Connect with us

ACTUALITATE

Consiliul Școlar al Elevilor CNMV Turda organizează evenimentul „Choose your future” și este dedicat tinerilor liceeni care au nevoie de ajutor în alegerea unei cariere

Publicat


Consiliul Școlar al Elevilor Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Turda organizează evenimentul „Choose your future”. Acesta se va desfășura în mediul online, în perioada 3-4 decembrie.

Evenimentul este unul cu scop informativ, dar vine și în ajutorul acelor elevi care nu știu ce presupune o anumită carieră sau facultate. În cadrul evenimentului vor fi prezenți invitați din mai multe domenii printre care medicină, drept, IT sau arte.

Astfel, nume ca Mircea Bravo, Dragoș Petrescu, Radu Constantin, Nicu Mihai, Cristi Danileț, Remus Vlasiu, Dorel Duca, Andrei Bratu sau Alexandra Chiriac vor discuta cu elevii Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Turda

Invitații vor împărtăși cu elevii experiențele lor, situațiile cu care s-au confruntat și vor încerca să le dea sfaturi utile. Scopul acestui eveniment este de a fi un sprijin pentru tinerii care se confruntă cu întrebarea „Oare eu la ce mă pricep?” sau „La ce facultate ar trebui să merg?”.

,,Fiecare dintre noi s-a simțit cel puțin o dată în viață pierdut sau nehotărât, în special în perioada adolescenței când trebuie să iei anumite decizii care îți vor croi drumul în viață. Presiunea de a-ți alege o facultate, un job, o pasiune, poate fi destul de mare mai ales când ești un elev fără experiență și fără nicio idee despre ce ți-ar plăcea să faci pe viitor”, transmit organizatorii evenimentului.

Evenimentul va avea loc online. Mai multe detalii se pot afla AICI.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate