Connect with us

EVENIMENT

Angajații APIA se plâng Comisiei Europene. Guvernul își bate joc de ei. Ce spune liderul sindicatului de la Cluj

Publicat


Cei peste  4000 de salariati ai Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) din teritoriu isi exprima profunda indignare cu privire la modul in care sunt priviti de catre guvernanti. Cu toate ca deruleaza mai mult de jumatate din fondurile europene absorbite anual de catre tara noastra, angajatii APIA sunt in continuare ignorati.

Promisiuni neonorate

“Nu suntem niste anonimi, nici angajati oarecare, suntem cei care deruleaza anual peste 15 miliarde lei fonduri europene. O facem cu sudoare si sacrificii, dovada zecile de colegi care au decedat in ultimii ani, intrucat la APIA ni s-a  inoculate idea ca este mai important fermierul decat sanatatea noastra.

Derulam anual peste o suta de scheme de plati, masuri si submasuri, primim, gestionam si autorizam aproape un million de cereri de plata, iar structura de personal de la APIA este subdimesionata. Cu toate acestea, ce s-a facut pentru noi?

Aproape nimic. Parlamentarii PNL ne-au sustinut pana in momentul in care li s-a inoculate idea ca nu mai sunt bani la buget. Si ne-au abandonat chiar inainte de votul final. Salariatii APIA din teritoriu nu doresc mariri de salarii ci doar rezolvarea unei nedreptati care perxista din momentul in care, prin Legea 153/2017,  APIA a fost pusa in mod eronat pe doua anexe  de salarizare.

Vrem uniformizarea salariilor la APIA si nimic mai mult“, sustine Ion Preda, presedintele Organizatiei Cluj a Sindicatului National APIA.

Se prefigureaza o alianta APIA-fermieri

Este evident ca amanarea votului a fost o eroare, inclusiv pentru parlamentarii PNL care au meritul de a fi initiat impreuna cu PSD un proiect legislativ in acest sens. Proiectul a trecut de comisii, a trecut de Senat si urma sa treaca de Camera Deputatilor, asa cum era firesc.

”Nu s-a votat intrucat parlamentarii PSD care ne sustin in continuare, ne-au dezvaluit ca proiectul nu va trece pentru ca premierul Ciuca se opune. De aceea s-a amanat votarea. Iar amanarea a insemnat proteste la APIA care s-au si derulat in fata Guvernului in plina campanie  de preluare a cererilor unice de plata.

Nu am chemat la protest decat 1000 de salariati, intrucat nu am dorit sa impiedicam activitatea de preluare a cererilor. Fermierii nu au nicio vina si vor fi oricand aliatii nostri. Ei sunt singurii care ne apreciaza activitatea.

Sa nu se uite ca APIA gestioneaza anual circa un  million de cereri de plata si are o mare putere de influenta asupra fermierilor. A-i lua pe acestia drept aliati si a-i ridica impotriva Guvernantilor este numai un pas.

Pe care categoric il vom face in cazul in care vom fi  in continuare desconsiderati si nu va exista alta solutie. O greva generala fermieri –APIA ar fi un dezastru pentru orice guvernare. O rezolvare a conflictului este o masura inteleapta si un act firesc de maturitate politica.  La care, inca mai speram” sustine Preda.

Sindicatul preia exemplul francezilor

“Faptul ca in unele judete, salariatii din celalalt sindicat din cadrul APIA, condus de Octavian Mateescu,  a intrerupt lucrul in semn de solidaritate cu noi, culmea, in timpul pazei de masa, nu a avut darul sa incalzeasca adevaratii protestatari din Piata Victoriei. Mai mult ca sigur, unii dintre acestia doreau sa ne fie alaturi dar au fost sfatuiti sa saboteze mitingul. Drept urmare, doar Sindicatul National APIA a participat la protest.

Pe viitor le sugeram sa faca ceea ce cred ei de cuviinta, nu ceea ce li se sugereaza. Unii au spus ca nu este bine sa protestam pentru a nu-I deranja pe directori sau pe ministrul Daea, care oricum, nu a tinut niciodata cu noi, cei de  la APIA. A tinut cu AFIR-ul, cu Directiile Agricole,  cu Agentia Muntelui, nou infiitata, unde salariile sunt mai mari decat ale noastre, cu crescatorii de oi sau cultivatorii de rosii sau castraveti.

Dar nu cu noi. Si nu intelegem de ce, intrucat APIA absoarbe anual subventiile in proportie de peste 98%, si circa 50 % din totalul fondurilor europene.

Un lucru este cert: toti isi apara posturile iar pe noi nu ne apara nimeni daca nu ne aparam noi”, considera Elena Constantinescu presedinta S.N.APIA la nivel national.

“Elena Constantinescu este o copie a lui Anok Berthomier, presedinta a sindicatelor agricultorilor din Franta, din anii 90. Am avut ocazia sa partip la acele proteste si am vazut cum o femeie puternica si intransigenta putea sa mobilizeze in fiecare saptamana mii de protestatari, sa-i scoata in strada fara sa-i oblige  nimeni, intrucat, pentru ei era o mandrie sa o urmeze.

Pana  nu si-au obtinut toate drepturile, fermierii francezi si-au sacrificat weekend-urile timp de un an de zile. Liderii  lor au fost arestati dar eliberati  rapid  in urma protestelor masive ale celor care au dovedit ca stiu sa-si apere liderii”, mai spune Ion Preda.

Calcule electorale

“Salariatii APIA nu vor intelege niciodata cum premierul Nicolae Ciuca se comporta cu sindicalistii din Educatie, temator, respectuos si umil, in timp ce pe noi ne-a  tratat cu indiferenta.

Delegatia protestatarilor Agentiei l-a asteptat peste doua ore la o discutie care nu a avut loc intrucat prim-ministrul avea o sedinta de guvernatat de importanta incat nu si-a putut rapi cateva minute. In schimb, cu sindicalistii din Educatie si-a sacrificat, degeaba e drept, cateva ore, chiar duminica.

Poate pentru ca noi cei de la APIA suntem doar cateva mii, iar cei din invatamant peste 170.000? Sa nu se uite insa ca noi aducem bani in tara pentru aproape un million de fermieri. Iar puterea noastra de influenta este mai mare decat s-ar crede. De aceea, cei care ne desconsidera vor fi tratati la fel.

Sa refuzi dialogul cu niste oameni veniti de la sute de kilometri, epuizati, nedormiti si uzi pana la piele, nu  este doar o lipsa de respect, este sfidare pur si simplu”, adaugă liderul sindicatului APIA Cluj.

Guvernul Romaniei se opune egalizarii salariilor la APIA, mentinind in continuare diferentierea dintre  APIA Central si Centrele Judetene.

De aceea, Federatia AGROSTAR, la care S.N.APIA este afiliat, a sesizat Comisia Europeana, prin presedintele sau Stefan Nicolae, urmand ca o delegatie a salariatilor APIA sa se deplaseze zilele urmatoare la Bruxelles, reclamând ceea ce face Guvenul Ciucă.

 

 

 

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. International Cat Show Cluj-Napoca, desfășurat în weekend la Iulius Mall. „Am muncit foarte mult, dar sunt mândră de tot”

Publicat

pisici 2

Prima zi a evenimentului mult așteptat de către toți iubitorii de feline a avut loc sâmbătă, 3 iunie 2023, în Cluj-Napoca. Expoziția s-a desfășurat la parterul complexului Iulius Mall, unde, deținătorii de felise și-au expus cele 26 de pisici campioane premiate mondial.

pisici 1

Cele 26 de pisici au fost toate frumoase și elegante. Printre acestea se regăsesc rasele British Longhair, British Shorthair, Scottish Fold, Transylvanian ori Maine Coone. Cât despre preț, potrivit unei proprietare de felisă, un pui costă 1500 €.

Doamna N. este una dintre deținătoarele de felise prezente la concurs. Aceasta crește rasele British și Scottish Fold.

Totul a început atunci când a cumpărat o pisică cu Pedigree, care i-a fost adusă din Moldova deoarece, din păcate, din România nu se pot cumpăra pisici de calitate.

pisici 3

Din cauza faptului că felina era bolnavă, doamna N. s-a chinuit foarte mult să o facă bine. În ciuda greutăților întâmpinate, aceasta nu și-a pierdut speranța și a decis că își dorește ca pisica ei să facă pui. Urmându-și visul, a studiat 1 an și jumătate genetica pisicilor, inclusiv tot ce ține de standardele de rasă și reproducere, pentru ca, în final, să cumpere și un motan. Astfel a luat naștere primul rând de pui.

pisici 4

„În momentul în care s-a născut în palmele mele primul pui, a fost o chestie fabuloasă. Să-i vezi cum cresc, cum se atașează de tine, cum vin și dorm lângă tine, absolut tot. E greu când pleacă”, povestește foarte emoționată doamna N.

Cu toate că femeia alege cu cea mai mare grijă și atenție locul unde ajung puii, una dintre pisici nu a avut parte de iubirea pe care doamna N. i-a dorit-o, așa că, plină de curaj, și-a salvat pisica din acel mediu nesănătos.

pisici 5

Campioni Mondiali

În 2022, la Bran, doamna N. a participat la primul concurs. „Și acolo a început nebunia”.  În finală, la categoria Long Hair, pentru titlul de campion, s-au bătut tocmai masculul și femela dânsei. „Ce să alegi, care să câștige? Cea mai bună femelă și cel mai bun mascul. De atunci, concursurile m-au topit.”

Ulterior, familia doamnei N. a întâmpinat și alți membri, din întreaga lume. „De data asta știam ce teste să cer, cum să recunosc bolile”.

La Constanța, femeia a deschis titlurile motanilor Escobar și Thor, iar la Varna, pe 23 aprilie, aceștia și-au închis titlurile de campioni mondiali.

pisici 6

„Am muncit foarte mult, dar sunt mândră de tot”

De exemplu, un alt pui, „încă de la vârsta de 3 luni, de la primul ei concurs, s-a calificat în toate finalele, a câștigat toate certificatele și premiile de la categoria ei de vârstă”.

În prezent se încadrează la adulți. Este vorba despre un exemplar genetic Ciocolată.

 

Ioana Mărcuțianu

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Super concert Zucchero, la Cluj-Napoca. Artistul italian va urca pe scena din BT Arena în 27 iunie

Publicat

De

zucchero 2

Puțini artiști au cariere atât de importante încât să fie (re)cunoscuți doar după un singur nume. Unul dintre ei este Zucchero, o legendă a muzicii și unul dintre cei mai iubiți soliști de blues, soul și rock din lume.

Cu două World Music Awards, șase Europe Platinum Awards și o nominalizare la Grammy Awards la activ, ”Zahărul”, așa cum l-a numit învățătorul său, vine în concert la Cluj-Napoca pe 27 iunie 2023, de la ora 20:00, la BT Arena.

Super concert Zucchero, la Cluj-Napoca. Artistul italian va urca pe scena din BT Arena în 27 iunie

De-a lungul carierei sale impresionante, de trei decenii, ”părintele blues-ului italian” a vândut peste 60 milioane de albume și a concertat alături de cei mai mari artiști ai lumii (Luciano Pavarotti, Sting, Eric Clapton sau Andrea Bocelli).

afis landscape

Este singurul artist italian care a urcat pe scenă la Freddie Mercury Tribute Concert for AIDS Awareness și a cântat pe stadionul Wembley în fața a peste 70.000 de oameni.

Concertul de la Cluj, parte din turneul mondial World Wide Tour

Turneul World Wide Tour a ajuns, deja, pe trei continente. Zucchero a concertat în Europa, în Australia și în America de Nord, iar acum revine în Europa pentru o altă serie de concerte.

Cluj-Napoca se află pe lista orașelor importante ale lumii alese de artistul italian pentru turneul său, alături de Los Angeles, Sydney, Stockholm, Vancouver sau Copenhaga.

Clujenii vor putea asculta piesele consacrate ale artistului italian („Senza una donna”, „Il volo” sau „Diamante”), dar și melodii de pe cel mai recent album. În 2021, a scris și lansat o piesă, în colaborare cu celebrul Sting, intitulată „September”. Piesa ”vorbește” despre perioada dificilă pe care am trăit-o cu toții din cauza restricțiilor sanitare și transmite speranța revenirii la normalitate. Melodia face parte din noul album al lui Zucchero, „D.O.C”, dar și din LP-ul lui Sting, „Duets”.

zucchero

Biletele achiziționate pentru alte date de spectacol sunt valabile

Organizatorii anunță că biletele achiziționate deja pentru spectacolele care au fost amânate din cauza restricțiilor pandemice sunt valabile pentru concertul de pe 27 iunie.

Biletele sunt disponibile pe Eventim, My Ticket, Entertix, IaBilet.

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE. CUTREMUR semnificativ la 24 de kilometri de Arad. S-a resimțit și la Cluj: „M-a scuturat în pat”

Publicat

De

Un nou cutremur cu magnitudine 5 pe scara Richter s-a produs marți seara, la ora 20.26, la 17 kilometri de Arad, potrivit primelor informații. Seismul a fost resimțit și la Cluj.

Cutremurul s-a resimțit nu doar în România, ci și în Croația, Ungaria și Serbia.

CUTREMUR cu magnitudinea 5 pe scara Richter la 17 kilometri de Arad. S-a resimțit și la Cluj: „M-a scuturat în pat”

Conform primelor informații, seismul a avut loc la o adâncime de 10 km. Acesta s-a resimțit și la Cluj. Mai mulți clujeni au scris pe rețelele de socializare că l-au simțit.

„M-a cutremurat în pat”, a scris o persoană din Cluj-Napoca.

UPDATE

În ziua de 06.06.2023, ora României 20:26:52, s-a produs în Crișana, Arad, un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.3, la adâncimea de 6.4 km, a transmis Institutul de Fizica Pământului.

Siesmul a avut intensitatea VII.

Cutremurul s-a produs la 24 km E de Arad, 50 km NE de Timișoara, 74 km SE de Bekescsaba și 93 km N de Reșita.

UPDATE 1

În Arad, unde cutremurul s-a simțit cel mai puternic, echipaje ale ISU au fost trimise în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaștere. Pompierii arădeni anunță că au două solicitări pentru degajarea unor elemente de construcție de pe clădiri. Intervențiile se desfășoară pe străzile Mărășești și Lucian Blaga.

Nu sunt alte probleme deosebite, potrivit reprezentanților ISU Arad.

Cutremurul de suprafață a fost simțit în mai multe localități din Banat, Crișana și Ardeal. Unii oamenii s-au speriat și au ieșit pe străzi.

Foto: Arhivă

Citește mai departe

EVENIMENT

Reprezentanta României la Bienala de Design de la Londra, nevoită să ia un CREDIT ca să poată participa

Publicat

bienala londra 2023

Asociația Culturală Artistică Art Mirror din Cluj a fost selectată să participe la Bienala de Design de la Londra, eveniment ce se desfășoară între 1 și 25 iunie 2023. Spre deosebire de ediția din 2020 de la Dubai, când pavilionul României a primit 5 milioane de euro, în acest an, reprezentanta țării noastre a fost nevoită să ia un credit pentru a putea participa. Peste o mie de persoane au vizitat în primele 5 zile VATRA VERDE, instalația care reprezintă România.

bienala londra 2023 2

„România participă zilele acestea în premieră la Bienala de Design de la Londra (LDB), cel mai important eveniment de profil din Europa. Reprezentanta țării noastre la prestigioasul eveniment solicită explicații privind alocarea de fonduri pentru inițiative similare, în contextul în care acum echipa Vatra Verde a fost nevoită să ia un credit ca să reprezinte România la Londra. Până acum, în primele 5 zile de eveniment, peste o mie de persoane au vizitat pavilionul României, iar evenimentul va mai dura până spre finalul lunii.

Asociația Culturală Artistică Art Mirror din Cluj a fost selectată să participe la această prestigioasă expoziție care reunește 40 de proiecte venite din 40 de țări în perioada 1-25 iunie la Somerset House din Londra (Strand, London WC2R 1LA). Evenimentul a debutat în 1 iunie cu vizite ale presei, ale juriului, precum și cu o ceremonie oficială de deschidere la care a fost prezent Lordul Parkinson, Ministrul pentru Artă și Patrimoniu din Marea Britanie.

„Este o mare realizare pentru noi să putem să ne reprezentăm țara la nivel internațional, în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente de acest gen de pe mapamond. E însă extrem de trist că instituțiile culturale nu au alocat niciun euro din bugetul lor ca să ne sprijine”, spune Cristina Cantemir, președintele Asociației Art Mirror.

Tema din acest an a Bienalei este „Remapping Collaborations” (Recartarea colaborărilor), iar instalația ce reprezintă România se numește Vatra Verde. Aceasta cuprinde energie regenerabilă, miceliu, obiecte de artă din materiale reciclate, interactivitate, tradiție, poezie, precum și o soluție tehnică prin care se transformă vibrațiile plantelor în sunete.

Folosind o varietate de tehnici de reciclare, echipa Vatra Verde a refolosit mai multe tipuri de deșeuri precum hârtia, pulberea de piele, pluta, cânepa, rumegușul, zațul de cafea pentru a crea volume, spații și obiecte omogenizate printr-un lipici biodegradabil pe bază de miceliu.

Instalația este accesibilă și persoanelor cu dizabilități de vedere. Nevăzătorii și persoanele cu dizabilități de vedere pot descoperi conceptul instalației prin informații tactilo-vizuale și digitale accesibile prin intermediul codurilor QR și cu ajutorul telefonului mobil.

bienala londra 2023 3

„Chiar dacă instituțiile ne ignoră și nu ne susțin, avem pentru cine merge mai departe”

„Deoarece tema din acest an a Bienalei este „Remapping Collaborations” (Recartarea colaborărilor), ne-am bucura să demonstrăm faptul că și în România colaborările dintre instituții și sectorul cultural există și să vedem deschidere spre dialog. Din păcate, lucrurile nu stau chiar așa. Institutul Cultural Român de la Londra a fost contactat încă din 2022, când am aflat că asociația a trecut etapa de preselecție a comisiei LDB și am fost admiși ca și expozanți în cadrul Bienalei de la Londra 2023.

Însă din păcate în administrația condusă de Catinca Nistor, nu am găsit susținere și nici măcar deschidere de a colabora cu noi, organizația care reprezintă Pavilionul României pentru prima dată, din 2016, de la debutul Bienalei de la Londra. Vreau să menționez faptul că și în alți ani Institutul Cultural Român de la Londra a recomandat artiști pentru a reprezenta țara la nivel internațional dar, aceste recomandări nu au trecut etapa de selecție. În luna februarie 2023, a fost contactat și domnul Liviu Jicman, actualul președinte al Institutului Cultural Român, cu solicitarea de a sprijini demersurile Asociației Art Mirror, dar și dânsul a ignorat total solicitările și nu a răspuns la e-mailul adresat de câteva luni, deși există confirmarea că mesajul a fost primit. Acesta a revenit cu un răspuns vag abia după 6 luni, când echipa a avut interviuri publice. Președintele ICR a motivat în răspuns că nu a fost informat pasând vina către ICR Londra. Însă Liviu Jicman a fost informat și personal”, afirmă Cristina Cantemir.

Ea mai precizează că proiectul prezentat la Bienală este complex, axat pe cercetare, inovație, reciclare și dezvoltare durabilă, nu doar artă și design.

„Asociația Art Mirror a refuzat fonduri din surse private”

„În momentul de față, când toate țările din UE investesc în energie regenerabilă și alternative sustenabile ca să combată schimbările climatice și poluarea, Institutul Cultural Român ignoră potențialul unui proiect derulat timp de 12 luni care pune România pe harta lumii în materie de inovație și design sustenabil”, spune reprezentanta României la Bienala de la Londra.

De altfel, Asociația Art Mirror a refuzat fonduri din surse private pentru ca proiectul să nu fie interpretat drept green-washing (propagandă ecologică) pentru companii care în realitate nu aplică alternative sustenabile în activitatea sa. „În calitate de președinte al organizației neguvernamentale pe care am fondat-o 2016 solicit explicații. Pe ce criterii în perioada pandemiei – în 2020 – când toate evenimentele culturale erau restricționate, pavilionul care reprezenta România la Bienala din Dubai 2020 a primit sprijin de la Instituții în valoare de 5 milioane de euro cu un concept mai aproape de green washing decât de sustenabilitate? Care este procesul de selecție în ICR a entităților care sunt finanțate și care nu?

Am remarcat că doar organizațiile guvernamentale primesc sprijin și ajutor din partea instituțiilor și beneficiază de sume fabuloase. În cazul nostru, o organizație non-guvernamentală, a fost nevoie să facem un credit bancar ca să putem porni procesul de producție și să reprezentăm România la Bienala de Design. Noi am fost nevoiți să ne achităm chiar și biletele de avion și diurna din propriul buget (pe lângă faptul că au lucrat la proiect 12 luni fără onorariu).

„Este inadmisibil ca aceste lucruri să se întâmple în România”

Este trist să admitem dar probabil suntem singurul pavilion din lume care își reprezintă țara accesând un credit bancar. Noi am solicitat finanțare din partea ICR, AFCN și a Ministerului Culturii pentru desfășurarea proiectului, am aplicat la apeluri deschise din cadrul acestor instituții ca sa putem acoperi suma de 80 de mii de euro care reprezenta mai puțin de 2% din cat a primit Pavilionul României pentru Bienala din Dubai în 2020. Acum o lună, la Ministerul Culturii s-a depus o contestație în urma cererii respinse pentru apeluri deschise dar, până în momentul de față nu am primit niciun răspuns oficial din partea instituției.

Este inadmisibil ca aceste lucruri să se întâmple în România; asta în timp ce Ministrul Culturii a Maltei si delegația sa s-au deplasat la Londra ca să susțină și să felicite Pavilionul Maltei. Într-un final acest eveniment nu este doar despre design, este despre valori, viitor sustenabil și relații diplomatice unde instituțiile din România au demonstrat că nu excelează”, completează Cristina Cantemir.

După Bienala de la Londra, întreaga instalație va ajunge la Cluj și va putea fi vizitată timp de 10 zile, între 14-24 iulie la Casino, Parcul Central.

Despre Asociația Art Mirror

Asociația Culturală Artistică Art Mirror este o organizație neguvernamentală care experimentează și testează tehnici și soluții sustenabile de educare a comunității cu privire la reciclare, refolosirea materialelor și ecologie. Activă din 2015, asociația organizează periodic ateliere, expoziții, activități și acțiuni comunitare.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax