EVENIMENT
Bărbat spânzurat la Turda. Clujeanul şi-a pus capăt zilelor pe malul Arieşului
În după-amiaza zilei de joi, în jurul orei 15.00, Poliția municipiului Turda a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că pe malul râului Arieș, în zona bazinului de înot din municipiu, a găsit o persoană spânzurată de un copac.
„O echipă operativă s-a deplasat la fața locului, constatând că aspectele semnalate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Turda, pentru care medicii au pronunțat decesul.
Trupul acestuia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului”, informează polițiștii.
Aceștia continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Prevenirea suicidului
La nivel global, se înregistrează aproximativ un milion de decese prin suicid anual, ceea ce înseamnă un deces la fiecare 40 de secunde. Sinuciderea ocupă locul doi în rândul cauzelor morţii la adolescenţi şi tineri. În România, în fiecare an, se înregistrează aproximativ 13 decese prin sinucidere la 100 000 locuitori, situându-se pe locul trei în ierarhia circumstanţelor de moarte violentă.
„Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară ne puteţi contacta în zilele de Vineri, Sâmbătă și Duminică, între 19:00 – 07:00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin email în formatul 24/7 la sos@antisuicid.ro”, informează organizația non-profit „Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului” (ARPS), înființată cu scopul menţinerii şi promovării calităţii vieţii prin prevenirea actului suicidar.
TelVerde Antisuicid este o resursă oferită comunității de către ONG-ul Alianța Română de Prevenție a Suicidului și funcționează exclusiv pe bază de voluntariat. Voluntarii anonimi care preiau apelurile au o pregătire specifică legată de dialogul cu persoane aflate în criză psihologică, persoane cu gânduri și comportamente suicidare.
TelVerde Antisuicid nu furnizează și nu solicită informații cu caracter personal. De asemenea, TelVerde Antisuicid nu contactează prieteni, rude, servicii de sănătate mintală sau serviciile de intervenție mobilă, nu preia apeluri de pe numere ascunse și nu sună înapoi persoane care au apelat TelVerde Antisuicid. În situații în care tentativa de sinucidere este iminentă, se încurajează apelarea numărului 112 pentru a chema serviciile de urgență, abilitate să intervină.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






