ACTUALITATE
Cum va arăta viitoarea bază lunară a NASA: Habitate gonflabile, panouri solare verticale, vehicule nepresurizate
NASA doreşte să revină pe Lună, însă, de această dată, o va face în aşa fel încât astronauţii ei să rămână acolo pentru mai mult timp. Prin programul său Artemis, agenţia spaţială americană intenţionează ca oamenii să se instaleze şi să trăiască pentru prima dată pe un alt corp ceresc decât Pământul, informează AFP, scrie Agerpres.
Însă construcţia unei baze lunare nu este deloc o chestiune simplă. Ea presupune electricitate, vehicule şi spaţii de locuit, însă industria spaţială americană lucrează deja la dezvoltarea tehnologiilor necesare.
‘Seamănă puţin cu o Cupă Mondială a inginerilor’, a rezumat pentru AFP Neal Davis, care lucrează pentru Dynetics, o companie americană ce dezvoltă un prototip de vehicul lunar (rover), luna trecută, la evenimentul ‘Simpozionul spaţiului’, organizat în Colorado Springs.
Va trebui probabil ca omenirea să aştepte misiunile Artemis 7 şi pe cele următoare pentru a deţine ‘locuinţe permanente pe suprafaţa Lunii’, a declarat Jim Free, administrator-asociat al NASA, în cadrul aceleiaşi întruniri. Acest lucru nu va putea să se întâmple înaintea anilor 2030.
Viitoarea bază lunară va fi compusă, a priori, din mai multe situri, a precizat el, pentru a diversifica locurile de explorare ştiinţifică şi pentru a oferi mai multă flexibilitate manevrelor de alunizare.
Comunicaţii şi curent electric
În pofida acestui orizont de timp ce pare îndepărtat, numeroase companii sunt interesate de astfel de proiecte.
‘Prima etapă vizează comunicaţiile’, a declarat Joe Landon, directorul Crescent Space, o nouă filială a grupului Lockheed Martin dedicată serviciilor lunare. ‘Gândiţi-vă la mutarea într-un nou apartament: primul lucru care trebuie făcut este să vă conectaţi telefonul şi internetul’.
Printr-o constelaţie ce va include iniţial doi sateliţi, compania vrea să devină furnizor de internet şi al serviciului GPS pe Lună. Ea va scădea astfel presiunea pe reţeaua NASA, care riscă să devină supraaglomerată din cauza numărului mare de misiuni viitoare, inclusiv private.
Joe Landon a evaluat piaţa lunară la ‘100 de miliarde de dolari în următorii zece ani’.
Al doilea imperativ: conectarea la curent electric.
Astrobotic – ce are 220 de angajaţi – este una dintre cele trei companii selecţionate de NASA pentru a dezvolta panouri solare verticale.
La polul sudic al Lunii – destinaţia vizată, întrucât acolo se află apă sub formă de gheaţă -, Soarele nu se ridică decât foarte puţin deasupra orizontului. Razele sale sunt orientate pe orizontală.
Înalte de circa 18 metri, panourile concepute de Astrobotic vor fi legate între ele prin cabluri lungi de mai mulţi kilometri, a explicat Mike Provenzano, directorul departamentului de echipamente pentru suprafaţa lunară.
Panourile vor putea fi rulate şi pliate după bunul plac, precum şi deplasate în alte zone dacă va fi nevoie.
Vehicule
Pentru expediţiile ştiinţifice ale astronauţilor săi, NASA le-a cerut firmelor din industria aerospaţială să construiască un vehicul nepresurizat (deschis) pentru două persoane, care să fie disponibil în 2028.
Spre deosebire de vehiculele din misiunile Apollo, acesta va trebui, de asemenea, să poată să funcţioneze în mod autonom, pentru misiuni desfăşurate fără astronauţi. Acest lucru înseamnă că viitorul rover nepresurizat trebuie să supravieţuiască nopţilor lunare, care pot să dureze două săptămâni, cu o temperatură ce coboară până la aproximativ -170 de grade Celsius.
Numeroase companii s-au lansat în această cursă. Lockheed Martin profită de expertiza grupului General Motors în domeniul vehiculelor electrice de tip 4×4.
Dynetics, filiala gigantului Leidos, s-a asociat cu Nascar, organizatorul curselor de automobile din Statele Unite.
Prototipul, care va avea o viteză de deplasare de cel mult 15 km/oră, conţine un braţ robotizat şi pneuri din metal împletit, a explicat inginerul Neal Davis. ‘Ele sunt concepute pentru o bună aderenţă, inclusiv pe roci (…), dar deţin şi multe deschideri pe părţile laterale, pentru a nu acumula praf’, a adăugat el.
Praful lunar reprezintă o provocare majoră, întrucât, nefiind erodat de apă sau vânt, este aproape la fel de abraziv ca sticla.
NASA nu a anunţat deocamdată compania sau companiile selectate. Pe termen lung, ea colaborează cu agenţia spaţială japoneză (JAXA) pentru a dezvolta şi un vehicul presurizat, în care purtarea unui costum spaţial nu va fi necesară.
Habitate
În final, astronauţii vor avea nevoie şi de o ‘casă’.
NASA a atribuit un contract de 57,2 milioane de dolari companiei texane ICON, specializată în imprimarea 3D, pentru a dezvolta tehnologia necesară construirii pe Lună de drumuri, piste de asolizare şi spaţii de locuit. Solul lunar va fi utilizat ca material de construcţie.
Alte companii, precum Lockheed Martin, dezvoltă concepte de habitate gonflabile.
‘Puteţi să le trimiteţi într-un mic pachet, ceea ce este un aspect important, deoarece locul disponibil la bordul unei rachete este limitat’, a explicat Kirk Shireman, vicepreşedintele companiei şi coordonatorul departamentului acesteia de explorare lunară. Odată umflat, ‘va exista un spaţiu cu un volum mult mai mare în care se va putea trăi şi lucra’, a adăugat el.
La interior se vor afla camere de locuit, bucătărie, instrumente ştiinţifice. În plus, întregul concept este mobil.
Pe termen foarte lung, scopul proiectului Artemis este acela de a pregăti misiuni spre zone mai îndepărtate ale spaţiului. Şi de a transforma baza lunară în bază marţiană.
Kirk Shireman a confirmat acest aspect: ‘Oricât de mulţi bani va trebui să cheltuim pentru a dezvolta aceste sisteme pe Lună, vrem ca ele să fie aplicabile şi pe Marte’.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Interpretul de muzică populară Grigore Leșe a fost dus de urgență la spital după ce a susținut un recital la Gala Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” de la Botoșani. Artistul s-a simțit rău imediat după ce a terminat de cântat.
Ulterior, i s-a făcut rău și a fost transportat de urgență la spital. Potrivit medicului șef al UPU-SMURD, Ramona Guraliuc, interpretul a fost preluat de ambulanță de la hotelul în care era cazat, după ce s-a simțit rău și a sunat la 112.
O echipă SMURD cu medic i-a oferit primul ajutor, după care l-a transportat la urgențele Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.
Artistul în vârstă de 71 de ani a fost adus la spital cu tensiune ridicată și temperatură mare. După ce a trecut prin mai multe analize medicale, doctorii vor decide ce tratament îi vor administra.
Grigore Leșe, în vârstă de 71 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică populară din România, specializat în cântecele din zona Țării Lăpușului. Cu studii la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj și doctor în muzică, el predă în prezent la Universitatea din București și la Universitatea de Muzică București.
În trecut, Grigore Leșe a mai avut episoade legate de starea sa de sănătate. De exemplu, în septembrie 2024, artistul a postat pe rețelele sociale un videoclip în care cânta de pe patul de spital, menționând că a fost internat pentru câteva investigații medicale și că se simte bine.
De asemenea, în trecut, artistul a menționat că a renunțat la alcool de peste 20 de ani și a avut probleme de sănătate care l-au adus aproape de moarte.
U-Banca Transilvania Cluj a jucat, miercuri seara în BKT EuroCup, cu Reyer Veneția. Confruntarea s-a desfășurat la Palasport Giuseppe Taliercio, o arenă de 3.500 de locuri situată în orașul Mestre, la aproximativ 10 km distanță de celebra destinație turistică. După un meci bun făcut de clujeni, aceștia câștigă cu 88-77, obținând cea de-a 8-a victorie în competiție.
Umana Reyer Venezia: Tyler Ennis, Kyle Wiltjer, Carl Wheatle, Jordan Parks, Mfiondu Kabengele
U-BT Cluj-Napoca: Zavier Simpson, DJ Seeley, Karel Guzman, Gediminas Orelik, Zach Hankins
Sezonul regulat se apropie de final, iar lupta pentru Play-Off este încinsă. Înaintea partidei, trupa lui Mihai Silvășan se afla pe locul 7 și acumulase 7 victorii, respectiv 7 înfrângeri. De evidențiat faptul că JL Bourg are același bilanț, situându-se pe poziția a șasea. În schimb, Turk Telekom Ankara, Reyer Veneția și Cedevita Olimpija Ljubljana sunt la o victorie distanță.
Reyer Veneția – U-BT Cluj, 77-88. Clujenii obțin a 8-a VICTORIE în EuroCup
Învinsă în etapa precedentă din BKT EuroCup de către Hapoel Ierusalim, U-Banca Transilvania a jucat sâmbăta trecută la Ploiești, acolo unde a obținut un succes convingător.
Gruparea condusă de către experimentatul Neven Spahija a contabilizat 3 victorii la rând în BKT EuroCup, ultima la Hamburg, 77-90. În plus, Veneția a reușit să o răpună pe Valencia Basket cu 81-74. În Lega Basket, Veneția se situează pe 9 și vine după o victorie cu Cremona, 86-78.
Din punct de vedere statistic în BKT EuroCup, cel mai bun marcator al italienilor este americanul Rodney McGruder, care are statistici de 15.5 puncte, 2.7 recuperări și 2.3 pase decisive. La rândul său, pivotul Mfiondu Kabengele este un alt om important, care contribuie cu 15.2 puncte și 9.5 pe partidă.
„Jucăm cu o echipă puternică, în formă. Au câștigat ultimele 5 meciuri disputate în toate competițiile. Sunt puternici din punct de vedere fizic, în special sub panou. Joacă cele mai multe izolări sub panoul advers și profită de fiecare aspect. Totuși, noi vrem să facem un meci bun și să câștigăm. Va trebui să ne implicăm fizic, să jucăm un baschet de calitate și să stopăm oamenii lor mari, pentru a merge pe tranziție ofensivă și a înscrie coșuri ușoare”, a spus înaintea partidei Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania.
Zavier Simpson a făcut un nou meci mare, adunând 25 de puncte, 6 recuperări și 7 pase decisive. DJ Seeley l-a urmat cu 16 puncte, iar MVP-ul finalului de meci, Sasu Salin, a avut 12 puncte. De cealaltă parte, Mfiondu Kabengele a fost în double-double, cu 17 puncte și 10 recuperări. Tyler Ennis a marcat 19 puncte.
În următoarea rundă din EuroCup, U-BT CLuj-Napoca primește vizita lui Turk Telekom Ankara, într-un duel programat marți, 21 ianuarie, de la ora 19:00.
Atacantul împrumutat de FCU Craiova la „U” Cluj, Vladislav Blănuță, în vârstă de 23 de ani, este în vizorul lui Maccabi Haifa, conform presei din Israel.
Adrian Mititelu, acționarul de la FCU Craiova, a declarat pentru GSP că Vladislav Blănuță e dorit de 3 echipe. Una dintre ele ar fi Maccabi Haifa, potrivit israelienilor de la One.
GOANA după Blănuță. Ce club îl vizează pe atacantul de la „U” Cluj
„U” Cluj nu vrea însă să-l piardă pe atacantul cu 9 goluri în acest sezon. Ardelenii ar încasa 10% din transfer, dacă mutarea s-ar face pe perioada împrumutului, dacă suma de transfer este de peste un milion de euro. Clujenii nu vor lua însă niciun ban dacă atacantul va fi vândut de Adrian Mititelu după 1 iulie.
Ofertele pentru Blănuță vin pe adresa celor de la FCU Craiova, clubul de care aparține.
De când a venit de la FCU, Blănuță a fost titular în atacul lui „U” Cluj și e om de bază, jucând alături de Thiam într-un sistem cu doi atacanți.
Ce zice Adrian Mititelu
„Dacă în această perioadă noi îl vindem pe jucător cu o sumă mai mare de 1 milion de euro – și nici nu se pune problema să nu fie o sumă mai mare de un milion – atunci „U” Cluj beneficiază de 10% din valoarea transferului. Dacă cineva îl cumpără pe 1 iulie, U Cluj nu mai ia nimic”, a spus Mititelu pentru GSP.
De ultimă oră, există în acest moment 3 cluburi interesate de serviciile golgheterului „șepcilor roșii”. N-ar fi exclusă nici posibilitatea ca Mititelu să bată palma cu un club încă de acum, dar mutarea să se materializeze la vară, ceea ce ar însemna că oltenii vor beneficia în integralitate de suma de transfer.
„Sunt discuții, dar să fie de acord și jucătorul, nu depinde de mine. Nu am bătut palma cu nimeni, au fost doar tatonări și schimburi de discuții. Nu există niciun acord cu nimeni”, a punctat Mititelu.
Cluj24 vă prezenta acum două zile resortul și vila de lux în care și-a petrecut vacanța la început de an cântăreața clujeancă Vlăduța Lupău împreună cu soțul și băiețelul mai mare, Iair.
Shebara Resort este una dintre cele mai exclusiviste locații de la Marea Roșie, depășind, după spusele unora, paradisul din Maldive. Cei 30.000 $, cât costă un sejur pentru întreaga familie, se regăsesc în arhitectura futuristă, dotările hi-tech de ultimă generație, mobilier minimalist, servicii, mâncare și băutură.
FOTO. Imagini din vacanța de LUX a Vlăduței Lupău. Hotelul e de fițe
Inspirat de inovația modernă, Shebara redefinește ospitalitatea ultra lux cu creativitate îndrăzneață și măiestrie excepțională. Abordarea personalizată a serviciilor reflectă angajamentul față de reinventare. Chefii locației îmbrățișează inovații îndrăznețe pentru a crea experiențe culinare de neuitat. Nikkei Cusine, cu dish-uri japoneze, bucătăria mediteraneană, braseria Lunara ori pool-bar-ul Solera oferă oaspeților oportunitatea de a se răsfăța cu creații ale unor chefi renumiți.
Arabia Saudită întenționează să dezvolte din punct de vedere turistic zona Mării Roșii care îi aparține, Shebara fiind doar un prim pas spre un lanț exclusivist de stațiuni.
Foto: Facebook Vlăduța Lupău, Shebara Resort