Connect with us

EDUCATIE

Ce se va întâmpla cu profesorii dacă se va interzice cumulul pensiei cu salariul. Cîmpeanu: Soluția e plata cu ora

Publicat


Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat astăzi că o soluție ar fi ca profesorii să fi plătiți cu ora, în cazul în care nu va mai fi permis cumulul pensiei cu salariul. Este vorba atât de cei din învățământul universitar, cât și de cei din preuniversitar.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat astăzi că profesorii ar trebui să poată lucra și după vârsta la care trebuie să se pensioneze, pentru că altfel în sistem va fi mai mult personal necalificat.

În cazul în care nu va mai fi posibil ca pensia să fie cumulată cu salariul, o solușie ar fi plata cu ora, a spus ministrul.

„Sunt convins că va fi posibilă plata cu ora, chiar pentru acei colegi ai noștri care au calitatea de pensionari. Dacă nu ar fi posibilă plata cu ora în sistemul de învățământ, o resursă umană și așa deficitară din perspectiva calificării și a competenței, ar deveni încă și mai mare problemă din această perspectivă. Practic, am duce școala românească mult mai mult către personal necalificat în învățământ și sunt convins că nimeni nu își dorește acest lucru. Subliniez, e vorba de plată cu ora și în universitar, și în preuniversitar”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat că pensia nu va mai putea fi cumulată cu salariul de la stat și că cei care vor să se reangajeze în sistemul public trebuie să aleagă între pensie și salariu.

Aceasta a precizat că a fost pregătit un proiect de lege prin care oamenii vor putea să opteze între pensie sau salariul la stat.

Dacă aleg salariul, a mai spus Raluca Turcan, aceștia vor putea să se pensioneze la vârsta pe care și-o aleg, maximum 70 de ani, și să fie în continuare salariați.

Sursa: Mediafax




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate