ACTUALITATE
Călin Popescu Tăriceanu nu votează prelungirea stării de urgență „pentru a nu hrăni și mai multe reflexe dictatoriale”
Fostul prim ministru al României și președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat în cursul serii de ieri că nu vrea ca starea de urgență să se prelungească. Acesta invocă faptul că ordonanțele militare nu fac nimic în plus față de ce ar putea face o administrație civilă. În schimb, starea de urgență ar aduce numai daune. Tot el consideră că activitatea normală ar trebui repornită în toate domeniile în România. „Nu o să votez pentru prelungirea stării de urgență pentru că la adăpostul ei, aceste Ordonanțe Militare legalizează lipsa de transparență și deschid drum liber abuzurilor.”
Tăriceanu mai susține că în cadrul motivării prelungirii stării de urgență, nu există o analiză sau niște date concrete pentru care aceasta trebuie aplicată pe tot teritoriul țării. Mai mult, subliniază că aceste ordonanțe conferă obligativitate doar cetățenilor, autoritățile având doar avantaje. Avantajele sunt evidențiate de acesta prin ideea conform căreia statul și autoritățile nu dau nicio indicație despre ce fac în raportul revenirii economiei și întoarcerii oamenilor la locurile de muncă. Ultima motivație a lui Tăriceanu este că dacă va vota pentru prelungirea stării de urgență națională va hrăni și mai mult tentele dictatoriale aplicate de autorități și guvernanți.
Aceste motive pot fi bune în contextul atragerii unui segment de votanți care ar putea asigura prezența ALDE în Parlament. Oamenii ar aprecia inițiativa fostului senator deoarece vor să se întoarcă la muncă. Ceea ce a promovat Tăriceanu este susținut de oameni prin hashtagul „#hailatreabă”.
Un articol de Karla Fanea
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






