ECONOMIE
Bosch construiește o nouă clădire pentru Centrul de inginerie din Cluj. Investiția se ridică la 21 de milioane de euro
Compania germană Bosch construiește la Cluj-Napoca o nouă clădire pentru Centrul de inginerie în urma unei investiții de 21 de milioane de euro și care va fi finalizată la sfârșitul anului 2023.
Directorul general al Bosch România, Mihai Boldijar, a declarat marți că zona cea mai intensă de investiții pentru companie este Clujul.
”Noul centru de inginerie face parte dintr-un cluster care mai include Budapesta și Sofia. Costurile clădirii se ridică la 21 de milioane de euro, va avea 11 nivele și o suprafață de 10.000 de mp. Va finalizată la sfârșitul anului 2023 și sperăm să o inaugurăm la începutul lui 2024.
În total, complexul de clădiri din Cluj-Napoca va putea găzdui 1400 de angajați care vor lucra în sistem hibrid. Va fi unul dintre cele mai importante hub-uri al rețelei globale de inginerie Bosch”, a spus Boldijar.
Bosch este lider global în furnizarea de tehnologii și servicii axat pe sisteme de conducere autonomă și sisteme pentru vehicule electrice.
Bosch România a înregistrat anul trecut rezultate financiare bune, cu vânzări de 450 de milioane de euro și un număr de 8.160 de angajați, în creștere față de 2019.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






