Connect with us

ACTUALITATE

Clujul, nevoit să trimită pacienți cu COVID în alte județe. La ATI COPII, două din cele patru paturi sunt OCUPATE

Publicat


covid

Numărul de paturi în secțiile ATI ale spitalelor care tratează pacienți cu Covid-19 în stare gravă este la limită. În secțiile spitalelor, acolo unde este polibil, se mai adaugă paturi, dar numărul pacienților este mare și s-a ajuns la transferuri către alte județe. Situația este gravă, având în vedere că autoritățile medicale spun că nu s-a ajuns încă în faza de platou a valului 4, ceea ce înseamnă că numărul de cazuri continuă să crească.

Marți, capacitatea în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă din spitalele clujene era depășită. Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Cluj, dr. Mihai Moisescu, capacitatea este de 77 de paturi, dintre care doar două mai erai libere, la secția de ATI a Spitalului de Copii.

Medicii au fost nevoiți, astfel, să transfere din pacienți. Luni, spune dr. Mihai Moisescu, un bolnav Covid-19 în stare gravă a fost transferat în alt județ.

Situația paturilor ATI în județul Cluj

Dr. Mihai Moisescu a precizat pentru Cluj24.ră că, în județ, planul de reziliență a fost reactualizat, având în vedere că la Spitalul Municipal, „Clujana”, se efectuează lucrări. De asemenea, un spital este de monospecialitate și acolo nu se eliberează locuri pentru ATI Covid. Astfel, numărul maxim de paturi nu mai este de 87.

„Astăzi sunt 600 de paturi pe secție și 76 de terapie intensivă, 72 la adulți și 4 la copii, care au fost depășite. În secțiile spitalelor au fost puse, însă, paturi suplimentare”, a declarat pentru Cluj24.ro directorul DSP Cluj.

Doi copii primesc îngrijiri la ATI

Tot marți, în secția ATI a Spitalului de Pediatrie, două din cele patru paturi erau ocupate.

De asemenea, pe secție erau internați alți doi copii, iar 6 se aflau pe „secția tampon”, fiind suspecți de Covid-19.

Din păcate, situația este încă departe de a se îmbunătăți, a declarat dr. Mihai Moisescu. Vârful valului 4 al pandemiei nu a fost încă atins, iar medicii se așteaptă ca numărul de cazuri să crească în continuare.

Foto: Arhivă




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate