ACTUALITATE
COD GALBEN de viituri pe râuri din Cluj și alte 27 de judeţe, până vineri
Hidrologii au emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii valabilă până vineri pe râuri din 28 de judeţe.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană şi propagării, în intervalul miercuri ora 15.00 – vineri ora 12.00 se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.
Sunt vizate râuri din județele Cluj, Maramureș, Bistrița Năsăud, Bihor, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Covasna, Braşov, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Suceava, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.
Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Sibiu, Braşov, Covasna, Vâlcea, Argeş, Vrancea şi Bacău.
Sursa: Mediafax
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






