EVENIMENT
Atenţie la explozia de cazuri de coronavirus! Șeful DSP Cluj despre hramul Nicula: ,,Sper ca oamenii să înțeleagă că este mai bine să se roage de acasă”
Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită pe 15 august, este și perioada în care are loc hramul Mănăstirii de la Nicula. În fiecare an, zeci de mii de credincioși participă la slujbă, fiind un bun prilej pentru pelerini să se conecteze cu divinitatea.
Dată fiind situația pandemiei de coronavirus care este una destul de gravă în România, hramul din acest an se va desfășura în condiții speciale. Masca de protecție va fi obligatorie, distanța socială trebuie respectată, procesiunea a fost anulată, iar distanța dintre oameni și Icoana Macii Domnului trebuie să fie de minim 1.5 m.
Pentru a vedea care sunt riscurile unui asemenea evenimet la care sunt așteptați zeci de mii de credincioși, am luat legătura cu dr. Moisescu-Goia Mihai, șeful DSP Cluj.
,,Sper să nu vină așa mulți oameni ca în anii precedenți. Îmi doresc ca oamenii să priceapă că bunul Dumnezeu este peste tot și se pot ruga și de acasă. Noi am tot spus că nu putem să interzicem oamenilor să nu meargă. Am recomandat să fie păstrată distanța, am recomandat să se stabilească un număr de persoane care să poată participa pentru a nu încălca distanțarea socială. Purtarea măștii de protecție este absolut necesară”, a spus șeful DSP Cluj.
Șanse teoretice să aibă loc o îmbolnăvire în masă la Nicula
Șeful DSP Cluj este de părere că, pentru a evita o posibilă infectare în masă în cazul în care vor veni zeci de mii de credincioși la Nicula, cea mai bună soluție ar fi ca oamenii să conștientizeze pericolul virusului COVID-19.
,,Degeaba purtăm mască dacă nu stăm distanțați și nu folosim apa, săpunul și dezinfectanții. Sper ca oamenii să înțeleagă cum au făcut de Paște că este mai bine să se roage de acasă. Posibil să existe un eventual focar de COVID-19 după acest eveniment, posibil să nu existe. Teoretic, este posibil. Repet, noi nu putem interzice oamenilor să meargă la Nicula. Nu există nicăieri în lege așa ceva. Trebuie să ne luam toate măsurile posibile pe care le putem identifica. Am mai spus și o repet. Trebuie să transmitem mesaje prin care oamenii să se roage de acasă pentru a evita aglomerația și să putem asigura acea distanțare de care este nevoie la un evenimet de o asemenea anvergură”, a transmis dr. Moisescu-Goia Mihai.
FOTO @ Adevărul
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






