ADMINISTRAȚIE
Clujul pentru toţi. Oraşul în timpul şi după COVID-19. Ce e de făcut? Soluţiile specialiştilor
Nu numai Clujul, ci şi toată ţara, lumea, de fapt, sunt afectate profund de criza cauzată de coronavirus. Pandemie este departe de a fi trecut. Iar viaţa socială, comunitară trebuie să continue şi-n aceste condiţii. Unii administratori de ţări sau de oraşe au reuşit să facă mai multe pentru comunităţile lor, în situaţia dată. Alţii, mai puţin. Şi pentru că, aşa cum se spune, cămaşa este mai aproape de corp, ne vom axa pe Cluj. De fapt, specialiştii vin cu propunerile lor.
Restructurare comunitară după COVID-19 (idei şi propuneri)
Modul în care administraţia locală şi judeţeană au gestionat criza nu a fost încă analizat (cu toate evenimentele impardonabile ale autorităţilor, autoare ale acţiunilor iresponsabile. De exemplu, „Sparanghelul” de la Aeroport şi “Linguriţa” de la Mitropolie). Deşi s-au făcut câteva remarci ale membrilor CCL Cluj:
- Pandemia a forțat sistemul sanitar să se reorganizeze pentru situații de criză și să devină inovativ dincolo de imaginația noastră. La Cluj s-a reușit, dar e nevoie de și de mai multă imaginație pentru a crea saloane cu patru paturi în loc de 8. Așa cum erau până acum. Şi să tratăm un număr mai mare de pacienți (cei cu COVID și cei cronici).
Autorităţile locale şi statul promit, dar nu ajută
- Un proiect start-up coordonat de clujeanul Rareş Racolţean a început producerea unor echipamente şi aparate de protecție împotriva pandemiei. Dar, fără niciun sprijin din partea autorităţilor locale şi centrale. Autorităţi care s-au lăudat că sprijină menţinerea şi relansarea economică. Start up-ul este mai degrabă recunoscut în țări din Uniunea Europeană
- FARMEC și JOLIDON și-au restructurat tehnologiile, adaptându-le la nevoi de criză, fără ajutorul autorităţilor locale sau guvernamentale, rămase „imune” şi indiferente la astfel de iniţiative ale românilor, dar cu capul la importuri de sute de milioane. FARMEC produce dezinfectanţi cu spectru larg antivirus, iar JOLIDON fabrică măști din cupele de sutiene și combinezoane pentru personal medical.
Şcoala trebuie finanţată, mai ales în vreme de pandemie
- Administrația municipiului trebuie să adopte măsuri inteligente și inovative pentru un oraș de referință al Transilvaniei. Primarul și consilierii ar trebui să asculte cu mai multă atenție propunerile venite dinspre societatea civilă, documentate de experți, promovate de lideri ai societății civile, de personalități.
- Școală Online? Posibilă și necesară, dar acest model trebuie finațat, dotat cu tehnologie și cu dascăli care pregătesc copiii și tinerii să gândească cu capul lor și nu să memoreze sau să repete dogme anacronice.
Presa pe bicicletă
Accesul la presa scrisă este fundamental, deoarece nu toată populaţia are dotarea, compentenţa sau dorinţa necesară de a citi versiunile online existente. Am sugera presei să se gândească la o distribuţie alternativă ambulantă, cu biciclişti proprii sau cu firme de livrare la domiciliu (oferind livrare gratuită contra publicitate gratuită în ziarul respective, de exemplu). Vadul pe stradă s-a redus mult şi va fi în continuare limitat, probabil unii distribuitori tradiţionali nu vor rezista, dacă vor redeschide.
Ceea ce suferă presa scrisă ne arată cât de greu se adaptează administraţia la schimbari. Dar şi multe sectoare economice nu au ştiut să se restructureze pentru a dezvolta activităţi numite « anti-fragile », adică cele care nu doar rezistă, dar şi cele care se dezvoltă în timpul crizei (s-a inventat acest cuvânt deoarece « solid » este doar ceva mai puţin fragil).
Aceasta este întrebarea fundamentală: dacă situaţia sanitară sau economică va fi mai rea sau mai bună pentru activitatea mea? Sau cel puţin nu mă va afecta?
Restrângerea dreptului la informare şi la libera exprimare
Urmare actualelor politici ale administrației publice locale Cluj prin care se urmărește desființarea chioșcurilor de distribuție / comercializare a presei scrise, chiar și în contextul unei creșteri masive a preferințelor publicului spre presa online, de fapt asistăm la o practică de desființare a accesului publicului la informare și mai ales la o tentativă de restrângere a dreptului la liberă exprimare, care chiar dacă nu este stopat la momentul inițial al formulării unui punct de vedere, este desființat la momentul distribuției / difuzării publice a acestuia.
Cu totul de neînțeles o asemenea abordare din partea specialiştilor în drept constituțional. Mai ales acum, în prag de alegeri (!?)
SOLICITĂM administrației publice locale Cluj–Napoca să procedeze DE URGENȚĂ / IMEDIAT la stoparea practicilor de desființare a punctelor / chioșcurilor de distribuție a presei din municipiul Cluj–Napoca, mai mult chiar SOLICITĂM să procedeze de îndată la reînființarea punctelor / chioșcurilor de distribuție a presei, după criterii echilibrate.
Proiectul „Clujul pentru toţi”
*Consiliul Civic Local (CCL) Cluj-Napoca şi redacţia www.cluj24.ro au lansat proiectul „Clujul pentru toţi”. Este vorba de un demers civic, fără influenţe politice. Scopul proiectului esta ca, alături de clujeni, să-i determinăm pe candidaţii la funcţia de primar şi la posturile de consilieri locali să-şi asume proiecte importante pentru oraş. Proiectele sunt propuse de specialişti în domeniile respective, dar şi de populaţie.
*Consiliul Civic Local Cluj-Napoca este o organizaţie civică şi apolitică fondată în 2004 de către Cluburile Lions şi 38 de ONG-uri. În prezent, această iniţiativă civică este susţinută de 50 de ONG-uri.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






