Connect with us

EVENIMENT

Crește numărul cazurilor de Covid-19 în Israel. Autoritățile au reintrodus obligativitatea purtării măștii în interior

Publicat


Israelul a anunţat vineri că reintroduce obligativitatea purtării măştii în locurile publice închise, după o creştere a numărului de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.

În Israel, mai mult de jumătate din populaţie a fost complet vaccinată, potrivit Agerpres, care citează AFP.

„Din cauza creşterii numărului de infectări, Ministerul Sănătăţii a anunţat că începând de astăzi, 25 iunie, la prânz (09:00 GMT), vor fi necesare măştile în toate locurile care nu sunt la exterior, cu excepţia locuinţelor”, a precizat ministerul într-un comunicat.

În plus, israelienii sunt sfătuiţi să poarte o mască sanitară în timpul marilor adunări în aer liber, „de exemplu în timpul evenimentelor legate de marşul mândriei (Pride Parade) care va avea loc în acest weekend”, a declarat ministerul cu referire la marşul organizat la Tel-Aviv vineri după-amiază, la care sunt aşteptaţi mii de oameni.

Copiii cu vârsta sub şapte ani, persoanele cu dizabilităţi şi cei care practică un sport sunt scutiţi de obligaţia de a purta o mască în interior.

Peste 100 de cazuri noi de Covid-19 pe zi

Premierul israelian Naftali Bennett a avertizat miercuri că dacă peste 100 de cazuri noi de coronavirus vor fi înregistrate zilnic timp de o săptămână, purtarea unei măşti va fi din nou obligatorie.

Începând de luni, autorităţile sanitare au înregistrat zilnic peste 100 de noi pacienţi cu COVID-19.

Israelul a anunţat miercuri că amână redeschiderea teritoriului său pentru turişti „din cauza îngrijorărilor cu privire la posibila răspândire a variantei Delta” a coronavirusului.

Peste cinci milioane din cei 9,3 milioane de israelieni (55% din populaţie) au primit două doze de vaccin anti-COVID-19.

În total, au fost raportate peste 840.000 de contaminări de la începutul pandemiei în Israel, între care 6.428 de decese asociate COVID-19.

Sursa: Agerpres

Foto: pixabay.com




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate