ACTUALITATE
Clujul, CAMPION și la vaccinarea personalului din ÎNVĂȚĂMÂNT. Peste 50% din dascăli s-au imunizat
Județul Cluj este în top și când vine vorba de vaccinarea personalului din învățământul preuniversitar împotriva Covid-19.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Cluj, până vinei, în județ erau vaccinate 4.020 de cadre didactice, ceea ce reprezintă un procent de 51,11%.
De asemenea, alte 1.519 persoane angajate în învățământul preuniversitar, respectiv un procent de 52%, s-au vaccinat deja, potrivit purtătorului de cuvânt al IȘJ Cluj, Amalia Gurzău.
Peste 24.500 de persoane de peste 65 de ani au făcut schema completă de vaccinare
La nivelul județului Cluj, se accelerează și imunizarea persoanelor cu vârste de 65 de ani.
Astfel, potrivit reprezentanților Prefecturii Cluj, 38.184 de persoane care au peste 65 de ani au primit prima doză de vaccin împotriva Covid-19, în timp de 24.567 au fost vaccinate cu ambele doze.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






