EVENIMENT
Patronul CFR Cluj, Ioan Varga, poate pierde hotelul Granata. Executare silită de 20 de milioane lei, cu 3 licitatori
Un executor judecătoresc scoate, vineri, 13 februarie, la licitație hotelul Granata al patronului CFR Cluj, Ioan Varga, suma de la care se pornește fiind de 19,9 milioane de lei (aprox. 4 milioane de euro).
Varga poate pierde hotelul în condițiile în care s-au înscris 3 licitatori.
Imobilul este compus din teren intravilan cu o suprafață de 4760 mp, două corpuri de cladire, dintre care unul cu patru etaje și 11 camere, iar celălalt cu cinci etaje și 47 de camere.
Hotel mai dispune de un bar, restaurant și o sală de conferințe.
Granata este scos la licitație pentru că Varga nu și-a plătit mai multe datorii, astfel âncât creditorii au apelat la un executor judecătoresc.
Finanțatorul CFR Cluj a luat, de exemplu, un împrumut de peste 60 de milioane de euro de la omul de afaceri Abris Lelbach din Germania, pe care nu l-a mai restituit.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






