EVENIMENT
Clujul, în era metroului. Viceprimarul Dan Tarcea: Urmează ani de restricții și trafic îngreunat, dar suntem pregătiți
Lucrările pentru metroul din Cluj-Napoca au intrat într-o nouă etapă. Pe 11 august, în Florești, a început săparea puțului prin care vor fi coborâte utilajele uriașe, așa-numitele „cârtițe”, care vor săpa tunelurile metroului pe ambele direcții.
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, spune că este un proiect „extrem de mare și important pentru întreaga comunitate pe termen mediu și lung” și că metroul este singura modalitate pentru a avea o mobilitate reală în viitor.
Dan Tarcea: Știm că va fi deranj în oraș
„Suntem conștienți că va fi deranj în oraș. Praf, zgomot, ambuteiaje, restricții de circulație, dar suntem pregătiți să facem față acestor provocări”, a declarat Dan Tarcea la Ziua Live.
Viceprimarul a spus că au fost atinse bornele importante din derularea lucrărilor. Este vorba de 24 iulie, când a început realizarea grinzii de ghidaj care stabilește direcția tunelurilor, și 11 august, când a început săparea unui perete vertical de 20 de metri, unde vor fi introduși pereți mulați și, ulterior, utilajele care vor fi asamblate în subteran.
Asamblarea efectivă a „cârtițelor” va dura cel puțin o lună de la finalizarea puțului.
Stațiile de metrou, executate cu săpătură deschisă
”Lucrările implică peste 150 de proiectanți și necesită cel puțin 40 de avize pentru fiecare etapă. Pentru că fiecare proiect trebie adaptat la ce se găsește în sol. Acum trebuie să se facă proiectele pentru celelalte stații pentru că acele ‘cartițe’ nu se pot opri din săpat. Este vorba de structura de rezistență a stațiilor”, a mai spus Dan Tarcea.
Vieprimarul a precizat că stațiile vor fi executate cu săpătură deschisă sau cu un planșeu, de aici și problema disconfortului care va fi creat în trafic, chiar dacă Primăria ar fi preferat să fie făcute cu săpătură închisă.
Dan Tarcea: Decalajele pot fi recuperate
Viceprimarul a mai explicat și faptul că proiectul metroului din Cluj a început din Florești, pentru a deservi viitorul Spital Regional de Urgență. Deși inițial lucrările urmau să pornească din zona Sopor, traseul a fost modificat, ceea ce a dus la întârzieri.
„Aceste decalaje pot fi recuperate. Vorbim de un proiect extrem de complicat și costisitor, dar care va aduce beneficii majore, pe care nu le poate oferi nici măcar centura metropolitană”, a subliniat viceprimarul.
Metroul clujean are termen de finalizare anul 2031, iar până acum Guvernul României a alocat 300 de milioane de euro, bani achitați încă de anul trecut.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






