Connect with us

ACTUALITATE

Cîmpeanu explică rezultatele la simularea Evaluării Naționale: Criza scoate ce-i mai bun din elevi

Publicat


scoala

Ministrul Educației susține că rezultatele neașteptat de bune la simularea Evaluării Naționale pot fi explicate prin mobilizarea elevilor. Acestea apar în condițiile în care cursurile on-line nu au fost eficiente, afirmă Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației consideră că școala on-line nu este eficientă și reprezintă un compromis.

„Școala on-line nu a fost eficientă, profesorii nu au fost pregătiți, sistemul nu a fost pregătit, multe lucruri lipsesc. A fost un compromis impus pentru încheierea anului școlar și pentru organizarea examenelor naționale”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu, sâmbătă, la Digi 24.

În ciuda problemelor, elevii au avut note foarte bune la simularea Evaluării Naționale. Nu au fost subiecte mai ușoare în comparație cu alți ani, spune Cîmpeanu.

„Singura explicație: crizele evidențiază tot ce este mai rău în oameni, dar evidențiază și tot ce este mai bun. Au fost scoase în evidență calitățile elevilor. Doar două județe au avut rata de promovare sub 50 de procente, Timiș și Vaslui. Nu a fost mai redus gradul de dificultate, cel puțin la matematică au fost acuze că subiectele au fost date cu răutate”, a explicat Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.

Rezultate surprinzătoare au fost înregistrate anul acesta la simularea Evaluării Naționale. Potrivit Ministerului Educaţiei, peste 65% dintre elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5.

Vineri seara au fost comunicate rezultatele obținute de elevii care au participat la probele scrise ale Evaluării Naționale, în perioada 29 – 31 martie.

La Limba și literatura română, 71,17% dintre elevi au luat note peste 5, iar 88 de elevi au obținut nota 10.

La matematică ponderea elevilor cu note peste 5 este de 59,77%, iar 980 de elevi au obținut nota 10.

La Limba și literatura maternă, 79,49% dintre elevi au luat peste 5 și 22 de elevi au obținut nota 10.

Cele mai bune rezultate au fost obținute în București (82,1%) și în județele Cluj (77,6%), Argeș (71,5%), Brăila (71,3%) și Prahova (69,9%).

25 de elevi au obținut media 10.

În total, 65,6% dintre elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5, față de 53,1 în anul 2019, 47% în 2018 sau 44,05 % în 2016.

(sursa: Mediafax)



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Sabău („U” Cluj), după înfrângerea cu UTA: Nu-i momentul să găsim VINOVAȚI, dar nu arătăm bine

Publicat

Ioan Ovidiu Sabău, U Cluj

Universitatea Cluj a mai suferit o înfrângere, de această dată pe teren propriu, luni seara în partid cu UTA, 0-1. Antrenorul clujenilor, Ioan Ovidiu Sabău, s-a arătat nemulțumit de jocul elevilor săi.

„E o situație grea. Nu-i ușor să gestionezi astfel de momente. Adversarul, dacă are o jumătate de ocazie, îți dă două goluri, iar tu iți creezi ocazii mari. Foarte crispați, agitați, când trebuie să fie mai liniștiți. Dai pe lângă poartă, în adversar, e această lipsă de încredere. Teamă, nu suntem liniștiți în fața porții.

Sabău („U” Cluj), după înfrângerea cu UTA: Nu-i momentul să găsim VINOVAȚI, dar nu arătăm bine

E o presiune care se vede din tribune, de peste tot. Ne lipsesc multe, vom analiza săptămâna aceasta. Trebuie să stau aproape de ei și să le înțeleg stările. Au nevoie mai mult decât oricând. Sper ca ei să înțeleagă felul meu de a fi, să nu profite și să-și analizeze și ei evoluțiile și implicarea.

Doar împreună putem reuși. Nu-i momentul să găsim vinovați, dar nu arătăm bine. Trebuie să muncim mai bine și să avem mai multă încredere în fața porții”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău la flash interviu.

Sursa: YouTube

Citește mai departe

EVENIMENT

Accident MORTAL la Copăceni. Femeie lovită de o mașină pe trecerea de pietoni

Publicat

De

Accident mortal la Copăceni

Accident mortal în localitatea Copăceni, județul Cluj.

O femeie de 63 de ani a fost spulberată de o mașină pe o trecere de pietoni, care nu era semaforizată.

Accident MORTAL la Copăceni. Femeie lovită de o mașină pe trecerea de pietoni

Accidentul a avut loc marți dimineața, în jurul orei 07.15, pe sensul de mers Turda spre Cluj-Napoca.

Din primele cercetări ale polițiștilor clujeni a reieșit că un bărbat de 59 de ani, din comuna Mihai Viteazu, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat un pieton aflat în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni nesemaforizată.

Este vorba o femeie de 63 de ani, din comuna Săndulești.

Victima nu a răspuns la manevrele de resuscitare

Echipajul medical prezent la fața locului a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, femeia a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

Foto: Arhivă

Citește mai departe

CULTURA

FOTO. Laura Lazăr, asistenta medicală din Răchițele care promovează portul tradițional: Îmi iubesc originile

Publicat

De

Laura Lazăr promovează portul tradițional

Laura Corina Lazăr are 24 de ani și este din satul Răchițele, județul Cluj. Este asistent medical, dar spune că cea mai dragă “uniformă” a ei este portul tradițional.

De aceea își dorește să îl facă cunoscut și, mai mult, să îi inspire și pe alți tineră să ajungă să îndrăgească tradiția românescă.

Laura, asistenta medicală din Răchițele care promovează portul tradițional: Îmi iubesc originile

Iar “uniforma” cea mai îndrăgită este cea pe care a moștenit-o de la străbunica ei și pe care o păstrează cu sfințenie. Portul popular este vechi de peste 100 de ani.

“Îmbrăcămintea specifică satului vine la pachet cu o serie de elemente denumite specific zonei, cum ar fi: broboada sau năframa de pe cap.

Alt accesoriu foarte important este pieptarul, purtat de femei iarna sau când era frig. Piesa de rezistență a costumului este cămașa cu trăsură. Trăsura reprezintă mâneca de la cămașă care e făcută într-un mod mai diferit”, spune Laura.

Ea mai explică faptul că partea de mijloc, la cot, este mai strâmtă, iar spre încheietură mâneca devine mai largă. Șortul joacă și el un rol foarte important în îmbrăcămintea populară, el putând fi cu flori sau cu bocuri.

Iar în picioare se purtau vechile și tradiționale opinci cu ciorapi de lână, arată tânăra.

Tinerii să poarte cu mândrie portul popular

Laura spune că își dorește foarte mult să promoveze portul tradițional din zona în care s-a născut.

“Îmi iubesc originile și aș dori să îndemn tinerii și, totodată, toți românii să își poarte cu mândrie portul vechi rămas moștenire”, a mai spus Laura.

Citește mai departe

ECONOMIE

Leul mai are o săptămână de liniște. Scenarii sumbre în cazul în care vom avea un președinte izolaționist

Publicat

Leul în contextul alegerilor

Leul mai are cel puțin încă o săptămână liniștită, până în momentul în care vom afla care este noul președinte, unul pro-european sau un altul izolaționist, pro-Rusia, spune analistul finaniar Radu Georgescu.

BNR va continua să monitorizeze cu atenție piața valutară și va lăsa euro să se tranzacționeze în culoarul 4,976 – 4,977 lei.

Cursul euro a scăzut marginal

La începutul acestei săptămâni, cursul monedei unice a scăzut marginal de la 4,9771 la 4,9769 lei.

Alegerea unui președinte extremist, antisistem, arată Radu Georgescu, ar putea oferi guvernarea partidelor care fac parte din același spectru politic, va provoca o explozie a piețelor valutară și monetară, o depreciere rapidă a euro.

Pentru a apăra moneda națională, BNR are la dispoziție o rezervă valutară consistentă. Ea era la sfârșitul lui noiembrie de 61,174 miliarde euro, față de 62,841 miliarde euro, la finalul lui octombrie.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) erau la sfârșitul lunii trecute de 69,573 miliarde euro, faţă de 71,361 miliarde euro în 31 octombrie.

Indicii ROBOR au crescut după anunțarea rezultatului la primul tur al alegerilor prezidențială

Creșterea puternică a indicilor ROBOR, provocată de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, s-a temperat la începutul acestei săptămâni, după ce a fost anunțată componența noului Parlament, arată analistul Radu Georgescu.

Astfel, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a revenit de la 5,93 la 5,92%, față de 5,55%, la începutul lui septembrie.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 5,97 la 5,96%, comparativ cu 5,59% în urmă cu aproape trei luni, iar cel la 12 luni s-a oprit la 5,99%, față de 5,64% în prima parte a lunii septembrie.

Trezoreria vrea să împrumute 5 miliarde de lei

Trezoreria și-a propus să se împrumute luna aceasta cu 5 miliarde de lei, la care poate adăuga alte 600 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, față de 6,495 miliarde de lei, în noiembrie.

Dolarul a crescut

Euro s-a depreciat la 1,0496 – 1,0574 dolari, evoluție la care contribuie situația politică încordată din Franța, unde extrema stângă și dreaptă sunt pregătite să voteze o moțiune de cenzură împotriva guvernul condus de Michel Barnier, pe tema bugetului Securităţii Sociale.

În piața locală, cursul dolarului a crescut de la 4,7129 la 4,7307 lei.
Media lirei sterline a crescut de la 5,9807 la 6,0111 lei, la doar 0,01 bani de maximul istoric atins în 7 martie 2022. În schimb, cursul francului elvețian a scăzut de la 5,3526 la 5,3412 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la început de decembrie la 400,8676 lei, după ce metalul galben s-a depreciat la 2.621,20 – 2.650,60 dolari/uncie.

În regiune, media monedei poloneze s-a întărit la 4,2923 zloți/euro. În schimb, cursul celei maghiare s-a depreciat la 414,10 forinți/euro.

Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane, a ridicat prețul bitcoin în noiembrie cu circa 40%. La începutul acestei săptămâni, principala monedă digitală a scăzut până la 94.853 dolari. Ethereum se tranzacționa între 3.572 și 3.760 dolari, arată analistul Radu Georgescu.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax