Connect with us

EVENIMENT

Angajaţi la siguranţă feroviară, prinşi beţi în timpul serviciului de Poliţia Transporturi Cluj

Publicat


Lucrători de la Poliţia Transportuti Cluj a descoperit mai mulţi angajaţi care erau băuţi în timpul serviciului, deşi lucrau în domenii care ţin de siguranţa circulaţiei feroviare.
„În perioada 3 aprilie – 5 mai 2023, poliţiştii de la transporturi au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă şi securitate pe infrastructura naţională de căi ferate, în colaborare cu Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română de la nivelul Autorităţii Feroviare Române.
Obiectivele acţiunilor au fost prevenirea producerii de evenimente/accidente feroviare, prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare, verificarea respectării serviciului continuu maxim admis pe locomotivă şi prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi substanţe interzise, în timpul serviciului, la bordul locomotivelor/automotoarelor, în trenuri, staţii de căi ferate, depouri, triaje, remize, de către personalul cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei feroviare”, informează IGPR.

Angajaţi la siguranţă feroviară, prinşi beţi în timpul serviciului de Poliţia Transporturi Cluj

Au acţionat poliţişti de la transporturi, lucrători de la A.S.F.R., sprijiniţi de angajaţi feroviari, care au executat 1.428 de controale, au legitimat 2.687 de persoane cu atribuţii în siguranţa circulaţiei şi au efectuat verificări în 457 de staţii de cale ferată şi 398 de trenuri.
În cadrul activităţilor preventive, au fost verificate cu etilotestul/alcoolscopul 2.597 de persoane cu atribuţii în siguranţa circulaţiei, de către reprezentanţii A.S.F.R. şi au fost verificaţi 496 de mecanici de locomotivă, în ceea ce priveşte depăşirea serviciului maxim admis pe locomotive.
Pe durata acţiunii, poliţiştii au constatat 17 infracţiuni, fiind cercetate 18 persoane, dintre care 17 persoane au fost depistate în flagrant delict, iar 16 au fost conduse la spital, în vederea prelevării probelor biologice de sânge.
„Exemple:
1. La data de 6 aprilie 2023, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj – Napoca – Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Satu Mare, în cooperare cu inspectorii de stat din cadrul I.S.F. Cluj – Napoca, au efectuat un control pe linia consumului de alcool, fiind testaţi angajaţii cu responsabilităţi pe linia de siguranţă feroviară.
În urma testării unui acar cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
2. La data de 29 aprilie 2023, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Dolj au desfăşurat activităţi în comun cu un reprezentant din cadrul A.S.F.R., fiind depistat, într-o staţie C.F., un şef de manevră care era sub influenţa băuturilor alcoolice.
Astfel, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,84 mg/litru alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
3. La data de 11 aprilie 2023, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca şi ai Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Jibou, însoţiţi de un inspector de stat din cadrul I.S.F. Cluj-Napoca, au efectuat un control personalului cu atribuţii privind siguranţa feroviară.
Astfel, doi angajaţi C.F., cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră, ar fi părăsit postul, deşi aceştia se aflau de serviciu.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, mai arată IGPR.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate