Connect with us

ACTUALITATE

Mitch Creek (U-BT Cluj) strălucește în EuroCup. Al doilea cel mai valoros jucător al etapei 16

Publicat

Publicitate
mitch creek transfer u-bt cluj-napoca

Australianul Mitch Creek, de la campioana României U-BT Cluj, a oferit o prestație impresionantă în etapa a 16-a a Eurocup, reușind să se claseze al doilea pe lista celor mai valoroși jucători ai rundei.

Deși echipa sa a pierdut la limită, scor 99-101, în meciul disputat în Spania, cu BAXI Manresa, performanța individuală a lui Creek nu a trecut neobservată.

Mitch Creek a avut o eficiență aproape perfectă la finalizare, terminând meciul cu 11/11 la aruncările de două puncte și 5/7 de la linia de libere, însumând 27 de puncte. Pe lângă aceasta, a adăugat 7 recuperări, 4 pase decisive, o intercepție și 6 faulturi provocate, reușind un index de eficiență de 34.

Deși MVP-ul etapei a 16-a a fost Malachi Flynn, de la Bahcesehir College Istanbul, cu un indice de performanță de 35, prestația lui Creek îl menține printre jucătorii de top ai competiției. Flynn a marcat 19 puncte, a avut 7 recuperări, 6 assist-uri, 3 intercepții și 7 faulturi provocate, semnând și coșul decisiv al victoriei echipei sale în fața lui Aris Salonic.

Cu această evoluție, Mitch Creek a urcat pe locul doi în clasamentul marcatorilor Eurocup, cu o medie de 18.9 puncte pe meci, fiind devansat doar de colegul său Fatts Russell, care are o medie de 20.8 puncte pe meci.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate