Connect with us

ACTUALITATE

Cursuri GRATUITE de schi la pârtia Buscat cu ocazia evenimentului World Snow Day

Publicat


ski

Sâmbătă, 16 ianuarie, pe pârtia Buscat din Băişoara, judeţul Cluj, iubitorii de schi pot beneficia de cursuri gratuite la World Snow Day.

„Magia iernii ne adună din nou pe pârtie. Iubitorii de zăpadă vor putea să se bucure şi în acest an de cursuri GRATUITE de schi, la cea de-a doua ediţie World Snow Day. Oricine este bine primit, iar vârsta minimă de participare este de 3 ani. Cei prezenţi pe pârtie se vor bucura de o sumedenie de surprize.

Pe lângă cursurile gratuite oferite de instructori acreditaţi, vor exista tombole cu premii, dar şi workshop-uri organizate de Armata Română. Militarii vor face prezentări de armament şi a echipamentelor de alpinism. De asemenea, vor avea loc demonstraţii de focuri, dar şi de operaţiuni căutare-salvare”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de organizatorii evenimentului.

„Zăpadă este din belşug”

Potrivit sursei citate, vor fi mai multe zone special amenajate pentru participanţi, printre care şi una unde cei care vor veni se pot încălzi cu un ceai fierbinte, să asculte muzică şi să se relaxeze, iar cei mai norocoşi vor pleca acasă cu cadouri generoase.

„Zăpadă este din belşug, locaţia este aproape de Cluj-Napoca, la Buscat, iar noi suntem pregătiţi să le oferim o zi magică tuturor participanţilor. Sportul trebuie să facă parte din vieţile noastre şi noi ne dorim să îl facem mult mai accesibil, fie că este vară sau iarnă.

Chiar dacă nu toată lumea are posibilităţi. Tocmai de aceea, venim cu astfel de evenimente, ca toată lumea să facă mişcare”, a declarat, conform comunicatului, Bogdan Andreica, organizatorul World Snow Day România şi preşedintele Asociaţiei Napocatrio.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Napocatrio, în colaborare cu Federaţia Internaţională de Schi.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate