Connect with us

ECONOMIE

Augustin Feneșan, Consiliul IMM-urilor: O clauză din contractele pentru fonduri europene poate pune LACĂT afacerilor

Publicat


fenesan augustin

Prim-vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, clujeanul Augustin Feneșan, îi cere ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, să elimine din contractele de finanțare din fonduri europene clauza care prevede că plata sumelor aferente contractului de finanțare se face în limita alocațiilor bugetare.

„Prin această clauză, statul spune că va vira banii pentru antreprenori când vor fi bani la buget, dar obligațiile pentru beneficiar curg din momentul semnării contractului, ceea ce înseamnă că acele firme trebuie să găsească surse alternative de finanțare, un credit sau altceva. Problema este că un start-up e nebancabil, nu poate lua un credit.

E bine când cineva îți promite bani, dar o afacere se poate pierde dacă o finanțare întârzie și să nu uităm că noi am mai avut Start-Up Nation care s-a plătit după doi ani”, a declarat Augustin Feneșan, care este și președintele Asociației Patronilor și Meseriașilor Cluj.

„Urmează o perioadă extrem de dură pentru IMM-uri”

El susține că în toate procedurile decontarea ar trebui să se facă la 20 de zile. „Să își facă temele guvernul astfel încât firmele să aibă în 20 de zile banii în cont”, a cerut reprezentantul IMM-urilor.

În altă ordine de idei, Augustin Feneșan a atras atenția că urmează o perioadă extrem de dură pentru IMM-uri.

„Îndemnăm firmele la prudență, urmează o perioadă extrem de complicată. În momentul în care nu vor mai fi plafonate prețurile la gaze și energia electrică, va fi un impact economic extraordinar. Firmele să își facă foarte bine previziunile, să conteze doar pe sume sigure, să nu facă angajări pe sume viitoare.

Nu te apuci acum să iei un leasing pentru că ai obținut un plus de 1000 de euro luna aceasta. S-ar putea ca în martie anul viitor să nu mai ai acea mie de euro. Lucrurile se vor restarta în economie”, a încheiat Augustin Feneșan.

Foto: Facebook



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO. Podcast Human Hub. Dr. Lupu: Să fim atenți la problemele adolescenților și tinerilor, să intervenim la timp și cu răbdare

Publicat

Adolescența și problemele ei a fost tema podcastului HUMAN HUB, o producție Cluj24.ro, invitatul Cristinei Șendrea fiind profesorul în psihiatrie pediatrică, dr. Viorel Lupu.

El a încercat să realizeze un top al problemelor adolescenților din România, dar și să ofere sfaturi practice la acestea, reguli de urmat atunci când adulții observă o schimbare de atitudine sau de stare psihică a unui adolescent. Între primele probleme ale unui tânăr s-ar putea afla consumul de droguri, de alcool, sexul neprotejat, dependența de calculator.

Ar fi păcat ca tinerii și adolescenții să trăiască mai mult în lumea virtuală, a adăugat profesorul clujean Viorel Lupu. Părinții, dascălii, rudele, prietenii lor ar trebui să povestească cu cei care sunt dependenți de calculator, de jocuri, în special, să aibă activități comune, să descopere că și realitatea poate fi frumoasă și provocatoare.

Este necesar, de asemenea, ca adolescenții să înțeleagă societatea în care trăiesc, cultura din care fac parte și, mai ales, conceptul de libertate.

Citește mai departe

EDUCATIE

UTCN lansează în acest an 13 noi programe de studii masterale care se concentrează pe Inteligența Artificială

Publicat

De

Universitatea Tehnică Cluj-Napoca

UTCN deschide o nouă etapă în evoluția învățământului superior tehnic.

Astfel, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca lansează, începând cu acest an, 13 programe de studii masterale noi, majoritatea menite să susțină transformarea digitală prin care trece învățământul superior și să creeze o serie de oportunități pentru îmbunătățirea competențelor profesionale și expertizei absolvenților asupra noilor tehnologii.

UTCN lansează în acest an 13 noi programe de studii masterale care se concentrează pe Inteligența Artificială

Potrivit reprezentațnilor UTCN, este vorba despre masterate care se concentrează pe inteligența artificială (IA) în diferite domenii inginerești.

Este vorba de Sisteme cyber-fizice, Inteligență și viziune artificială, Știința datelor, Inteligență artificială în inginerie civilă și managementul construcțiilor, Fabricație digitală, Inteligența artificială și prelucrări de semnale în electronică și telecomunicații și Sisteme inteligente în internetul lucrurilor.

IA va schimba nivelul de trai

Reprezentanții UTCN spun că universitatea este pregătită să suțină această nouă direcție și urmărește valorificarea fiecăreia dintre aceste oportunități și crearea unui nou peisaj digital al învățământului superior în regiune, pentru a deveni o universitate de referință pentru generațiile următoare.

“Atât la nivel internațional, cât și național, IA are potențialul deosebit de a schimba nivelul de trai și calitatea vieții în toate straturile sociale, de a modifica semnificativ modul în care mediul de cercetare și cel de afaceri dezvoltă și pun în piață soluții tehnice menite să eficientizeze timpul de lucru și calitatea produselor realizate”, arată aceștia.

Care sunt noile masterate

Noile masterate fac parte din oferta educațională începând cu Admiterea 2024 și se regăsesc în cadrul următoarelor facultăți:

  • Automatică și Calculatoare, cu patru programe în limba engleză: Sisteme cyber-fizice, Inteligența și viziune artificială, Ingineria securității cibernetice și Știința datelor;
  • Construcții – Inteligența artifcială în ingineria civilă și managementul construcțiilor (în limba engleză), Topografie digitală în cadastru și cadastru;
  • Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției – Fabricație digitală, Inteligența artificială în producția industrială (în limba engleză);
  • Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației – Inteligența artificială și prelucrări de semnale în electronică și telecomunicații (în limba engleză);
  • Inginerie a Instalațiilor – Instalații pentru orașe regenerative (în limba engleză);
  • Ingineria Materialelor și a Mediului – Materiale eco-smart în dezvoltarea durabilă;
  • Inginerie Electrică – Sisteme de mobilitate electrică;
    Inginerie, Centrul Universitar Nord Baia Mare – Sisteme inteligente în internetul lucrurilor.

UTCN dezvoltă un Institut de Cercetare în Inteligență Artificială

Noile programe de studii reprezintă, în același timp, o etapă premergătoare care susține Institutul de Cercetare în Inteligență Artificială (ICIA) dezvoltat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care va avea rol în dezvoltarea de modele, prototipuri, tehnologii, produse hardware și software inovative, bazate pe inteligență artificială și transferul acestora către mediul socio-economic.

“În acest context, UTCN se pune în slujba societății prin absolvenții pe care îi pregătește și expertiza pe care le-o oferă, prin abordările avangardiste și inițiativele bazate pe o cultură tehnologică puternică, consolidată și matură”, au mai arătat reprezentanții universității clujene.

Detalii privind metodologia de admitere, calendarul și numărul de locuri găsesc AICI.

 

 

 

 

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. U BT se întărește cu un baschetbalist american de 2,06 m

Publicat

Echipa de baschet U-Banca Transilvania a realizat transferul unui nou jucător cu un CV impresionant, după ce a bătut palma cu Kevin Hervey, baschetbalist american care poate evolua pe poziția 4. 

Hervey este originar din Dallas, Texas, măsoară 2.06 metri și a împlinit la începutul acestei luni vârsta de 28 de ani. Kevin a jucat baschet la colegiu pentru UT Arlington, fiind numit Sun Belt Conference Player of the Year.

Drept dovadă, în ultimul său an ca student, sportivul a înregistrat medii de 21.1 puncte și 8.7 recuperări. Drept dovadă, a fost draftat în 2018 în NBA de către Oklahoma City Thunder, de pe poziția 57.

Debutul carierei profesioniste l-a găsit însă pe Hervey la Oklahoma City Blue, afiliata din G-League a celebrei City Thunder. Pe de altă parte, noul nostru jucător a prins 10 meciuri în NBA la Oklahoma City Thunder, cu ocazia stagiunii 2019-2020. Ulterior, a semnat cu Lokomotiv Kuban, evoluând în Liga VTB și EuroCup.

A jucat în Italia

În sezonul 2021-2022, Kevin a îmbrăcat maioul celor de la Virtus Bologna, reușind să câștige EuroCup. De altfel, Hervey a totalizat 31 de meciuri în EuroCup, dintre care 17 ca titular.

Anterior, americanul a cucerit în 2021 SuperCupa Italiei cu Virtus și a terminat sezonul regulat pe primul loc. În cele din urmă, Virtus a pierdut finala cu 4-2 la general în fața celor de la Olimpia Milano.

În stagiunea precedentă, Hervey a jucat la Pallacanestro Reggiana (Italia), respectiv Hapoel Holon (Israel). Alături de israelieni, baschetbalistul de peste ocean a prins 3 partide în Basketball Champions League, remarcându-se cu statistici de 13.0 puncte, 7.3 recuperări și 2.3 pase decisive. În campionatul israelian,

Kevin a strâns 16 partide, cu medii de 12.9 puncte, 4.9 recuperări și 1.4 assist-uri, respectiv 1.4 intercepții.

baschetbalist american

Citește mai departe

CLUJ24 TV

VIDEO. Podcast HUMAN HUB. Psihiatru clujean: Copiii au nevoie de la adulți de timp, nu de violență. Devin ceea ce văd la părinți

Publicat

psihiatru

Cluj24.ro lansează un nou podcast,”Human Hub”, realizat de Cristina Șendrea, jurnalist cu aproape 30 de ani de experiență în presă. A debutat la Radio HIT Iași, a lucrat apoi în televiziune la Cluj, la PRO TV și Antena 1, dar și în presa scrisă, făcând parte din mai multe redacții consacrate de presă din Cluj.

Noua producție va aborda în principal subiecte de interes general din domeniul social, cum ar fi sănătate,  cultură, educație, IT, altele.

Printre primii invitați ai Cristinei Șendrea s-a aflat profesorul clujean Viorel Lupu, șeful Clinicii de Psihiatrie Pediatrică și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Acesta a făcut un top al problemelor adolescenților și tinerilor din ziua de astăzi, conform căruia printre primele probleme cu care se confruntă tinerii și adolescenții, s-ar afla drogurile, alcoolul, ecranele, sexul neprotejat și anxietatea.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax