesc în Centru, dar și o diferențiere în funcție de suprafața de care aceștia dispun. Diferența ar putea fi suportată de către persoanele juridice, potrivit propunerii.
Consiliul Civic Local a cerut Primăriei să stimuleze prin politica de impozitare realizarea caselor verzi, care generează energie nepoluantă. Complementar, Iosif Pop a recomandat ca toate aceste strategii ale Primăriei să fie făcute publice din timp pentru ca oamenii să își poată spune părerea.
Pentru anul următor toate taxele și impozitele se ajustează cel puțin cu rata inflației, 2,6%.
Pentru autoturisme impozitul rămâne același.
La imobile, pe lângă cotele standard de impozitare (0,1% pentru clădiri rezidențiale, respectiv 0,2% pentru cele nerezidențiale) se va aplica suplimentar o cotă diferențiată în funcție de zonă, pentru stimularea investițiilor în cartiere: 20% – zona A; 15% – zona B; 10% – zona C; 5% – zona D.
Pe lângă impozitul datorat pe clădire, proprietarii vor plăti în plus 20% dacă nu au respectat autorizația de construcție, respectiv 50% în plus dacă nu dețin autorizație.
Cei care își achită contribuțiile anuale până la 31 martie vor beneficia de o bonificație de 10%.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






