EVENIMENT
ATENȚIE. Persoanele vaccinate cu Johnson & Johnson încă NU au recomandare pentru DOZA de RAPEL
Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19, Valeriu Gheorghiţă, a precizat marţi că până în acest moment nu există o recomandare științifică privind efectuarea dozei de rapel, cea de a doua, pentru persoanele care au fost imunizate cu vaccinul de la compania Johnson & Johnson.
Acest ser, care se inoculează într-o zingură doză, este ultimul acceptat de Uniunea Europeană și România.
„Persoanele care au primit vaccinul de la compania Johnson & Johnson încă nu au recomandare pentru a efectua doza de rapel.
În perioada următoare, datele ştiinţifice vor recomanda fie necesitatea dozei de rapel şi tipul vaccinului care ar fi benefic să fie utilizat în cazul acelor persoane”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Aproape 25.000 de persoane s-au programat pentru doza 3
Coodronatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a mai precizat că până marţi, la ora 12.00, au fost programate în platformă peste 25.774 de persoane pentru doza de rapel.
„Pe tipuri de vaccin: pentru vaccinul de la compania Pfizer – peste 24.082 persoane, iar pentru vaccinul de la compania Moderna – 1.692 de persoane.
Persoanele care au primit la prima schemă vaccinul de la compania BionTech/Pfizer au recomandare de primă intenţie să continue vaccinarea cu acelaşi tip de vaccin, însă se permite vaccinarea cu vaccinul de la compania Moderna la solicitarea persoanei respective şi invers cei care au fost vaccinaţi cu Moderna pot opta pentru vaccinul de la compania Pfizer la doza de rapel.
Persoanele vaccinate cu vaccinul de la compania AstraZeneca pot opta pentru unul dintre cele două tipuri de vaccinuri – de la compania BionTech/Pfizer sau Moderna”, a spus Valeriu Gheorghiţă.
Valeriu Gheorghiță a mai precizat că marți, la ora 12.00, fuseseră vaccinate cu cea de-a treia doză 13.963 de persoane.
Crește cererea pentru vaccinare
Totodată, reprezentantul CNCAV a menţionat că s-a observat o creştere a numărului de persoane care se vaccinează pentru prima dată.
„În ultima săptămână s-a observat o creştere a numărului de persoane care se vaccinează cu doza unu. În săptămâna 20-26 septembrie s-au vaccinat cu doza unu aproximativ 92.089 de persoane. Iar în săptămâna 6-12 septembrie – aproximativ 40.891 de persoane”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Sursa: Agerpres
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






