Connect with us

EVENIMENT

Departe de Tipperary-Înscenarea de la Tămădău-14 iulie 1947

Publicat


În dimineaţa zilei de 14 iulie 1947, la orele 6.30, un grup de fruntaşi naţional-ţărănişti era surprins de Siguranță pe un câmp din apropierea comunei Tămădău, situată la 46 de km de capitală, în timp ce încerca să se îmbarce în două avioane I.A.R.-39, cu intenția de a fugi în Occident. Din grup făceau parte: Ion Mihalache, vicepreşedinte PNŢ, cu soţia, Nicolae Penescu, secretar general PNŢ, cu soţia, Nicolae Carandino, directorul ziarului „Dreptatea”, cu soţia, Ilie Lazăr, doctorul Constantin Gafenco, inginerul Gheorghe Popescu, Dumitru si Eugen Borcea. Aceștia au fost arestați, iar tentativa lor de fugă a fost prezentată de presa comunistă ca un act de înaltă trădare îndreptat împotriva intereselor țării.

Asaltul Partidului Comunist Român

Perioada 1944 – 1947, după ocuparea țării de armatele sovietice, a fost caracterizată printr-un asalt general al Partidului Comunist Român pentru accederea la toate pârghiile puterii politice din România. Utilizând metode dintre cele mai violente, abuzive și nedemocratice, bazându-se pe prezența Armatei Roșii care le asigura protecție, comuniștii au preluat guvernarea în 1945, falsificând grosolan alegerile din 1946, următoarea etapă fiind eliminarea opoziției politice și a monarhiei. În tot acest timp, reprezentanții partidelor istorice – PNȚ, PNL și PSD-I – fuseseră supuși la interminabile represalii. Partidul Național Țărănesc trimisese o serie de memorii în Occident, cel mai cunoscut fiind cel din 19 noiembrie 1946, adresat secretarului general al ONU, Trygve Lie, în care se arătau abuzurile guvernului comunistbdin România. De asemenea, conducerea PNȚ se afla în legătură cu structuri de rezistență armată constituite în diverse zone muntoase ale României.

Planul de a fugi din țară

Era limpede că evenimentele duceau către o comunizare totalăcare urma să fie evoluția evenimentelor, ceea ce a determinat conducerea Partidului Național Țărănesc în frunte cu Iuliu Maniu să ia în calcul evadarea din România ocupată a unor fruntași țărăniști și trimiterea lor la Londra, unde să constituie un guvern în exil, după modelul celui înființat de Charles de Gaulle în timpul ocupației germane în Franța. Numai că despre această intenție a țărăniștilor aflaseră și comuniștii, prin agenții infiltrați în proximitatea conducerii opoziției. Ceea ce a urmat a fost o veritabilă capcană întinsă de Siguranța acaparată deja cu totul de comuniști, care au transformat totul în pretext pentru scoaterea în afara legii a PNȚ și condamnarea liderilor acestuia.

Planul fugii peste graniță fusese pus la punct încă din 6 iulie când Grigore Gafencu, prin fiul fruntaşului ţărănist Emil Haţieganu, anunțase disponibilitatea a două avioane I.A.R. Prea bătrân pentru o astfel de încercare, Iuliu Maniu refuzase să plece, trimițând în locul său pe Ion Mihalache, el urmând să rămână în țară. Liderii țărăniști urmau să fie ajutați de aviatorii Lustig Romulus şi Gheorghe Preda şi de şoferii Aurel Popa şi Petre Rusu.

Un zbor cu escale

În prealabil, fuseseră avizați cu privire la operațiune și diplomaţii din statele în care delegaţia urma să ajungă. Avioanele trebuia să aterizeze mai întâi în Turcia, de unde ar fi plecat spre Elveţia, apoi în Franţa şi Marea Britanie.Din acest punct intră în joc poliția secretă condusă de Teohari Georgescu. Unul dintre aviatorii care și-au oferit disponibilitatea era agent al siguranței. Siguranța i-a lăsat pe țărăniști să-și pună în aplicare planul, până în momentul urcării în avioanele de la Tămădău, când au fost înconjurați de agenţi ai Ministerului de Interne, care au făcut uz de arme, somându-i să se predea. Agenții i-au fotografiat pe fugari cu bagajele încărcate în avioane, imaginile fiind publicate în presa comunistă în zilele următoare.

Arestul fugarilor

Toţi cei 14 au fost arestaţi şi încarcerați la Ministerului de Interne. Tentativa de fugă în Occident a fost prezentată de propaganda comunistă ca un act de trădare naţională, ce urma să aibă grave consecințe asupra României. La 19 iulie 1947, Adunarea Deputaţilor ridica imunitatea parlamentară a naţional-ţărăniştilor, totodată fiind interzisă activitatea ziarului „Dreptatea”, oficiosul PNŢ. Întreaga conducere a PNȚ, în frunte cu Iuliu Maniu și secretarul său, Corneliu Coposu, a fost arestată. La 30 iulie 1947, un jurnal al Consiliului de Miniştri decidea dizolvarea Partidului Naţional Ţărănesc, act consfințit și de Adunarea Deputaților, pe baza unui raport întocmit de Teohari Georgescu.

Înscenarea ce a rămas în istorie

A urmat o înscenare judiciară, materializată într-un proces desfășurat între 29 octombrie și 11 noiembrie 1947, când întreaga conducere țărănistă a primit condamnări deosebit de grele. Iuliu Maniu, în vârstă de 75 de ani, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, transformată în temniţă grea pe viaţă şi degradare civică pe 10 ani, confiscarea averii şi plata sumei de 50.000 de lei, cheltuieli de judecată.

Imediat după PNȚ, Partidul Naţional Liberal a fost dizolvat printr-o decizie a conducerii sale, la presiunile autorităților, evident, iar liderii său au ajuns și ei în închisori.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Consiliul Național al Audiovizualului cere Comisiei Europene să investigheze Tik Tok. Ce spune clujeanul din CNA

Publicat

tik tok

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cere Comisiei Europene să investigheze Tik Tok în condițiile în care, conform raportului realizat de Expert Forum (EFOR), candidatul independent la prezidențiale, Călin Georgescu, clasat pe primul loc în primul tur de scrutin, a înregistrat o creștere semnificativă în preferințele electorale, de la 2% la 22%. Această evoluție a fost atribuită în mare parte unei campanii desfășurate pe TikTok.

Evoluția s-a bazat pe coordonarea unor conturi care au promovat activ conținut electoral, fără marcaje adecvate, amplificarea artificială a mesajelor prin algoritmi, utilizând hashtag-uri dedicate, precum echilibru și verticalitate, care au atras milioane de vizualizări.

”Aceste acțiuni au ridicat suspiciuni de manipulare a opiniei publice printr-o utilizare inadecvată a platformei Tik Tok și lipsa transparenței în gestionarea conținutului politic”, arată Valentin Jucan, clujeanul membru al CNA.

Amplificarea dezinformării

Potrivit acestuia,  Consiliul Național al Audiovizualului a constatat nerespectarea obligațiilor privind evaluarea riscurilor sistemice (Art. 34, DSA).
Conform Art. 34 din DSA, platformele online foarte mari (VLOP) trebuie să identifice, să analizeze și să evalueze riscurile sistemice care apar din:
– Proiectarea sau funcționarea serviciilor lor, inclusiv a sistemelor algoritmice.
– Utilizarea serviciilor lor.
Această obligație include evaluarea riscurilor precum:
– Impactul asupra proceselor democratice și al discursului civic.
– Algoritmii TikTok au amplificat conținut electoral favorabil unui singur candidat, generând un dezechilibru în competiția electorală și periclitând pluralismul politic.
– Nu au fost prezentate măsuri de evaluare sau atenuare a acestui risc.
– Amplificarea dezinformării și a conținutului nemarcat.
– Risc de manipulare prin algoritmi opaci (algoritmii TikTok prioritizează conținut emoțional, distorsionând dezbaterea publică).
Raportul Expert Forum indică că multe materiale distribuite pe TikTok nu au fost marcate ca fiind de natură electorală, expunând utilizatorii la conținut al cărui scop sau origine nu sunt clare.
Lipsa transparenței în publicitatea politică (Art. 26, DSA – Publicitatea pe platformele online)
Deși TikTok declară că nu permite publicitate politică plătită, analiza arată că platforma:
a permis promovarea indirectă a mesajelor politice prin influenceri, fără etichetare adecvată;
nu a asigurat transparența necesară pentru identificarea sponsorilor sau a surselor conținutului electoral.
Aceste practici contravin obligațiilor impuse de DSA privind transparența în publicitatea politică.
Lipsa transparenței algoritmilor (Art. 27, DSA – Transparența sistemelor de recomandare)

Algoritmii Tik Tok nu sunt transparenți

Conform Art. 27 din DSA, furnizorii de platforme online care utilizează sisteme de recomandare sunt obligați să furnizeze informații clare și inteligibile despre parametrii principali care determină afișarea conținutului, precum și să ofere utilizatorilor opțiuni pentru influențarea acestor parametri.
În cazul TikTok, algoritmii care prioritizează și amplifică conținutul audiovizual nu sunt suficient de transparenți, iar utilizatorii și autoritățile nu au acces la informații esențiale despre criteriile utilizate pentru recomandări. Această lipsă de transparență poate contribui la riscuri semnificative, inclusiv:
1. Distorsionarea dezbaterilor publice, prin promovarea disproporționată a conținutului menit să provoace reacții emoționale puternice;
2. Influențarea procesului electoral, prin amplificarea potențială a conținutului favorabil unui anumit actor politic, fără mecanisme clare de echilibrare.
Această lipsă de transparență împiedică autoritățile de reglementare să evalueze dacă platforma respectă obligațiile impuse de legislația europeană, afectând în același timp încrederea utilizatorilor în procesul democratic.
Acțiunile TikTok au avut un impact semnificativ asupra alegerilor prezidențiale din România 2024, primul tur, contribuind la:
crearea unui avantaj nedrept pentru un singur candidat;
manipularea opiniei publice prin conținut nemarcat;
exploatarea tinerilor utilizatori, care reprezintă o parte majoritară a publicului TikTok (8,9 milioane de utilizatori în România).

Solicitări adresate Comisiei Europene

1. Să inițieze o investigație oficială asupra conformității TikTok cu prevederile DSA, în special privind transparența algoritmilor și riscurile sistemice;
2. Să solicite TikTok să publice o evaluare detaliată a riscurilor democratice legate de activitatea sa în România;
3. Să impună măsuri corective și sancțiuni pentru încălcările identificate.
4. Să asigure publicarea unui raport privind transparența algoritmică, inclusiv în contextul conținutului electoral difuzat în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din România 2024, primul tur.

Citește mai departe

EVENIMENT

USR Cluj, cel mai bun rezultat din țară la prezidențiale: Clujul este fruntaș în ceea ce privește poziționarea pro-europeană

Publicat

De

Alegerile prezidențiale au marcat un record electoral în județul Cluj, care a devenit cel mai mare susținător al candidatei USR, Elena Lasconi.

Reprezentanții USR Cluj au mulțumit clujenilor pentru încrederea acordată și au făcut apel la mobilizare atât pentru turul II al alegerilor prezidențiale, cât și pentru viitoarele alegeri parlamentare, într-o conferință de presă susținută marți la sediul partidului.

Clujul, bastion pentru Elena Lasconi

Cu un total de 105.733 de voturi, Clujul a oferit cele mai multe voturi din țară candidatei USR la alegerile prezidențiale.

„Cluj-Napoca a votat pentru Elena Lasconi. Un total de 105.733 de voturi din Cluj au mers pentru candidatul USR la alegerile prezidențiale, cele mai multe voturi din județele din țară. Clujul este de asemenea fruntaș în ceea ce privește poziționarea pro-europeană, și aici mă refer la cei doi candidați care au intrat în turul II”, a declarat președinta USR Cluj, Oana Murariu, candidat la Camera Deputaților.

Apel pentru mobilizare în turul II

Reprezentanții USR Cluj au făcut apel la cetățeni să-și mobilizeze familia și prietenii pentru a asigura o prezență masivă la vot pe 8 decembrie:

„Mă aștept să iasă la vot și mai mulți cetățeni, mă aștept de la fiecare clujean să mobilizeze masiv prietenii, familia, să vorbim aceste două săptămâni cu toți cunoscuții. E momentul pentru mobilizare, pentru că trebuie să continuăm pe calea pro-europeană și să nu ne întoarcem în trecut”, a spus Murariu.

Acesta a amintit de referendumul recent din Republica Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană, unde mobilizarea Diasporei a făcut diferența.

„Ați văzut că a fost o diferență de 2.742 de voturi între Marcel Ciolacu, aproape să intre în turul II, și Elena Lasconi și asta ne arată, de fapt, că fiecare vot contează. Am văzut anul acesta Republica Moldova la referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană, la fel, cum diferența a fost foarte mică și pentru că s-au mobilizat cetățenii din Diaspora. Același lucru se repetă acum în România, în turul II al alegerilor prezidențiale. Este important ca cetățenii să meargă la vot, pentru că, da, fiecare vot contează și votul lor poate face diferența”, a mai arătat deputata USR.

Intrarea lui Lasconi în turul II nu se putea obține fără Cluj

Ciprian Rus, candidat la Senat pe listele USR Cluj, a evidențiat performanțele remarcabile din municipiul Cluj-Napoca, unde Elena Lasconi a obținut un scor de peste 40%.

„Aș vrea să încep printr-un mesaj sincer de mulțumire tuturor clujenilor, rezultatul acesta nu se putea obține fără Cluj și o să vă explic. Județul Cluj este singurul județ în care Elena Lasconi a obținut peste 105.000 de voturi. Suntem numărul 1 pe țară. În județul Cluj, Elena Lasconi a avut scor dublu decât cel de pe locul doi și scor triplu decât cei de pe locul 3, 4, 5 sau 6. Adevăratul rezultat bun nu este neapărat în județul Cluj, cât în municipiul Cluj-Napoca. Aici am avut un rezultat de peste 40%. Cluj-Napoca este municipiul din România în care Elena Lasconi a obținut, de departe, cele mai bune rezultate și cele mai multe voturi și municipiile reședință de județ din țară”, a afirmat Rus.

Clujul, pregătit pentru un președinte femeie

El a subliniat că voturile clujenilor au demonstrat că România este pregătită pentru o femeie președinte, mai ales prin comparația cu scorurile adunate ale altor candidați.

„În toată campania am auzit întrebarea dacă este România pregătită pentru o femeie președinte, iar clujenii, prin votul lor, au demonstrat că este mult mai bine pregătită decât alți cinci bărbați. În Cluj-Napoca, Elena Lasconi a obținut mai multe voturi decât Ciucă, Ciolacu, Simion, Geoană și încă un candidat adunați. Mai multe decât cinci bărbați de pe listă. Mesajul este clar: se poate. Momentan, în turul doi, este singura care poate apăra interesele proeuropene și democratice ale României”, susține candidatul USR.

Apel către politicienii locali și partidele de dreapta

Reprezentanții USR Cluj au adresat un apel public liderilor locali de la PSD și PNL de a susține candidatura Elenei Lasconi.

„PNL a declarat deja, la nivel național, susținerea pentru Elena Lasconi, Marcel Ciolacu a demisionat și nu va face contestație. Noi ne așteptăm ca și la nivel de județ să existe responsabilitate, și la nivel de județ, PNL să mobilizeze tot electoratul să meargă la vot și să o voteze pe Elena Lasconi. Nu este momentul pentru orgolii în politică, ci este momentul de responsabilitate pentru următorii cinci ani ai României, și fac apel la colegii din celelalte partide să comunice public susținerea pentru Elena Lasconi, să îndemne cetățenii să iasă la vot pe 8 decembrie și să o voteze pe Elena Lasconi. (…)

Domnule Vasile Dîncu, domnule Daniel Buda, domnule Emil Boc, vă rog, lăsați orgoliile deoparte, vorbiți cu colegii de partid, vorbiți cu electoratul dumneavoastră să o susținem cu toții pe Elena Lasconi pentru parcursul pro-european al României. Este un gest de responsabilitate și îl așteptăm din partea dumneavoastră”, a spus Oana Murariu.

Alegerile parlamentare, următorul pas pentru o majoritate pro-europeană

USR Cluj consideră că viitoarele alegeri parlamentare sunt esențiale pentru consolidarea unui guvern care să sprijine proiectele pro-europene și democratice. Ciprian Rus a avertizat împotriva irosirii votului pe candidați independenți și partide fără șanse să intre treacă pragul electoral de 5%.

„Orice fărâmițare a votului, indiferent din ce motive, poate să ne trimită în situația în care să avem riscul să se facă o majoritate pro-extremistă în Parlament. Dacă nu vă doriți acest lucru, nu vă risipiți votul, indiferent că sunt voturi pentru independenți sau pentru anumite partide. Dacă independenții nu vor face pragul, acele voturi se vor redistribui și vor ajunge, într-un final, în coșul unor partide care susțin candidați extremiști. Dacă susțineți partide mici și nu vor face pragul, se va întâmpla la fel”, arată Ciprian Rus.

Un moment de răscruce pentru România

Alegerile din 8 decembrie nu reprezintă doar o simplă confruntare electorală, ci o alegere între două direcții majore pentru România, susțin reprezentanții USR Cluj.

„Pe 8 decembrie, românii nu au de ales răul cel mai mic, ci au de ales între două direcții, între viitor și trecut, între un candidat pro-european și un candidat pro-rus. E un moment de răscruce și, în momentul acesta, denumirea noastră – Uniunea Salvați România – mă face să mă gândesc că partidul a fost înființat parcă pentru acest moment. În acest moment, echipa Elenei Lasconi, echipa USR, este cea care, prin efortul nostru colectiv și cu ajutorul dumneavoastră, a cetățenilor, chiar poate să salveze România și să o mențină pe parcursul pro-european”, a conchis Oana Murariu.

Citește mai departe

EVENIMENT

Componența Guvernului, cu 3 clujeni, dacă S.O.S România câștigă alegerile parlamentare, prezentată de Diana Șoșoacă (PE)

Publicat

SOS

Președintele S.O.S. România, Diana Iovanovici Șoșoacă, a făcut publică componența Guvernului României dacă partidul său câștigă alegerile parlamentare. Pe listă figurează, ca propuneri de miniștri, și trei clujeni, care sunt candidați ai Partidului S.O.S. România la alegerile parlamentare.

Prim-ministru: Diana Iovanovici-Şoşoacă

1. Ministrul Învățământului şi Cercetării: Prof. Florian Colceag

2. Ministrul Culturii Naționale: Miron Manega (Dumitru Manea)

3. Ministrul de Interne: Dumitru Coarnă

4. Ministrul Justiției: Mariana Vârgă

5. Ministrul Apărării Naţionale: Ninel Peia

6. Ministrul Tineretului: Andrei Guşă

7. Ministrul Sănătății: Dr. Florian-Alexandru Nicula

8. Ministrul Finanțelor: Sorin Naş

9. Ministrul Afacerilor Externe:  Simona Macovei

10. Ministrul pentru Inovare şi Digitalizare: Luis Lazarus

13. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: Manu Costache

14. Ministrul pentru Românii de Pretutindeni: Prof. Florian Manolache

15. Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: Ciprian Ciubuc

16. Ministrul Cultelor: Clement Sava

17. Ministrul Familiei și Egalității de șanse: Cerasela Măciucă

18. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: Verginia Vedinaş

19. Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale: Danil Tulugea

20. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii: Gheorghe Paul

21. Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: Alexandru Băişanu

23. Ministrul Mineritului: Ilie Petrescu

24. Ministrul Exploatării Resurselor: Ovidiu Danteş

25. Ministrul Sportului: Călin Mărincuş

26. Ministrul pentru IMM-uri: Ioan Gruia Bumbu

27. Ministrul Comerţului Exterior: Claudiu Lupaș

28. Ministrul Investițiilor și proiectelor europene: Vasile Nagy

29. Ministrul Energiei: Catrina Angela

 

Viceprim-miniştri:

 

Rodica Plopeanu

Raisa Enachi

 

Alte propuneri ale Partidului S.O.S. România:

1. Avocatul Poporului: Cosmina Cerva

2. Avocatul Copilului: Angela Negrotă

3. Director ANSVSA: Cornelia Bilţiu-Dăncuş

4. Director SRI: Cozmin Guşă

5. Director SIE: Prof. Alexandru Amititeloaie

 

CMF 11240027

Citește mai departe

EVENIMENT

Emil Boc, despre un tandem Lasconi președinte – Bolojan premier: Discutăm după alegerile parlamentare

Publicat

De

Emil Boc

Emil Boc, noul prim-vicepreşedinte interimar al PNL, a declarat marți că orice discuții referitoare la actul de guvernare, care să implice partidul din care face parte, vor avea loc după alegerile parlamentare de duminică, 1 Decembrie 2024, în funcție de rezultate.

După eșecul înregistrat de candidatul PNL, Nicolae Ciucă, în primul tur al alegerilor prezidențiale, conducerea partidului a fost schimbată. Președintele interimar, Ilie Bolojan, a anuțat luni că PNL o va susține necondiționat pe Elena Lasconi, candidatul USR, în turul doi al alegerilor preziențiale.

Emil Boc, despre un tandem Lasconi președinte – Bolojan premier: Discutăm după alegerile parlamentare

Aflat la București, primarul Emil Boc a făcut marți câteva precizări cu privire la vehiculatul tandem Elena Lasconi președinte – Ilie Bolojan prim-ministru, în cazul în care candidatul USR câștigă alegerile pentru funcția de președinte.

”Astăzi nu discutăm despre actul de guvernare, discutăm după alegerile parlamentare, în funcţie de voturile românilor. Evident că este ideal să ai o anumită consonanţă ideologică, să ai guvernări în care să-ţi vină partide care corespund aceluiaşi aspect ideologic, dar mai e mult până departe. PNL a spus aseară foarte clar şi răspicat: o susţine pe Elena Lasconi în turul doi necondiţionat, fără negociere, pentru că dimensiunea proeuropeană a PNL este în ADN, orientarea noastră euroatlantică este de ne-negociat cu nimeni. Din această perspectivă, noi o susţinem pe Elena Lasconi în turul doi”, a declarat Emil Boc, la sediul central al PNL, scrie Agerpres.

Boc: PNL a înțeles mesajul românilor

Emil Boc a mai spus că liberalii au înţeles mesajul transmis de români la primul tur al alegerilor prezidenţiale.

”Este un context cu totul şi cu totul special al acestor alegeri prezidenţiale. E uşor acum de căutat în trecut. E important de ascultat vocea românilor în momentul de faţă, iar ceea ce pot să vă spun ca membru PNL, ca membru în echipa de conducere, este că am înţeles acest mesaj şi că PNL merge pe această direcţie de a da românilor şansa de a alege să rămână acasă”, a declarat Boc.

Emil Boc a fost întrebat și dacă specialiştii PNL nu l-au ”intuit” pe Călin Georgescu. ”Dar dumneavoastră, mass-media, l-aţi intuit?”, a întrebat Boc la rândul lui.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax