EVENIMENT
CFR Cluj negociază TRANSFERUL unui mijlocaș cu 119 meciuri în Serie A
CFR Cluj vrea să îl transfere pe Isaac Cofie (31 de ani), mijlocaș central cu 119 meciuri în Serie A. Ardelenii caută un înlocuitor pentru Nana Boateng, vândut cu două milioane de euro la Jeonbuk, echipa lui Dan Petrescu, scrie GSP.
CFR s-a orientat spre Cofie, un mijlocaș liber de contract după despărțirea de Sivasspor, informează Romanian Football.
Pe 12 iulie, Nelu Varga, patronul de la CFR, declara că este aproape să semneze doi jucători. „Din ce mi-au spus colegii de la club, suntem foarte aproape să transferăm un atacant, pe Luka Juricic, de la Pyunik, și un mijlocaș, un număr 6 din naționala Ghanei. Deocamdată nu vă pot spune numele lui”, a spus finanțatorul de la CFR la Digi Sport.
Mijlocașul este Cofie, jucător cu un meci în naționala Ghanei, în 2012. În ultimii 3 ani a jucat la Sivasspor, după doi ani petrecuți în Spania, la Sporting Gijon. Înainte a jucat doar în Italia, în Serie A și Serie B, la Genoa, Torino, Piacenza, Sassuolo, Chievo și Carpi.
Cofie are 119 meciuri jucate în Serie A, 58 în Serie B și 85 în campionatul Turciei. Este cotat la 400.000 de euro pe site-ul transfermarkt.com.
Isaac este exact profilul jucătorului dorit de Andrea Mandorlini la CFR Cluj, adică un fotbalist pe care îl cunoaște din Italia. Pe aceeași filieră au fost aduși până acum Vasile Mogoș (Crotone), Arlind Ajeti (Pordenone) și Matija Boben (Ternana).
Foto: GSP
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






