EDUCATIE
Cine este clujeanul Daniel David, propus MINISTRU al Educației, și ce AVERE are
Daniel David, profesor universitar și rector al Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, este propunerea Partidului Național Liberal pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării.
Daniel David este născut pe 23 noiembrie 1972, la Satu Mare. Este profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică și psihoterapie (științe cognitive clinice) la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent predă și la Icahn School of Medicine at Mount Sinai și este director de cercetare al Institutului Albert Ellis, ambele aflate în New York, SUA.
Cine este Daniel David, propus MINISTRU al Educației, și ce AVERE are
Este președintele și directorul executiv al The International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, un centru de excelență în cercetare al Universității Babeș-Bolyai.
Din 2022 este membru al Academiei Române și al Academiei Europene. De asemenea, începând cu 2021 a fost frecvent inclus între cei mai citați oameni de știință ai lumii, în general și în domeniul de specialitate, pentru toată cariera sau în analize anuale specifice. O astfel de analiză este cea realizată de Elsevier și Universitatea Stanford.
Daniel David a obținut titlul de doctor în psihologie în anul 1999 la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca cu teza „Mecanisme inconștiente de reactualizare a informațiilor”. La Cluj a creat Școala de psihologie clinică și psihoterapie recunoscută ca o Școală de Excelență atât la nivel național cât și la nivel internațional.
Pentru aceste merite și contribuțiile sale științifice a fost decorat cu Ordinul Național pentru Merit în Grad de Cavaler de Președintele României.
În noiembrie 2017 a fost ales ca președinte al Asociației Psihologilor din România, asociație ce a fost inactivă timp de mai mulți ani. Obiectivele mandatului său sunt de a reporni asociația și de a o restabili ca for profesional și științific care sprijină dezvoltarea practicii profesionale în România.
În martie 2020 a fost ales rector al Universității ”Babeș-Bolyai” pentru un mandat de patru ani și reales în februarie 2024 pentru un mandat de 5 ani.
Ce avere are
Din declarația de avere a rectorului UBB Cluj reiese c-ar avea mai multe terenuri, atât în Cluj-Napoca (1.500 mp), cât și la Someșul Rece (839 mp) și Satu Mare (15.000 mp), de unde se trage.
Mai are două case de vacanță și 3 mașini. În conturi la diverse bănci avea la finele anului trecut aproximativ 60.000 euro, 12.000 dolari și 750.000 lei.
În ultimul an fiscal a încasat din salarii aproximativ 280.000 lei, iar din alte activități independente cca. 190.000 lei, 800 euro și 2.800 dolari.
Sursa: Wikipedia, UBB Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







ciuenlai
decembrie 24, 2024 la 6:43 pm
prin 93, cred că îmi aduc bine aminte, stătea în căminul 10 hașdeu.