Connect with us

ACTUALITATE

Bursucul e REVOLTAT: Fac mișto de CFR Cluj cu programarea meciurilor

Publicat


Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Înaintea meciului cu Farul de joi, Dan Petrescu, antrenorul de la CFR Cluj, a susținut o conferință de presă în care s-a arătat indignat de modul în care se fac programările meciurilor din Liga 1.

„Au 7 victorii din 9 meciuri acasă, doar un egal cu UTA și un meci pierdut cu FCSB când au avut foarte mult cazuri de COVID. Sunt conștient că va fi cel mai greu meci posibil, au intensitate foarte bună, tehnică, fac presing. Nu se apără niciodată, știți filosofia lui Gică Hagi, joacă numai la atac.

Să vedem dacă putem face față la intensitate… sincer, e foarte greu ca băieții să facă iar un meci foarte bun. Au un lot de play-off, sunt convins că Farul va fi în play-off, joacă cel mai bun fotbal de atac din România.

Noi nu suntem la 100%, avem multe accidentări, jucători importanți care lipsesc. Și astăzi am pierdut un jucător la antrenament, sunt îngrijorat. Nu are rost să vă zic numele”, a spus Dan Petrescu la începutul conferinței de presă.

Ulterior, „Bursucul” a criticat dur modul în care meciurile din etapele 20 și 21 au fost programate. Petrescu s-a plâns de faptul că FC Argeș, adversara CFR-ului din etapa următoare, va avea o zi în plus de odihnă.

„Toată lumea e foarte obosită. N-am avut o zi liberă de nu mai știu când. Programările au fost împotriva CFR-ului, dar mă așteptam la asta. Nu înțeleg! FC Argeș joacă astăzi, apoi cu noi duminică. Noi de ce jucăm mâine, apoi duminică? Au o zi în plus. Noi suntem obosiți, avem 36 de meciuri! Iar apare că am făcut scandal, dar asta e realitatea!

„Suntem luați la mișto cu programarea”

Dacă voi credeți că e normal ca CFR să joace joi la 20:30 și duminică la 16:00… cum să refaci în două zile și jumătate o echipă care are deja 36 de meciuri? Eu nu mă aștept la nimic de la meciurile astea. Dacă nu batem pe nimeni, nu am ce să le reproșez jucătorilor, nici mie! Vă zic de-acum, asta e realitatea.

Suntem luați la mișto cu programarea, sunt foarte supărat. Nu avem timp de nimic, nici să pregătim ceva, nici să ne odihnim. Nu ne lasă! Să ne dea și nouă o zi în plus, la fel ca celorlalți! De ce joacă Argeș azi? De ce nu jucăm luni cu ei? Să mi se spună! Dacă alții ne iau la mișto, trebuie să participăm și noi”, a „tunat” Petrescu.

„Cu Farul va fi greu, dar trebuie să dăm ce avem mai bun, conștienți că ne întoarcem peste două zile și avem alt meci, cu o echipă care se odihnește o zi în plus. Sunt foarte șocat și supărat pentru aceste chestii, nu mă pot concentra la altceva! Ce program ni s-a făcut nouă nu mai există în lume, pe planeta asta!

Dacă ne puneau mâine meciul la prânz, și duminică seara, înțelegeam. Erau câteva ore în plus. Așa nu mi se pare corect. Vrem rezultate, dar trebuie să avem condiții pentru ele”, a încheiat „Bursucul”.

Ce zice deținătorul drepturilor TV

Orlando Nicoară, directorul general al companiei care deţine drepturile TV pentru difuzarea meciurilor din Liga 1 se declară surprins neplăcut de atitudinea antrenorului, amintind că în trecut a ținut cont de solicitările ardelenilor privind programările.

„De la începutul sezonului și ulterior, după ce a rămas singura echipă prezentă în cupele europene, am ținut cont de cerințele oficialilor CFR în ceea ce privește programarea meciurilor din Liga 1.

Am făcut acest lucru și pentru celelalte echipe angrenate în cupele europene și, cu siguranță, o vom face și în următoarele sezoane, deoarece interesul tuturor, inclusiv al televiziunilor partenere, este ca echipele noastre să aibă un traseu cât mai lung în Europa, să strângă puncte, iar România să avanseze în clasamentul țărilor în funcție de coeficient.

În aceste condiții este cel puțin regretabil că domnul Petrescu alege să atace programările”, a precizat Orlando Nicoară, șeful EAD.

Sursa: GSP

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate