Connect with us

ACTUALITATE

Președintele Biden îl numește pe Putin un „CRIMINAL de război”

Publicat


Președintele american Joe Biden l-a numit miercuri pe președintele Vladimir Putin „criminal de război”, în timp ce Rusia își intensifică atacul asupra Ucrainei.

„Cred că este un criminal de război”, a declarat Biden, conform CNN.

Afirmația reflectă o schimbare față de poziția anterioară a administrației. Oficialii, inclusiv Biden, se abțineau anterior să spună că în Ucraina se comit crime de război. Însă, oficialii au fost clari în legătură cu faptul că, în opinia lor, au loc atrocități și că țintirea intenționată a civililor ar constitui crime de război.

„Remarcile președintelui vorbesc de la sine”, a declarat ulterior secretarul de presă Jen Psaki. Ea a spus că Biden a „vorbit din inimă”.

Când a fost presat de un reporter în legătură cu acest lucru, mai târziu, în timpul briefingului, Psaki a spus: „A răspuns la o întrebare directă care a fost adresată și a răspuns la ceea ce a văzut la televizor. Am văzut cu toții acte barbare, acte oribile comise de un dictator străin într-o țară care amenință și ia viețile civililor – cu impact asupra spitalelor, femeilor însărcinate, jurnaliștilor, altora și cred că a răspuns la o întrebare directă”.

Inițial, Biden a spus „nu” când a fost întrebat dacă Putin este un criminal de război, dar a revenit imediat în fața unui grup de reporteri pentru a clarifica problema. Când a fost întrebat din nou dacă Putin este un criminal de război, el a răspuns afirmativ.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a reacționat miercuri seară la afirmația liderului american, spunând că această caracterizare a președintelui rus drept criminal de război este o „retorică inacceptabilă și impardonabilă”, relatează agenția rusă de presă Tass.

Sursa: Mediafax

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate