ACTUALITATE
Concurs național de eseuri pentru ELEVI ”Amintiri din anii PANDEMIEI” la Biblioteca Turda
Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” Turda organizează a XVI-a ediție a concursului de eseuri tema fiind ”Amintiri din anii pandemiei”.
Prin acest concurs organizatorii își propun încurajarea afirmării tinerelor talente în domeniul creaţiei literare, promovarea literaturii şi artei naţionale, sensibilizarea tinerei generaţii pentru cunoaşterea şi respectarea moştenirii culturale, promovarea literaturii și a elevilor talentați și apropierea lor de spiritul valorilor autentice.
Procedura de concurs
Plicul cu eseul poate fi depus la sediul central al Bibliotecii Municipale „Teodor Murăşanu” Turda situat în Piaţa Republicii nr. 52, sau poate fi trimis în format electronic la adresa de E-mail contact@bibliotecaturda.ro până în data de 28 mai a.c. ora 10, împreună cu datele personale ale concurentului (nume, prenume, data naşterii, școala, clasa, adresă, nr. de telefon) și împreună cu o declarație pe proprie răspundere al cărui format este pus la dispoziția participanților e către bibliotecă, privind dreptul de autor asupra lucrărilor.
La concurs se poate trimite o singură lucrare de maxim o pagină și jumătate, format A4. Lucrările trebuie scrise pe computer, cu fonturi Times New Roman de mărimea 12, distanțate la 1 rând. Lucrările trimise pentru concurs nu se returnează.
În acest an concursul este unul național, la el putând participa, pe 2 secțiuni, elevii claselor a VII-VIII și cei ai claselor X-XI din toate județele țării.
Festivitatea de premiere a lucrărilor va avea loc în data de 1 Iunie, la ora 10, pe terasa din fața Teatrului Național ”Aureliu Manea” Turda.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






