În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Pompierii din cadrul ISU Cluj au venit cu o serie de recomandări, în pragul sărbătorii de Înviere, pentru evitarea incendiilor sau a altor situații neplăcute.

De Paște, 160 de pompieri cu 150 de mijloace și autospeciale vor fi disponibile în permanență pentru stingerea incendiilor, asistență SMURD sau evacuare în situații de urgență.

ISU Cluj va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsuri de răspuns la orice situație de urgență.

Controale la obiectivele religioase din Cluj

Pompierii vor fi pe teren în noaptea de Înviere la slujbele din județ. Anterior, inspectorii ISU Cluj au făcut controale la obiectivele religioase.

„Inspecția de Prevenire a desfășurat controale tematice și acțiuni de informare la obiectivele religioase din județul Cluj. Totodată, inspectorii ISU Cluj vor fi pe teren și pe timpul slujbelor”, mai arată ISU Cluj.

Sfaturi pentru prevenirea incendiilor în noaptea de Înviere

ISU Cluj a transmis o serie de măsuri care trebuie urmate atât pe timpul slujbelor religioase, cât și în locuințe, astfel încât să nu apară incendii sau alte incidente de Sărbătorile Pascale.

„Credincioșii trebuie să manifeste prudență la utilizarea lumânărilor aprinse, care trebuie ținute la distanță față de haine și păr, evitând apropierea acestora de icoane sau obiecte ce ar putea lua foc.

• La întoarcerea acasă, este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile.

Lumânările aprinse nu trebuie lăsate nesupravegheate

• Lumânările sau candelele aprinse nu vor fi lăsate nesupravegheate și se va evita deplasarea cu acestea în autovehicule. De asemenea, lumânările sau alte surse de foc nu vor fi lăsate la îndemâna copiilor, care trebuie supravegheați permanent.
• O atenție sporită va fi acordată și persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile asupra modului de utilizare a lumânărilor aprinse, pentru a preîntâmpina situațiile în care viața sau bunurile pot fi puse în pericol.
• Parcarea autovehiculelor în apropierea bisericilor se va face astfel încât să nu blocheze căile de acces și să nu fie împiedicat accesul la hidranți.

Sperăm ca Sfintele Sărbători Pascale să treacă fără evenimente nedorite. Pe această cale, dorim tuturor credincioșilor Paște Fericit!”, a transmis ISU Cluj.

Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Claudiu, a transmis Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului Nostru Isus Cristos. 

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu.

Har, pace și binecuvântare de la Domnul nostru Isus Cristos!

Iubiți credincioși,

Sărbătoarea Învierii Domnului ne conduce sufletește la adevărul central al credinței creștine, invitându-ne să celebrăm biruința lui Isus asupra păcatelor și asupra morții și să ne deschidem inimile pentru a-L primi pe Cel Înviat în viețile noastre. Noi celebrăm de aproape două mii de ani acest eveniment unic din istoria noastră, în care Fiul lui Dumnezeu transformă moartea într-o trecere spre adevărata viață.

Învierea Domnului reprezintă epicentrul unei schimbări radicale a omenirii, punctul de cotitură în care și din care timpul este inundat de viața veșnică. Dacă până atunci păcatul părea să stăpânească libertatea omului, iar moartea își etala atotputernicia, condamnându-l pe om la tăcere și la resemnare, Isus Cristos ne răscumpără din robia păcatelor, ne dăruiește harul de a trăi în sfințenie, ne face părtași în prezent vieții veșnice și ne călăuzește pașii spre înviere.

Cântările liturgice de la Slujba Învierii ilustrează acest adevăr, numind Sfintele Paști „praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor” și insuflându-le creștinilor o sfântă bucurie: „Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Cristos Dumnezeu ne-a trecut pre noi, cei ce cântăm cântare de biruință”!

Celebrarea liturgică a Învierii lui Isus înseamnă să Îl întâlnim, să Îi îngăduim să ne lumineze, să fie Domnul inimilor noastre și fratele nostru în încercări și suferințe. În mod firesc, întâlnirea liturgică cu El trebuie să fie continuată în viața zilnică, unde fiecare creștin, urmând pilda Mariei Magdalena, este chemat să spună, prin cuvinte și prin fapte, că L-a văzut pe Domnul (cf. In 20,18). Cu toate că mărturisim cu buzele acest mister al mântuirii noastre și cântăm „Cristos a înviat din morți”, adevărata provocare este aceea de a-l face prezent în fiecare clipă din viață, pentru noi și pentru lumea în care trăim.

Lumea în care trăim o cunoaștem destul de bine. Este o lume a războiului din noi și dintre noi. Avem războaie la granița țării și în alte părți ale lumii, avem războaie în inimi. Avem războaie în familii, în cercurile noastre de cunoscuți, în societate, între popoare și între Biserici. Avem războaie online și acestea, chiar dacă par a fi mai ușor de dus, fiind sub protecția anonimatului, au o reală putere de distrugere. Această situație, în care lumea se lasă condusă de interese meschine, de egoism și ură, folosindu-și resursele împotriva vieții, a demnității și a libertății, se află într-un contrast evident cu scopul Învierii Domnului: „Înviind Isus din mormânt, precum mai înainte a zis, ne-a dăruit nouă viață veșnică și mare milă”.

Răspândirea epidemiei de violență și de nedreptate ne pune în fața unei chestiuni esențiale: în ce fel Învierea Domnului luminează efectiv aceste locuri întunecate pentru noi care ne numim creștini, pentru noi care ne considerăm poporul credincios? Totul trebuie să înceapă de la noi și nimic nu se poate schimba cu adevărat dacă nu suntem noi primii dispuși să ne schimbăm. Credința în Învierea Mântuitorului ne aduce o responsabilitate care ne privește în mod personal, o datorie pe care nu o putem delega altcuiva și pe care trebuie să ne-o asumăm!

Anul acesta îl trăim sub semnul rugăciunii, atât în Episcopia de Cluj-Gherla, cât și la nivelul întregii Biserici Catolice. Motivul e unul destul de simplu: atunci când ne rugăm creăm un canal de comunicare între noi și Cer, pentru ca, prin rugăciune, o parte din armonia Împărăției Cerurilor să ajungă în viața noastră și prin noi în lumea în care trăim. În rugăciune, lumina și bucuria Învierii alungă umbrele războiului din viața noastră și noi devenim, așa cum spune rugăciunea Sfântului Francisc, instrumente ale împăcării dintre oameni.

Sfântul Apostol Pavel ne invită să ne rugăm pururi (cf. 1Tes 5,17), fiindcă fără rugăciune nu suntem capabili de nimic. Prin noi înșine suntem asemenea unor bucăți de metal, reci, amorfe, obscure. Atunci când lăsăm focul rugăciunii să cuprindă viețile noastre, bucata de metal devine incandescentă, similară cu focul de care este cuprinsă. Dacă însă lăsăm să se stingă focul rugăciunii, redevenim obscuri și reci.

Botezul a adus o scânteie din lumina Învierii în sufletele noastre, dar e nevoie să întreținem zi de zi această scânteie pentru ca ea să crească și să înflăcăreze, să lumineze întreaga noastră viață. În felul acesta, Îl vom întâlni pe Cristos cel Înviat, prezent în Sfânta Euharistie și în Cuvântul Sfintei Scripturi, Îi vom simți prezența mângâietoare când vom fi asaltați de încercări și vom deveni mesageri ai luminii și milostivirii lui Dumnezeu pentru toți cei aflați în dificultate, pentru cei suferinzi sau marginalizați de societate.

Iubiți frați și surori în Cristos,

Se împlinesc cinci ani de la momentul beatificării Episcopilor noștri martiri. Pe Câmpia Libertății din Blaj, glasul Preafericitului Părinte Lucian răsuna puternic și plin de emoție, cerând Sfântului Părinte Papa Francisc, în numele întregii Biserici Române Unite, să-i proclame Fericiți pe cei șapte Episcopi care și-au dat viața pentru Cristos și pentru comuniunea cu Biserica Lui. Sunetul solemn al clopotelor Catedralei Arhiepiscopale Majore însoțea încuviințarea Urmașului lui Petru. Pentru noi, acel moment a fost un moment de vindecare, un moment în care umbra lui Petru, care vindeca pe căile Galileii în primii ani după Înviere, a ajuns și la noi. A fost momentul unui nou început, un moment de har în care privirea noastră, năucită de rănile persecuției, a primit vigoare și strălucire. Glasul lui Petru, care răsuna în Lida (cf. Fap 9,32-41), a ajuns până la noi, vuind de pe buzele urmașului său, în Mica Romă, pentru Biserica noastră: „Fiică, scoală-te!”, iar noi am început să cântăm cu psalmistul: „Nu voi muri, ci voi fi viu și voi spune lucrurile Domnului” (Ps 117,17).

Momentul acela a fost plin de har, deoarece, prin Episcopii noștri martiri, noi am învățat că adevărata și singura cale de a câștiga un război este aceea de a-l opri în sufletul nostru, de a nu-l lăsa să treacă mai departe, de a ne lăsa răstigniți pentru a câștiga. Cu cât a fost mai intensă persecuția, cu atât mai puternică le-a fost în suflete flacăra credinței, focul dragostei și lumina Domnului! Nu e ceva inovativ în atitudinea lor, fiindcă aceasta nu e decât calea lui Cristos, însă, deși știam teoretic toate aceste lucruri, în momentul beatificării ele au devenit și mai mult parte din ființa Bisericii noastre.

Care este această cale? Este cea din momentul începutului misiunii publice a lui Isus în sinagoga din Nazaret. Mântuitorul vestește un an al îndurării Domnului, citând din prorocul Isaia care în același timp vorbește despre un an al răzbunării, al mâniei lui Dumnezeu.

Cum se pot concilia aceste două aspecte? Când pot sta împreună milostivirea și mânia Domnului? Doar atunci când același Dumnezeu, care dăruiește milostivirea, își asumă și pedeapsa păcatelor, când Fiul Unul Născut ia asupra Lui păcatele noastre și le răstignește pe Cruce în Trupul Său. Aceasta este scena pe care o contemplăm în Săptămâna Mare, felul în care suferința, batjocurile și răstignirea devin, din semne ale morții, locuri de mântuire, răscumpărare și înviere.

Începând din momentul Bunei Vestiri, trecând prin răstignirea și moartea pe Cruce a lui Isus și ajungând la viețile noastre, totul este marcat de acest paradox al împreună-prezenței bucuriei și durerii, iubirii și suferinței, Crucii și Învierii. Când Arhanghelul Gabriel îi bine vestește Mariei din Nazaret, este un moment de bucurie nu doar pentru ea, ci pentru întreaga omenire.

Fericitul Iuliu Hossu

În același timp, însă, la puțină distanță, în Templul din Ierusalim, Simeon îi spune Maicii Sfinte: „prin sufletul tău va trece sabie” (Lc 2,35). În momentul răstignirii, Maria este prezentă la picioarele Crucii, purtând în inimă promisiunea Arhanghelului, însă prin inima ei trece o sabie, fiindcă Fiul ei preaiubit, care trebuie să domnească veșnic, moare pe Cruce. În acest război, între ceea ce Dumnezeu îi promite și realitatea pe care o vede cu ochii ei, Maica Sfântă alege Cuvântul și promisiunea lui Dumnezeu și de aceea vede Învierea.

E la fel pentru Biserica noastră și pentru fiecare dintre noi. Fericitul Iuliu Hossu alege perspectiva Cerului dincolo de ceea ce lumea și oamenii lumești îi prezintă ca singura perspectivă posibilă.

Cardinalul, pentru care credința și viața sunt unul și același lucru, este convins că Biserica fondată pe stânca lui Petru nu poate dispărea și nu poate fi biruită, crezând cu tărie în momentul ieșirii la Lumină pe care noi astăzi îl trăim, de care noi astăzi ne bucurăm: „Crucea, răscumpărare; moartea, înviere tuturor celor ce cred întru Numele Lui preasfânt! Aștept, așteptăm învierea morților; așteptăm, Doamne, întărește-ne credința, să vedem mărirea Ta: învierea Bisericii Tale, a neamului nostru înviere, a țării noastre dezrobire”.

Dans al bucuriei

Este la fel și în viața noastră. Un dans al bucuriei și al suferinței ne însoțește în fiecare clipă.

Putem alege disperarea și războiul lumesc în sufletele noastre și în lumea în care trăim, sau perspectiva creștină în care înțelegem că nimic din ceea ce se întâmplă nu poate exista fără voința sau permisiunea lui Dumnezeu și, în cazul acesta, înțelegem că Domnul este pururi prezent în viețile noastre, chiar dacă într-o manieră tainică, ascunsă. În loc să ne războim cu cei de lângă noi, să alegem să ducem lupta lui Cristos, care nu e împotriva oamenilor, ci împotriva spiritelor rele, împotriva păcatelor și a tuturor formelor de nedreptate, trăind și vestind Evanghelia Iubirii.

Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a Fericiților Episcopi Martiri, Îl rog pe Domnul și Mântuitorul nostru Isus Cristos să vă ocrotească și să vă binecuvânteze cu haruri cerești! Învierea Domnului să ne fie lumină, speranță și tărie în luptele noastre de fiecare zi!

Cristos a înviat!

† Claudiu

Episcop de Cluj-Gherla

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin sâmbătă dimineață pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în apartamentul unui bloc situat pe strada Aurel Vlaicu.

”Mai exact, flăcările se manifestă în zona bucătăriei.

Până acum nu sunt persoane care să solicite îngrijiri medicale.

La misiune iau parte 2 autospeciale cu apă și spumă, autoscara, în vreme ce partea medicală este asigurată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj”, arată pompierii de la ISU Cluj.

Incendiul a fost lichidat

UPDATE. Incendiul a fost lichidat, manifestându-se în zona bucătăriei de aproximativ 12 mp.

”A fost afectat tavanul și mobilierul. În apartament nu se afla nicio persoană și nu s-a impus evacuarea locatarilor. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la o defecțiune a hotei din bucătărie”, au precizat pompierii.

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, a transmis Pastorala la Învierea Domnului intitulată „Iubirea adevărată este jertfelnică”, scrisoare care va fi citită, duminică, în toate bisericile de pe raza Mitropoliei.

Cucernicului Cler, Cuviosului Cin Monahal şi dragilor noştri credincioși, împărtășire deplină din iubirea lui Hristos și sărbători pascale pline de bucurie,

Iubirea adevărată este jertfelnică

„Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3, 16).

Iubiți credincioși,

Domnul Iisus Hristos este iubirea absolută. Din dragoste pentru noi S-a adus jertfă pe cruce. Lucrul acesta îl subliniază El în Evanghelia după Ioan: „Dumnezeu așa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Dragostea adevărată este jertfelnică.

Acest adevăr ni-l descoperă în discuția nocturnă pe care a avut-o cu bătrânul Nicodim, care era preocupat de mântuirea lui. Din jertfa crucii Sale izvorăsc sfintele Taine. Îi spune Domnul Iisus lui Nicodim: „după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 14-15).

Știm că la ieșirea israeliților din Egipt, la un moment dat au fost atacați de șerpi veninoși, iar Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să facă un șarpe de aramă și să-l pună pe un stâlp. Șarpele pus de-a curmezișul pe stâlp preînchipuia sfânta cruce. Citim în cartea Numerii că „a făcut Moise un șarpe de aramă și l-a pus pe un stâlp; și când un șarpe mușca vreun om, acesta privea la șarpele cel de aramă și trăia” (Numerii 21, 9).

Din iubirea Lui cea mare, pe lemnul crucii, Domnul Hristos S-a adus jertfă pentru noi, păcătoșii. Ne relatează Sfântul Ioan că atunci când Domnul Iisus a murit pe cruce, „unul dintre ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată a ieșit sânge și apă” (Ioan 19, 34). Apa sfântului Botez și sângele sfintei Cuminecături, sfânta cruce fiind izvorul tainelor. Nicodim a înțeles că nașterea lui din nou se face prin Taina Botezului și creșterea duhovnicească prin sfânta Cuminecătură.

Când ne pregătim pentru Liturghie, la Proscomidie citim troparul: „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul Legii cu scumpul Tău sânge. Pe cruce fiind răstignit și cu sulița împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ție”^[1]. Iar în rugăciunea Sfintei Jertfe, zicem: „pogorându-Se prin cruce în iad, ca să plinească toate ale Sale, a dezlegat durerile morții. Și, înviind a treia zi și cale făcând oricărui trup spre învierea cea din morți, făcutu-S-a începătură celor adormiți”^[2].

Din marea Sa dragoste, Domnul Hristos Se aduce jertfă pentru noi pe cruce. De aceea, în grai liturgic, zicem: „Bucură-te, preacinstită cruce a lui Hristos, că tu ai mântuit lumea ridicând asupra ta pe Iisus țintuit. Bucură-te, pom preamărit, pentru că tu ai ținut rodul vieții ce ne-a mântuit din moartea păcatului”^[3].

Domnul Iisus Hristos prin iubirea Sa jertfelnică ne-a răscumpărat din păcat și din moarte. Pe bună dreptate, Sfântul Pavel ne spune că „precum prin greșeala unuia a venit osânda pentru toți oamenii, așa și prin îndreptarea adusă de Unul a venit, pentru toți oamenii, îndreptarea care dă viață” (Romani 5, 18). 

Iubiți frați și surori,

Mântuitorul ne învață și pe noi să-L iubim pe Dumnezeu și să ne iubim semenii. Spune El în Evanghelia după Ioan: „Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (Ioan 15, 12). Deci, măsura iubirii este jertfelnicia. Subterfugiul nu ține în fața lui Dumnezeu. Tot evanghelistul Ioan spune în prima sa epistolă: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, nu poate să-l iubească. Și această poruncă avem de la El: Cine iubește pe Dumnezeu, să iubească și pe fratele său” (1 Ioan 4, 20-21).

Bietul om căzut se poartă aberant. Pe bună dreptate, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Așa s-a tăiat firea cea unică în nenumărate părticele și noi, cei ce suntem de aceeași fire, ne mâncăm unii pe alții ca reptilele și fiarele. Căci căutând plăcerea din pricina iubirii trupești de noi înșine și străduindu-ne să fugim de durere din aceeași pricină, născocim surse neînchipuite de patimi făcătoare de stricăciune”^[4].

Declarațiile teoretice de dragoste n-au nicio valoare, pentru că dragostea adevărată este jertfelnică. Ea se concretizează în fapte. Sfântul Pavel ne spune: „dragostea îndelung rabdă; dragostea e binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (1 Corinteni 13, 4-8). Dragostea este altruistă și jertfelnică.

Sfântul Diadoh al Foticeii spune că atunci când omul „începe să simtă cu îmbelșugare dragostea lui Dumnezeu, începe să iubească și pe aproapele întru simțirea duhului. Și aceasta este dragostea despre care grăiesc toate Sfintele Scripturi. Căci prietenia după trup se desface foarte ușor când se găsește o cât de mică pricină. Pentru că nu a fost legată cu simțirea duhului. Dar sufletul ce stă sub înrâurirea lui Dumnezeu, chiar dacă s-ar întâmpla să se producă vreo supărare, totuși legătura dragostei nu se desface dintr-însul”^[5].

Ne relatează o povestire pioasă că un tată avea doi feciori. Când era pe punctul de a trece în eternitate, le-a împărțit pământul în părți egale. Fratele mai mare era însurat, avea copii, avea o soție bună și o gospodărie. Fratele mai mic nu era căsătorit.

Amândoi frații au semănat pe pământ grâu. A venit secerișul, au secerat grâul și l-au făcut clăi. Ce s-a gândit cel mai mare dintre frați? Eu sunt om la casa mea, am soție și copii, și nu-mi lipsește nimic. Fratele meu încă nu e însurat, e nevoie să se rostuiască. Mă voi duce la miezul nopții să iau din snopii mei și să-i trec pe holda lui.

Ce s-a gândit cel mic? Eu sunt singur și fără greutăți. Fratele meu are familie de întreținut și greutăți. La miezul nopții voi merge și voi lua din snopii mici și-i voi trece pe holda lui.

La miezul nopții s-au întâlnit pe hatul dintre holde cu snopul de grâu în brațe. Dându-și seama ce s-a întâmplat, s-au îmbrățișat și au început să plângă. Dragostea adevărată este, așa cum se vede, jertfelnică.

Dreptmăritori creștini,

Modelul suprem de dragoste jertfelnică este Domnul Iisus Hristos. El ne învață și pe noi: „Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu”, adică până la jertfă (Ioan 15, 12). Dragostea își pune viața pentru semenul său: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).

În nuvela „Săptămâna Patimilor”, Ion Agârbiceanu ni-l prezintă pe un tânăr preot entuziast și foarte exigent, care era total nemulțumit de progresul spiritual al credincioșilor lui. Nu mai avea răbdare cu ei. În noaptea din Joia Patimilor are un coșmar. Desprindem din dialogul lui interior următorul crâmpei: „Eu îi urăsc pe oameni pentru că nici după a treia dezlegare nu s-au făcut mai buni. Dar am dreptul acesta? Eu iert păcatele lor cu puterea mea? Nu este Hristos Cel Care le iartă? Și dacă El află de bine ca să le ierte de șaptezeci de ori câte șapte, nu-s eu un rău preot dacă nu mă supun voinței Lui? Și pentru ce ne iartă? Pentru că îi iubește pe oameni”. Iubirea L-a făcut să se jertfească pentru ei.

Privind în jurul nostru, vedem că într-o lume ce se secularizează, dragostea jertfelnică este ignorată. Altfel, cum s-ar explica războaiele din Ucraina și din Orientul Mijlociu? Iubirea jertfelnică ar trebui să îmbrățișeze pe tot omul, pe toate popoarele, întreaga omenire și toată lumea. E adevărat că aceste cuvinte sunt prea mari, iar noi suntem prea mici ca să le putem implementa. Mare însă este Dumnezeu, Căruia ne rugăm pentru pace.

Domnul Hristos, a Cărui Înviere o sărbătorim, este Domnul Păcii. În ziua Învierii Sale, apărând între ucenicii Săi, „le-a zis: Pace Vouă!” (Ioan 20, 19). El este Domnul păcii și al iubirii jertfelnice. „Pacea lui Hristos este pacea între noi și Dumnezeu, este pacea sufletului pătruns de luminile harului, este pacea dintre oameni care sunt frați întreolaltă, este pacea dintre popoare care fac parte din marea familie umană, este pacea întregii făpturi, pacea cosmică. Pacea aceasta e un dar de la Dumnezeu, însă spre a se menține, a se dezvolta și a ajunge la biruință deplină, ea pretinde angajarea tuturor forțelor umane în acțiunea pentru pace, conlucrarea necontenită cu Iisus Hristos”^[6].

Cântarea de la sfârșitul Slujbei Învierii este inegalabilă: „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem: fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”^[7].

Hristos Cel Înviat din morți să vă umple de dragoste jertfelnică și sărbătorile Paștilor să vă fie pline de bucurie.

Hristos a înviat!

† ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

^[1] Liturghier, E.I.B.M.B.O.R., București, 2012, p. 117.

^[2] Ibidem, p. 251.

^[3] Ceaslov, E.I.B.M.B.O.R., București, 1973, p. 366.

^[4] Filocalia 3, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1948, p. 10.

^[5] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic, Filocalia 1, Sibiu, 1947, p. 341.

^[6] † Nicolae, Mitropolitul Ardealului, Studii de Teologie Morală, Sibiu, 1969, p. 115.

^[7] Slujba Învierii, Alba Iulia, Editura Episcopiei Ortodoxe, 1997, p. 49.