Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Cine poate ieși duminică din CASĂ după ora 20. Anunț IMPORTANT. Rata cazurilor COVID peste 4 la mie în localitățile Clujului

Publicat


Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj a stabilit cine poate ieși din casă, de duminică de la ora 20, și în ce condiții, în localitățile din județ unde rata incidenței cazurilor de COVID este mai mare de 4 la mia de locuitori.

Astfel, în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00—5.00, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

Achiziția de medicamente

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

Restricții pe toată săptămâna

De asemenea, în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00—5.00, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

Călători în tranzit

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

Măsuri relaxate de Paști

În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 27 martie—28 martie 2021, în intervalul orar 18.00—22.00 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah;

De asemenea, în toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 aprilie—4 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00—2.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.

Declarații pe propria răspundere

”Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil”, se arată în hotărâre.

CSJU Cluj a instituit obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00—21.00.

Prin excepție de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21.00—5.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

”Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5.00—18.00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori. Totodată, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00—18.00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori”, a mai decis CJSU Cluj.

Prin excepție de la prevederile alin. (3) și (4), în intervalul orar 18.00—5.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Farmaciile au program normal

Unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.”

”Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai este mai mare de 4/1.000 de locuitori; măsura prevăzută nu se aplică în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori”, a mai decis CJSU Cluj.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate