EVENIMENT
Atenţie la vipere! Ce trebuie să ştim pentru a ne proteja de muşcătura lor. Recomandările specialiştilor clujeni
Viperele sunt o specie de şerpi ale căror muşcătură poate să ducă la moarte. Ele sunt des întâlnite în multe zone din Cluj şi din România. Câteva recomandată pentru a ne proteja de mușcătura lor ne sunt oferite de dr. Tavi Craioveanu, biolog la Vivariul Universității Babeș-Bolya, intervievat de Vasile Cipcigan pentru https://ski-outdoor.ro/.
Atenţie la vipere
„Avem mai multe specii în România, iar fiecare are un habitat specific. Vipera de stepă trăieşte în Dobrogea şi în nordul Moldovei; în mod ciudat preferă condiţii mixte, de umiditate şi de stepă. Vipera comună e caracteristică Ardealului, iar aceasta preferă zonele aflate la o altitudine de peste 300 m. A treia specie este vipera cu corn, care în România trăieşte în partea de sud-est şi sud-vest, în zona Cazane şi Dobrogea, fiind o specie care preferă un climat cald şi nu prea o vedem în păduri.
În Ardea în general preferă zonele de lizieră, adică între pădure şi pajişte. Există studii ştiinţifice care fac o corelaţie între defrişările proaspete şi distribuţia acestor animale: în primul an de după o defrişare, apar tot felul de ierburi; anul următor încep să se înmulţească rozătoarele; iar imediat după aceea creşte populaţia de şerpi”, spune Tavi Craioveanu.
Ce trebuie să ştim pentru a ne proteja de muşcătura lor
„Problema nu e cum să eviţi, ci cum să administrezi o întâlnire cu o viperă. Răspunsul este să ocoleşti animalul la câţiva metri. Dacă mergi la munte, să ai nişte ghete sau bocanci, să nu umbli în sandale; dacă te apuci să culegi fructe de pădure, să verifici cu grijă zona înainte; şi, bineînţeles, dacă întâlneşti un şarpe, să nu pui mâna pe el: varietatea cromatică la vipere este aşa de mare, încât sunt foarte uşor de confundat.
Şerpii nu au urechi, pentru ei simţul auzului nu există. Bineînţeles, fiind cu tot corpul pe sol, sunt mult mai sensibile la vibraţii, dar asta nu înseamnă că şi pleacă. Uneori pleacă atunci când percep vibraţiile şi când te văd, dar nu întotdeauna. Sunt perioade din an – de exemplu primăvara sau vara devreme – când sunt aşa de ocupate (cu reproducerea, cu hrănirea după hibernare), încât nu se sperie, nici nu te observă.
Vipera nu sare. Ceea ce e valabil la toţi şerpii e că ei pot să muşte la o distanţă care e aproximativ egală cu jumătatea corpului lor.
Chiar dacă nu face parte din clubul giganţilor veninoşi, veninul de viperă poate avea efecte dramatice asupra corpului uman. Bineînţeles că depinde de multe: de boli asociate, de greutatea persoanei respective, dar efectele acestea pot să meargă până la decesul persoanei muşcate, chiar şi cu administrarea tratamentului la timp. Nu e o cobră sau un şarpe tigru, dar nu e un animal pe care să-l luăm în derâdere.
Dinţii sunt aşa de subţiri, aşa de fini, încât de multe ori nici nu simţi înţepătura, ci doar ca o atingere sau o lovitură. Dar după aceea destul de repede se instalează o durere locală, un edem. Reacţiile personale sunt foarte variate”, mai spune specialistul clujean.
Amăunte şi interviul complet aici:
Tot ce trebuie să știi despre viperele de munte
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






