EVENIMENT
Bolt, transport de LUX la Cluj, cu mașini ”ascuțitoare”. Clujean: ”Prețurile sunt tot mai nesimțite. Ți s-a urcat rău la cap””
Un clujean a reclamat ”prețurile nesimțite” practicate de compania de car-sharing Bolt pe care o acuză că s-a umplut de ricșe care se cred automobil și folosește mașini ”ascuțitoare” în care nu pot intra trei pasageri.
”Marți seară, ora 22.00. Cluj. Intru pe Bolt. Cer o cursă de pe Emil Isac până pe Colinei, cu oprire pe Pasteur. Îmi arată costul de 44 de lei.
Mai stăm cinci minute, să plătim nota la restaurant, intru să dau comanda, hopa, se făcuse 61 de lei, aceeași cursă.
Am fost curios să văd și ce mașină vor să trimită la banii ăștia, fiindcă săptămâna trecută mi-au trimis, pentru o cursă cu trei persoane, o Dacia Spring.
Evident că atunci am anulat cursa, că în ascuțitoarea aia nu poate intra, pe lângă șofer, decât maxim o persoană plus un rucsac, eventual un copil. Am anulat atunci, dar m-au taxat cu 12 lei, deși era limpede că ascuțitoarea aia nu ar fi putut duce trei adulți, pe lângă șofer.
”Ți s-a urcat rău la cap”
Ce mașină credeți că ar fi trimis Bolt în seara asta? Ați ghicit, același model de ascuțitoare. Evident, am zis pas.
Am intrat pe Click Taxi, a venit un Renault Megane, am mers confortabil doi hăndrălăi la cele două adrese, cost total 31 de lei, am plătit cu cardul 35 de lei, cu toată bucuria.
Bolt, ți s-a urcat rău la cap, te cam Uberezi. Dincolo de faptul că te-ai umplut de ricșe care se cred automobil, prețurile cu care încerci să ne umbli prin portofel sunt tot mai nesimțite. Fuck off, Bolt!”, a spus clujeanul.
Sursa foto. Facebook – Bolt Romania
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







Cornel
ianuarie 3, 2023 la 11:55 am
l ai umplut de respect pe taximetrist,la juma cu meganul.