Connect with us

EVENIMENT

Containere mobile pentru călători în stațiile unde opresc autobuzele în locul trenului la Aghireșu și Gârbău. Ce spun oamenii

Publicat


cale ferata Aghireșu

Primăriei Aghireșu a găzduit, joi, o nouă rundă de discutii între reprezentanții societăților de transport și primarii, respectiv locuitorii comunelor Aghireșu și Gârbău, pentru a găsi soluții la problemele navetiștilor după ce trenurile au fost înlocuite cu autobuze în urma începere lucrărilor de electrificare a căii ferate Cluj-Napoca – Episcopia Bihor.

La întâlnire au participat directori de la cele trei companii (CFR Călători, Interregional Călători și Transferoviar Călători),  primarul Sorin Lehene și Both Gheorghe din partea Primăriei Aghireșu și primarul Gheorge Broaină și Balint Gyongyi din partea Primăriei Gârbău, cât și reprezentanții călătorilor din cele două comune.

”La întâlnire au fost discutate sesizările făcute de călători față de neregulile constatate pe parcursul călătoriei: atitudinea ostilă a unor șoferi față de călători, locurile puține din autocare, prețul biletului.

Cei de la Interregional au comunicat faptul că ei deja s-au pregătit pentru afluxul ridicat de călători de după începerea școlii și vor suplimenta în plus toate autobuzele, atât pe cele de dimineață cât și pe cele de după masa.

TFC a transmis că dacă va fi cazul, și ei sunt dispuși să suplimenteze toate cursele deservite de ei. După finalizarea discuțiilor, cei de la CFR au revenit cu un telefon și au transmis faptul că vor suplimenta autocarele de la trenurile 3630 cu plecare din Aghireșu-Fabrici la 5.30, 3631, cu plecare din Cluj la 14.35 și vor modifica mersul trenului 3624 cu plecare din Aghireșu Fabrici la 6.25 ca să ajungă în Cluj înainte de ora 7.00 (deci va pleca cu circa 15 minute mai repede).

În acest sens, deocamdată avem certitudinea că toți copii vor avea loc în autobuze”, a relatat Bartha Zoltan, care a participat la întâlnire.

Containere și toalete

Potrivit acestuia, din păcate, nu s-a primit aprobare din partea Autorității pentru Reformă Feroviară pentru înființarea unor stații în Leghia și Viștea, ci doar promisiunea că fiecare operator de transport va transmite șoferilor ca în cazul în care se solicită, să se oprească și în aceste localități.

”Din păcate nu se va putea emite bilete pentru aceste stații, astfel că cei din Viștea și Leghia vor cumpăra bilete pentru stațiile următoare (Gârbău, respectiv Șaula).
Primăriile Aghireșu și Gârbău vor încerca achiziționarea unor containere mobile care să servească ca refugii pentru călători în stațiile unde se opresc autobuzele. La fel, în stațiile din Gârbău și Aghireșu-Fabrici se va încerca amplasarea unor toalete mobile, în special pentru călătorii care sunt în tranzit”, a mai spus acesta

Persoanele care cumpără abonamente de la CFR Călători sunt rugate să anunțe la casele de bilete cursele cu care circulă mai des (același lucru și la cei de la Interregional).

Cei care pleacă de la Cluj cu autocarele CFR sunt obligați să-și cumpere bilet de la casierie, în caz contrar prețul biletului vândut în autocar va fi mai mare. La CFR Călători prețul unui bilet, cu supliment de loc, pe relația Cluj-Aghireșu este de 7.50 lei.

De asemenea, se va discuta cu Primăria Cluj-Napoca pentru modificarea refugiului din fața Gării, astfel încât autobuzele să poată parca în siguranță.

Păstrați curățenia pe autobuze

”Vă rog să încercăm să păstrăm curățenia și ordinea pe autobuze, să nu aruncăm pe jos biletele, să nu lăsăm sticle și ambalaje pe scaune, și mai ales să nu folosim perdelele de post de prosoape.
Pentru orice nemulțumire sau reclamație legat de calitatea transportului (atitudinea șoferilor și a șefilor de tren, curățenie, preț bilet, etc) vă rog să depuneți sesizări pe paginile de internet a celor trei operatori (cu menționarea numărului de tren/autocar, ora de plecare/sosire și problema ivită), fiindcă doar așa vor putea să rezolve aceste cazuri
În legătură cu alternativa CTP, cele două primării vor veni cu comunicative oficiale.
S-a convenit ca după 20 septembrie să mai avem o întâlnire pentru discutarea problemelor ivite odată cu începerea școlii”, a conchis Bartha Zoltan




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate