DNA cere Procurorului General să îl sesizeze pe președintele Iohannis pentru încuviințarea urmăririi penale a lui Costel Alexe, fost ministru PNL al Mediului și actual șef...
Eurodeputatul PNL de Cluj, Daniel Buda, a cerut Comisiei Europene să vină cu instrumente suplimentare de sprijin pentru apicultorii români în condițiile în care prețul mierii...
Portugalia a preluat vineri preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, având ca principale obiective pe agendă pregătirea recuperării post-COVID-19 şi încheierea demersurilor care să permită...
Premierul Florin Cîţu a anunţat după ședința de Guvern că în 2021 vor fi acordate vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 de lei, această măsură...
Guvernul se reuneşte miercuri în şedinţă şi urmează să adopte ordonanţa de urgenţă cu privire la măsurile pentru bugetul pe 2021. Premierul Florin Cîţu a declarat...
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că au fost rambursate, marţi, partidelor politice parlamentare şi neparlamentare care au îndeplinit condiţiile legale sumele aferente cheltuielilor efectuate în campania...
Asociaţia Municipiilor din România, condusă de Emil Boc, critică intenţia Guvernului de a adopta în şedinţa de miercuri ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, fără...
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, continuă seria criticilor la adresa conducerii centrale a PNL pe care a acuzat-o că nu a consultat filiala Cluj a...
“Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24)....
Acordul dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit, până acum în faza de proiect, viza raporturile comerciale, fiscale şi bugetare, normele de cooperare judiciară...
Eurodeputatul Daniel Buda a solicitat Comisiei Europene să ia măsuri imediate pentru a garanta că blocajele de la granița dintre Franța și Marea Britanie să nu...
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat joi că salariul minim va crește în 2021 „cel puțin raportat la rata inflației”. Potrivit acesteia, alocațiile vor fi majorate...
Plenul Camerei Deputaţilor urmează să se reunească săptămâna viitoare, marţi, pentru a adopta proiectul de lege privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe pe durata vacanţei...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, că în România şi în Uniunea Europeană campania de vaccinare anti-COVID-19 începe duminică. „În ce priveşte campania...
Guvernul Cîțu a fost învestit prin votul Parlamentului. În timpul dezbaterilor, n-au lipsit huiduielile și contrele dintre Opoziție și Putere. „Vă felicit și vă doresc mult...
Miercuri a fost depus la Parlament de către Florin Cîțu, premierul desemnat de coaliția PNL USR-PLUS și UDMR, Programul de guvernare a noului guvern. Acesta conține...
După ce UDMR și-a validat miniștri propuși în guvernul Cîțu în cursul zilei de luni, marți a venit și rândul PNL și USR. Lista acestora și...
Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat, marţi, pe Florin Cîţu candidat pentru funcţia de prim-ministru. Florin Cîţu este premierul propus de coaliţia PNL-USR PLUS-UDMR. Premierul desemnat, Florin...
Premierul recent propus de coaliția PNL-USR PLUS-UDMR, Florin Cîțu, a anunțat marți seara că mâine este posibil să aibă loc prima ședință a noului executiv, precizând...
Preşedintele Klaus Iohannis a chemat, marţi, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru. Potrivit Administraţiei...