O fetiță de la Grădinița Florești, situată pe strada Prof. Ioan Rusu, a fost surprinsă într-o filmare în timp ce se plimba pe marginea copertinei din...
Traficul rutier a fost paralizat în această dimineață în urma producerii unui accident în zona Unității Militare din Florești. „Sigur, când nu ai alternativă, se blochează...
Funcționarii publici și personalul contractual din Prefectura Cluj au declanșat joi o grevă de avertisment de o oră cu întreruperea activității în intervalul 10-11. VEZI ŞI:...
Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația de execuție pentru Podul Porțelanului, fiind găsită și o soluție tehnică pentru stratul de sare din zonă, care a întârziat proiectul. ...
Angajații din Prefectura Cluj intră joi în grevă de avertisment între orele 10-11 în semn de solidaritate cu protestul inițiat de Sindicatul „Egalitatea”, care reprezintă Instituțiile...
Secția 6 Poliție Rurală Florești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pe numele unui funcționar din Primăria Gilău sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals...
Comuna Gilău are, de la începutul lunii februarie, propriul Consiliu Civic, format din oameni ai locului, care doresc să se implice activ în comunitate. Consiliul CIVIC...
Într-o postare pe rețelele de socializare, actorul clujean Bogdan Bob Rădulescu critică modul în care la nivelul Primăriei Cluj-Napoca sunt puși să se descurce oamenii cu...
Consiliul Civic Local (CCL) atrage atenția asupra situației Societății Cluj Innovation Park, înfiintata în 2014, și care are ca acționar unic municipiul Cluj-Napoca prin Consiliul Local....
Bugetul municipiului Cluj-Napoca pe anul 2022, în sumă de 434 milioane de euro, a fost aprobat, marți. Consilierul local Adriana Cristian (USR) i-a cerut primarului Emil...
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, acuză incompetența unor funcționari de la București sau reaua credință a cuiva din conducerea central a PNL în întârzierea numirii...
Bugetul public al Floreștiului pe anul 2022 a fost aprobat marți. Potrivit primarului Bogdan Pivariu, aproximativ jumătate din fonduri, 49 milioane de lei, vor fi alocate...
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, își dorește ca instituția pe care o conduce să cumpere întreaga clădire a Muzeului de Artă, fostul Palat Banffy din...
Cinci comune din zona de munte a județului Cluj vor fi racordate la rețeaua de apă potabilă a întregii zone montane a Clujului a comunelor Mănăstireni,...
Președintele Consiliului Județean Cluj Alin Tișe a anunțat că o firmă care activează în domeniul construcțiilor de mașini intenționează să preia întreg Parcul Industrial Tetarom V...
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat că bugetul județului pe 2022 va fi aprobat în 10 februarie și se axează pe fonduri europene, pe...
Un clujean propune Primăriei Cluj-Napoca recondiționarea fostelor cișmele cu apă care să fie reamplasate în zona centrală a orașului. ”Minunat!!! Dacă autorităţile clujene ar avea puţină...
O petiție online, care a strâns aproape 150 de semnături într-0 zi, cere Consiliului Județean Cluj lărgirea și asfaltarea drumului de 2,6 kilometri dintre Vălișoara (comuna...
În perioada ianuarie – martie 2022, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj organizează o nouă etapă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din...
Pentru anul 2022, în proiectul de buget local primarul Emil Boc a consemnat încasări de cu 5 milioane de lei mai mari față de anul trecut...