Connect with us

ANUNȚURI PUBLICE

Clujenii pot depune cereri pentru tichete sociale în cadrul Programului social ”Alimente”. Cât e valoarea unui tichet

Publicat


Primăria Cluj-Napoca anunță că în perioada 19 iulie- 30 noiembrie 2021, în cadrul Programului social ”Alimente”, se pot depune la primăriile de cartier și sediul Direcției de Asistență Socială și Medicală (DASM) formularele de cerere/declarație pe propria răspundere pentru acordarea tichetelor sociale.

Valoarea nominală a tichetelor sociale este de 100 lei/an.

În conformitate cu prevederile HCL nr. 515/2018 pot fi beneficiari ai Programului social ”Alimente”, sub forma tichetelor sociale, următoarele categorii de persoane:

  1. a) persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate;
  2. b) pensionari, invalizi, veterani, văduve de razboi, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani, ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 1082 lei și de până la 786 lei/membru de familie;
  3. c) șomeri înregistrați (cu indemnizație și fără indemnizație de șomaj) ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 1082 lei și de până la 786 lei/membru de familie;
  4. d) beneficiari de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei;
  5. e) victimele traficului de persoane;
  6. f) victimele violenței domestice.

Acte necesare

La cererea/declarația pe propria răspundere se atașează, după caz:

  1. a) Pentru persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate: buletin/carte de identitate și certificatul de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat (în situația persoanelor încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, beneficiarilor de ajutor social și/sau de alocație pentru susținerea familiei aflate în evidențele Direcției de Asistență Socială și Medicală, se depune doar cererea/declarația pe propria răspundere completată și semnată);
  2. b) Pentru pensionari, invalizi, veterani, văduve de razboi, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani și șomeri indemnizați și neindemnizați:
  3. acte privind componența familiei (buletine/cărți de identitate, certificate de naștere, căsătorie, sențințe de divorț, hotătâre de plasament/adopție/încredințare etc);
  4. acte doveditoare privind veniturile membrilor familiei (adeverințe de salariu cu venitul net, cupoane de pensie/șomaj, indemnizații, alocații, alte categorii de venituri realizate în luna anterioară celei în care se depune cererea);
  5. actul de identitate pentru reprezentantul legal, dacă este cazul;
  6. carnetul de evidenţă, vizat la zi – pentru şomeri sau adeverinţă eliberată de AJOFM Cluj pentru cei care nu sunt indemnizaţi şi sunt aflaţi în căutarea unui loc de muncă.
  7. c) Pentru victimele violenței domestice și ale traficului de persoane: buletin/carte de identitate și dovada că e victima violenței domestice sau a traficului de persoane (de la furnizorul de servicii sociale).

Cererile vor fi verificate

După verificarea cererilor și declarațiilor pe propria răspundere în sistemul informatic PatrimVen de la Agenția Națională de Administrare Fiscală şi în bazele de date ale Primăriei municipiului Cluj-Napoca, se stabilește lista persoanelor beneficiare.

Distribuirea tichetelor sociale se va face în baza unor programări care vor fi comunicate direct beneficiarilor.

Formularul de cerere/declarație pe propria răspundere poate fi descărcat de la adresa: http://dasmclujnapoca.ro/formulare/, se poate ridica de la primăriile de cartier sau sediul Direcției de Asistență Socială și Medicală.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

Stațiile de încărcare electrice din Parkingul Mogoșoaia, nefuncționale de o lună: „Luați măsuri, aplicați amenzi!”

Publicat

În Parkingul Mogoșoaia din Cluj-Napoca, stațiile de încărcare electrică de tip 2 sunt complet nefuncționale de mai bine de o lună. Un clujean cere Primăriei să ia măsuri.

Un clujean reclamă pe platforma MyCluj de sesizări a primăriei că stațiile de încărcare din Parkingul Mogoșoaia sunt nefuncționale de o lună, iar administrația locală nu face nimic pentru a rezolva situția. El solicită primăriei să aplice măsuri drastice împotriva firmei responsabile de mentenanță.

„Stațiile de type 2 de la Parking Mogosoaia nu merg de fix o lună! Am mai făcut 2 sesizări în luna noiembrie. Am mai sunat la nr. 1003 la primărie și colegii dumneavoastră mi-au spus că au trimis solicitare firmei care se ocupă de stațiile respective. Nu vă supărați, a trecut o lună de atunci!!!!!!! Chiar nu se poate lua nicio măsură împotriva așa-zisei firme care trebuie să se ocupe de aceste statții? Zeci de oameni depind de stațiile respective și sunt în continuare inutilizabile. Întelegeam dacă problema se remedia în câteva zile/săptămâni, dar a trecut o lună de la prima sesizare!! Vă rog faceți ceva cu firma respectivă!! Luați măsuri, aplicați penalizări, amenzi, etc, dar nu se poate să nu remedieze situația într-o lună de zile

Reclamația, postată pe 18 decembrie, figurează pe platforma MyCluj ca fiind „în lucru”. Între timp, șoferii de vehicule electrice sunt forțați să găsească soluții alternative pentru încărcarea mașinilor.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Noi reglementări de circulație pe Bd. Nicolae Titulescu, strada Arieșului și strada Aurel Suciu din Cluj-Napoca

Publicat

Noi reglementări de circulație intră astăzi în vigoare pe Bulevardul Nicolae Titulescu, strada Arieșului și strada Aurel Suciu din catierul Gheorgheni, anunță Primăria Cluj-Napoca.

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță faptul că, începând cu data de 19.12.2024 se vor implementa în teren reglementările aprobate în Comisia operativă de circulație prin care:

  • Se va interzice virajul la stânga de pe B-dul Nicolae Titulescu pe str. Arieșului, pentru sensul de mers spre centru;
  • Se va interzice virajul la stânga de pe B-dul Nicolae Titulescu (nr. 24) pe str. Aurel Suciu.
  • Noile reglementări de circulație vor fi implementate în teren prin indicatoare rutiere și separatori de sensuri de circulație pe axul Bd. Nicolae Titulescu.

„Rugăm participanții la trafic să respecte noile reglementări”, a transmis Primăria Cluj-Napoca.

Citește mai departe

EVENIMENT

PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului. Marcel Ciolacu: Vom vota un guvern de dreapta

Publicat

De

Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului.

Marcel Ciolacu a anuțat că partidul va vota în Parlament un guvern de dreapta.

PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului. Marcel Ciolacu: Vom vota un guvern de dreapta

Anunțul privind retragerea PSD în pline negocieri pentru formarea noului Guver a fost făcut de liderul partidului, Marcel Ciolacu.

”Ca să fie clar! Atât eu, cât și partidul pe care îl conduc, am înțeles perfect votul românilor! A fost un vot la blam la adresa unei clase politice mai preocupată de certuri sterile și răzbunări decât de viața românilor!

Tocmai de aceea am considerat că suntem obligați să lăsăm la o parte ce a fost, să trecem peste nerespectarea cuvântului dat de partenerii noștri de Coaliție și să încercăm să mergem mai departe, împreună, pentru a da cât mai repede un guvern stabil și funcțional acestei țări ! Fiind conștienți de situația gravă în care se află România, lucru pe care nu doar partenerii europeni, ci și instituțiile financiare internaționale l-au semnalat deja, am mers chiar mai departe, inițiind demersurile coagulării unei coaliții mai largi, formată din toate partidele pro-europene.

Nu poţi să stabileşti ceva concret cu oameni care una vorbesc în interior şi alta vorbesc în faţa presei. Nu poţi face nimic cu aşa-zişi parteneri cărora le e ‘silă’ să stea la masă cu tine şi care au impresia că aşa se ‘murdăresc’. PSD a suportat destul astfel de atitudini, fără să comenteze şi fără să îşi pună poalele în cap, aşa cum au făcut ceilalţi. Acest mod de lucru este total contraproductiv în faţa oamenilor. De aceea, PSD se retrage cu demnitate de la masa discuţiilor, dar nu fugim de responsabilitate. Vom vota în Parlament un guvern de dreapta. O facem pentru că această ţară are nevoie urgent de un guvern care să gestioneze problemele curente până la alegerile prezidenţiale care vor urma. România nu trebuie să fie aruncată în aer de atitudini puerile şi orgolii prosteşti”, a scris premierul pe Facebook.

Citește mai departe

EVENIMENT

Pleacă Petrescu, nu vine Iordănescu. Da’ nici Chivu. Poate Coman? Bursa ZVONURILOR la CFR Cluj

Publicat

dan petrescu

Gura lumii, slobodă. Sau mai precis a presei. După seria proastă din toamnă, antrenorul de la CFR Cluj, Dan Petrescu, era ca plecat, în locul lui auzindu-se c-ar veni Cristi Chivu. Acesta, însă, a negat orice revenire în Superligă.

La doar două luni distanță, după o serie bună a clujenilor, urmată de eșecul cu „U” Cluj, iminenta plecare a „Bursucului” e pusă din nou pe tapet. De această dată apare în ecuație numele lui Edy Iordănescu. Iordănescu care, la rândul lui, dezminte orice revenire ca antrenor în țară.

Pleacă Petrescu, nu vine Iordănescu. Da’ nici Chivu. Poate Coman? Bursa ZVONURILOR la CFR Cluj

„Varga și-l dorește pe Chivu”, strigă presa. Păi l-o fi dorind, mai trebuie să dorească și Chivu să coboare în mocirla fotbalului românesc.

În vară, pe fondul demisiei lui Cristi Balaj, Varga i-a propus președinția clubului lui Dani Coman. După câteva codeli de fată mare, Coman a ales FC Argeș. De care s-a despărțit de curând. Prilej pentru presă de a-l „împinge” din spate în fief-ul CFR-ului. Iar Coman o întoarce ca la Ploiești… pardon, Pitești. Enigmaticele și mult prea întortocheatele răspunsuri ale acestuia l-au activat pe actualul președinte clujean, Cristi Balaj, care a  ținut să fie acid în comentarii.

De două zile se vehiculează zvonul că Dan Petrescu va pleca după meciul cu Oțelul. De fapt, c-ar fi deja plecat, având în vedere că este suspendat două partide. Oboseala, bat-o vina… Și probabil huiduielile fanilor, nemulțumiți de jocul slab al favoriților. Cert este că nu iese fum fără foc. Și ceva mocnește în Gruia. Deși am putea avea surpriza ca noul an să-i aducă echipei un nou antrenor. Pe  cel vechi…

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax