Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Tișe, despre întârzierea numirii prefectului PNL: E incompetența celor de la București sau rea-voință în conducerea centrală

Publicat


Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, acuză incompetența unor funcționari de la București sau reaua credință a cuiva din conducerea central a PNL în întârzierea numirii unui prefect liberal la Cluj, deși PNL Cluj nu a făcut nicio nominalizare. Astăzi se împlinesc exact 2 luni de când s-a decis în coaliția de guvernare PNL-PSD-UDMR că prefectul de Cluj revine PNL iar un post de subprefect PSD.

”De ce nu se numește un prefect la Cluj? Nu poate fi decât fie incompetența celor de la București care fac procedurile, fie o rea-voință a cuiva din conducerea centrală. Funcția de prefect este una politică, se tărăgănează inadmisibil. Eu am avut luări de poziție în forurile centrale ale partidului, am primit promisiuni că se va întâmpla cât mai repede. Nu am nimic să îi reproșez actualului prefect, eu am cerut prefect pentru PNL deoarece am considerat că e partidul legitimat prin cele multe voturi. Putea fi un prefect maghiar de la PNL”, a spus Tișe.

Acesta a precizat că nu s-a discutat în partid despre nicio persoană, care, în opinia sa, trebuie să fie una activă, de preferință jurist.

” PNL are oameni suficienți de maturi care să înțeleagă funcția de prefect și suficient de bine pregătiți. Pot fi oameni foarte buni, care sunt  la începutul carierei. Eu, personal, nu am nicio opțiune și nicio preferință. Voi accepta orice variantă pe care PNL Cluj o va decide în forurile de conducere. Nu este pentru mine o miză cine este persoana”, a menționat președintele CJ Cluj.

Din punctul său de vedere, dacă tot se întârzi numireae, poate să rămână mai departe și actualul prefect, Tasnadi Szilard de la UDMR.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate