Connect with us

EVENIMENT

România nu are niciun motiv de a intra într-un CONFLICT armat cu Rusia, spune Ciolacu

Publicat


România nu are niciun motiv de a intra într-un conflict armat cu Rusia şi nu va intra într-un astfel de conflict, a afirmat luni preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

„România nu are niciun motiv de a intra într-un conflict armat cu Rusia şi nu cred că România va intra într-un conflict armat cu Rusia. Cu toţii ştim ce se întâmplă în Ucraina şi eu consider categoric că ceea ce face Vladimir Putin şi la ce instigă să facă poporul rus în acest moment este inacceptabil în anul 2022″, a declarat Ciolacu, la sediul PSD.

În privinţa reglementării unei situaţii de criză de către Guvern, el a arătat că „are ştiinţă, cum este şi normal”, urmând ca luni să aibă o discuţie cu prim-ministrul.

În contextul acestui conflict, liderul PSD a spus că întreaga Europă va fi afectată economic.

„Întreaga Europă va fi şi întregul glob, dar în principal întreaga Europă şi este şi normal că ţările cele mai apropiate vor fi afectate cel mai mult. Sunt ferm convins că vom găsi soluţiile cele mai bune să depăşim şi această criză”, a explicat liderul PSD.

Marcel Ciolacu nu crede că există posibilitatea ca România să rămână fără gaz.

„Nu, în acest moment nu avem nici cea mai mică problemă, şi avem un an de zile ca să rezolvăm şi să ne pregătim pentru anul viitor. (…) Dependenţa noastră de Rusia este cred cea mai mică din Europa – de 10%”, a adăugat el.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Peşti MORȚI pe Valea Salcă, în Dej. Poluarea ar proveni de la Parcul Balnear Toroc

Publicat

pesti morti

Pe Valea Salcă, în zona Dej, au apărut, marți, pești morți. Specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor monitorizează situația. Posibila cauză a mortalității ar fi apa deversată din Parcul Balnear Toroc, fapt pentru care a fost sistată deversarea din lac.

„În cadrul acțiunii de monitorizare a cursurilor de apă, astăzi, 21 mai, specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Cluj au observat mortalitate piscicolă pe Valea Salcă, pe tronsonul situat în amonte de confluența cu râul Someș, în municipiul Dej.

pesti morti

FOTO. Peşti MORȚI pe Valea Salcă, în Dej. Poluarea ar proveni de la Parcul Balnear Toroc

În urma investigațiilor în teren, angajații SGA Cluj au identificat probleme în funcționarea Parcului Balnear Toroc și au dispus sistarea imediată a pompării apei sărate din lac în Valea Salcă.

Totodată, specialiștii Laboratorului Regional de Calitatea Apelor din cadrul instituției noastre au prelevat probe de apă și exemplare de pești pentru analize ulterioare.

Cursul de apă este atent monitorizat în continuare”, a transmis Apele Române Someș-Tisa.

Foto: Facebook Apele Române Someș-Tisa

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

CTP Cluj: Se PRELUNGEȘTE traseul liniei 34 până în Piața Gării. Apar două stații noi

Publicat

ctp

Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță publicul călător că, începând cu data de 23.05.2024, traseul liniei 34 se va prelungi din Piața 1 Mai până în Piața Gării, cu două stații de transport în comun. Partea de traseu extinsă va traversa noul pod Oașului Răsăritului, asigurând o conectivitate între cartierul Gheorgheni, cartierul Mărăști, Piața 1 Mai și Piața Gării.

Traseul prelungit al liniei 34 cu stațiile alocate este următorul:

CTP Cluj: Se PRELUNGEȘTE traseul liniei 34 până în Piața Gării. Apar două stații noi

Tur: Aleea Băișoara ( stația Băișoara ), strada Liviu Rebreanu ( stația Băița ), strada Unirii ( stația Herculane, stația Borsec Sud, stația Snagov Sud ), strada Alexandru Vaida Voievod (stația Colegiul Pedagogic, stația Iulius Mall Est ), strada Teodor Mihali ( stația Campus Universitar Est ), strada Aurel Vlaicu ( stația Arte Plastice ), girație Mărăști, strada Fabricii ( Mareșal Al. Averescu ), strada Câmpul Păinii ( stația Câmpul Pâinii ), strada Piața 1 Mai ( stația Piața 1 Mai ), strada Paris, strada Răsăritului ( stație nou înființată: Parcul Feroviarilor ), Pod Oașului-Răsăritului, strada Căii Ferate, Piața Gării ( stație nouă pt. L34: Piața Gării Nord).

Retur: Piața Gării Sud ( stație nouă pt. L34: Piața Gării Sud ), strada Căii Ferate, Pod Oașului – Răsăritului, strada Răsăritului ( stație nou înființată: Blănarilor ), strada Paris, strada Câmpul Pâinii (stația Răsăritului, stația Halta Mărăști ), strada Fabricii ( stația Fabricii ), Girație Mărăști, strada Aurel Vlaicu ( stația Mareșal C-tin Prezan ), strada Teodor Mihali ( statia Dorobanților, stația Campus Universitar Vest ), strada Alexandru Vaida Voievod ( stația Iulius Mall Vest, stația Valeriu Bologa ), strada Unirii ( stația Snagov Nord, stația Borsec Nord ), strada Liviu Rebreanu ( stația Albac ), Aleea Băișoara ( stație Băișoara ).

Orarul de circulație va putea fi consultat pe site-ul companiei și în aplicația gratuită de mobil Tranzy.

Citește mai departe

EVENIMENT

Drept la replică Sabin Sărmaș: Nu îți merge, Excelență. Bătrânii nu sunt oi și nici tinerii nu sunt miei

Publicat

Belarus pe Someș. Asta face Boc și gașca de trompete din jur, care mint cum respiră. Ne cred pe toți oi fără minte. 

De aceea, minte cu nerușinare, acoperind sub propagandă adevărul: nu a făcut în 20 de ani niciun azil de bătrâni după cum singur a spus într-un clip postat ieri.

Încearcă să ne învrăjbească, să ne întoarcă pe unii, împotriva altora.

Postarea mea de pe Facebook pe care propaganda lui Boc a tăiat-o continua așa:

Adevărata viclenie a celor care ne conduc în ultimii 30 de ani a fost să ne împartă în Noi și Ei, pe generații și să ne învrăjbească. Tot ce e sărit de 60 de ani, e pus automat în gașca conservatoare, care nu vrea să schimbe nimic.

Am stat în Mănăștur de vorbă cu bunici, cu mătuși, cu pensionari, cu oameni care săriseră de 70 de ani. Problemele lor sunt problemele mele, om de 39. Și ei simt putoarea de gunoi, nici ei nu au străzi asfaltate, și ei trag în piept același aer murdar, și ei se chinuie să-și ducă nepoții-n parc sau se tem să meargă pe străzi neluminate seara. Și ei sunt invizibili pentru Boc.

Suntem în aceeași cofă, vârsta nu-i un criteriu.

Din 9 iunie, cu toții vom avea o voce.

Încercarea de manipulare grosolană a echipei lui Boc, ne arată clar că:

  1. Ne iau de proști. Pe toți.
  2. Încearcă să acopere cu un scandal fals adevărul dureros: în 20 de ani, Boc nu a construit niciun azil de bătrâni. Ieri, în buza alegerilor, s-a trezit să facă asta.
  3. Singurul care crede că bătrânii sunt oi este Boc și echipa lui care au încercat să cumpere voturile bunicilor noștri cu gratuități pe transportul în comun.
  4. Adevărul nu există pentru Boc, el încă trăiește pe vremea lui Ceaușescu, a minciunii spusă de la balconul CC-ului.
  5. Sunt disperați pentru că pierd.

Nu îți merge, Excelență. Bătrânii nu sunt oi și nici tinerii nu sunt miei.

Suntem Noi și Ei.

Noi, turma care o să dea jos lupul pus de 20 de ani să ne păzească.

CMF: 24240078

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

FOTO. CJ Cluj a finalizat modernizarea Drumului Băișorii. Alin Tișe: Ajută la dezvoltarea turistică a zonei

Publicat

De

Drumul Băișorii

Drumul Județean DJ 107M, care leagă DN1/E60 la Luna de Sus de limita cu județul Alba, în localitatea Buru, a fost predat, marți, oficial, comunităților pe care le traversează, acesta fiind dat în funcțiune de Consiliul Județean Cluj.

Este vorba de Drumul Băișorii, care are o lungime totală de 42 de km – DJ 107M Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla – Lita – Liteni – Săcel – Băișoara – Iara – Surduc – Buru – limită cu județul Alba, în urma modernizării și reabilitării acestuia în cadrul unui proiect cu finanțare europeană de 18 de milioane de euro.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că noul Drum al Băișorii este acum la cele mai înalte standarde.

42 de km de drum

”Drumul a fost început în urmă cu mai mulți ani, iar în parteneriat cu primarii din Băișoara, Liviu Ghib, și cel din Iara, Dorin Popa, am reușit să facem ceva bun pentru această parte a județului Cluj.

Drumul Băișorii are o lungime de 42 de km, a fost modernizat din bani europeni și din banii județului Cluj și a costat 18 milioane de euro.

Drumul include 16 poduri, din care 9 poduri noi și 7 reabilitate, șanțuri și rigole de beton de 28.500 ml, s-au realizat accese betonate la 945 de proprietăți.

Pentru oamenii din această zonă, pentru dezvoltarea zonei, noul drum este de bun augur. Ne dorim să ajutăm mediul rural, repopularea satelor, să creăm condiții normale la țară ca la oraș.

Marea mea satisfacție este că se circulă la fel, sau chiar mai bine pe drumurile județene decât pe cele naționale.

Mai bine poate și pentru că acestea ne oferă șansa de a vedea toate frumusețile județului, de la satele bine gospodărite, până la natura superbă. În toate colțurile Clujului. Plăcut și confortabil!”, a spus Tișe.

Potrivit acestuia, Drumul Băișorii are și o importantă componentă turistică, în condițiile în care face legătura cu stațiunea Băișoara și cu Valea Ierii, astfel încât să contribuie la dezvoltarea acestora, și să atragă cât mai mulți turiști.

Spre pârtia de schi

Primarul din Băișoara. Liviu Ghib, a precizat că drumul ajunge la Băișoara, unde se preconizează realizarea unui proiect de pârtie nouă de schi și se bazează pe sprijinul Consiliului Județean Cluj, în condițiile în care bugetul comunei este de doar 100.000 de euro.

”Numai la acest proiect al pistei de schi ar trebui să avem o co-finanțare de 3,5 milioane de euro, investiția finală fiind de 23 de milioane de euro”, a explicat Ghib.

Primarul din Iara, Dorin Popa, a spus la rândul său că proiectele de infrastructură ale comunei au fost susținute constant de Consiliul Județean Cluj și de Alin Tișe.

”Acest drum are o mare importantă pentru comunitatea noastră, mai ales că face legătura cu Turda și Alba Iulia”, a arătat Popa.

Drumul județean DJ 107M este primul drum județean din județul Cluj care beneficiază de îmbrăcăminte asfaltică modernă stabilizată cu fibre la stratul de uzură.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax