ACTUALITATE
ANALIZĂ. Radu Georgescu: Recorduri pentru dolar și francul elvețian
Leul a reușit să evite consecințele creșterii aversiunii față de risc indusă de majorarea inflației din zona euro în iunie la un nivel record estimat la 8,6%, care a provocat deprecierea euro față de dolar la un minim al ultimilor 20 de ani, dar și de efectele regionale ale creșterii prețurilor an/an din Turcia cu aproape 80%.
Moneda elvețiană, care este considerată drept o „valoare refugiu”, s-a apreciat la 0,992 – 1,003 franci/euro, după ce a fost anunțată creșterea inflației luna trecută din Țara Cantoanelor la 3,4%, ceea ce ar putea impune băncii centrale din această țară să recurgă la majorarea dobânzii sale de politică monetară. În aceste condiții, cursul francului a crescut de la 4,9342 la 4,9770 lei care reprezintă un nou maxim istoric.
Dacă media monedei maghiare a atins un nou minim de 404,79 forinți/euro iar cursul celei poloneze s-a depreciat la 4,7538 zloți/euro, leul a avut o evoluție calmă.
Cursul monedei unice a crescut marginal de la 4,9448 la 4,9449 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,943 – 4,946 lei, identic cu cel de luni.
Euro a scăzut
Euro a scăzut marți până la 1,0281 dolari, valoare care nu a mai fost atinsă din decembrie 2002, după reapariția temerilor legate de intrarea în recesiune a zonei, ceea ce a făcut ca media monedei americane să urce de la 4,7348 la un nou maxim istoric de 4,8082 lei.
Un alt factor care a declanșat deprecierea euro au fost criticile președintelui Bundesbank referitoare la intenția BCE de a sprijini țările cele mai îndatorate din zona euro.
Cursul lirei sterline a urcat de la 5,7408 la 5,7845 lei.
Cu o zi înainte de ședința de politică monetară a BNR, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 6,55 la 6,60%, valoare care a mai fost atinsă la finalul lui noiembrie 2010.
A crescut prețul aurului
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 6,67 la 6,72%, nivel comparabil cu cel de la jumătatea lui decembrie 2011. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 6,80 la 6,83%.
Prețul gramului de aur a crescut consistent de la 274,8111 la 278,6640 lei, în timp ce metalul galben se mișca între 1.801 și 1.812 dolari/uncie.
Aprecierea monedei americane a fost însoțită de scăderea cu circa 4% a principalelor criptomonede. Bitcoins se tranzacționa între 19.420 și 20.436 dolari iar ether fluctua în culoarul 1.101 – 1.166 dolari.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
UPDATE. Fată de 13 ani, lovită de o mașină pe o stradă din Turda. Care este starea ei de sănătate
O fată de 13 ani a fost lovită, joi, de o mașină, pe Calea Victoriei din Turda, anunță ISU Cluj.
Aceasta a fost preluată de către echipajul SMURD și transportată la spital.
”La o primă evaluare, victima era conștientă, dar prezenta multiple traumatisme”, au spus pompierii.
Poliția Cluj despre accident
Polițiștii au precizat că accidetul fost înregistrat pe strada Calea Victoriei din municipiul Turda iar din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un bărbat, de 46 de ani, care circula cu autoturismul înspre municipiul Câmpia Turzii, ar fi accidentat o minoră de 13 ani, aflată în traversarea părții carosabile prin loc neamenajat.
”În urma impactului, minora a necesitat îngrijiri medicale de specialitate.
Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor”, au precizat polițiștii.
Universitatea Cluj este în Top 3 la numărul de spectatori prezenți pe stadion în actualul sezon al Superligii. Celelalte două echipe sunt Universitatea Craiova și Rapid București.
Potrivit paginii oficiale de Facebook a Superligii, 19.940 de spectatori a fost cel mai mare număr de fani înregistrați pe stadion la un meci din actualul sezon. Acesta a fost atins la partida Universitatea Craiova-Rapid.
Universitatea Cluj, în topul numărului de SPECTATORI în actualul sezon al Superligii
Pe locul doi în top se află Universitatea Cluj-Dinamo, urmărit din tribune de 18.067 de spectatori.
Locul trei este ocupat de meciul Rapid-Universitatea Cluj, cu 12.691 de suporteri.
Au mai fost peste 12.000 de spectatori la partidele CFR Cluj-Universitatea Cluj, Rapid-CFR Cluj, Rapid-Dinamo și Universitatea Cluj-Universitatea Craiova.
EVENIMENT
Clujean ARESTAT pentru șantaj și violență. A obținut 12.000 de euro sub amenințarea publicării unor imagini intime
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus arestarea preventivă a unui bărbat din Cluj acuzat de șantaj, violarea vieții private, lovire și fals informatic. A amenințat cu publicarea unor imagini intime, obținând astfel 12.000 de euro.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a admis arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat din Cluj, acuzat de șantaj în formă continuată, violarea vieții private, lovire și fals informatic.
„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, a solicitat în data de 09.10.2024 Judecătoriei Cluj-Napoca, arestarea preventivă a unei persoane, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 09.10.2024 până la data de 07.11.2024, propunerea fiind admisă.
Față de inculpat, în cursul zilei de 08.10.2024, s-a dispus prin ordonanță punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj în formă continuată (20 acte materiale), violarea vieții private în formă continuată (10 acte materiale), lovire sau alte violente și fals informatic”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
A șantajat cu publicarea unor imagini compromițătoare
Faptele s-au desfășurat între mai 2024 și 6 octombrie 2024, în mod repetat, inculpatul constrângând persoana vătămată prin amenințări și cerând sume de bani pentru a nu publica imagini compromițătoare. Valoarea totală a banilor oferiți de persoana vătămată sub amențare se ridică la aproximativ 12.000 de euro.
„În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reținut, în esență, faptul că inculpatul, în perioada mai 2024 – 06.10.2024, în mod repetat si în baza aceleasi rezolutii infracționale, în cel puțin 20 de ocazii, a constrâns-o pe persoana vătămată prin amenințări cu publicarea mai multor imagini compromițătoare (intime) cu persoana vătămată, precum si cu exercitarea de acțiuni păgubitoare împotriva ei, să îi remită diferite sume de bani, în scopul obținerii în mod injust a unui folos patrimonial, precum si să îndeplinească diferite solicitări făcute cu scopul nepatrimonial al menținerii unui control asupra persoanei vătămate (precum pornirea locației telefonului mobil, ștergerea conversatiilor cu acesta, pornirea funcției videocall pentru verificarea persoanei vătămate), ca urmare a constrângerilor exercitate persoana vătămată îndeplinind atât solicitările adresate, cât si operatiunile de transfer a sumelor de bani solicitate, fie în conturile unor persoane indicate de inculpat, fie prin remiterea lor direct acestuia, achitând astfel aprox. 12.000 euro”, se mai arată în comunicat.
Bărbatul, acuzat că a filmat fără drept victima în ipostaze intime
De asemenea, inculpatul a realizat și distribuit fără drept imagini intime cu persoana vătămată către persoane cunoscute acesteia, provocându-i suferință psihică și afectându-i imaginea publică.
„Totodată inculpatul, în perioada mai 2024-06.10.2024, în mod repetat si în baza aceleași rezoluții infracționale, în două ocazii, respectiv în jurul datelor de 02.05.2024 și 14.07.2024, a efectuat, fără drept, înregistrări si fotografii în care persoana vătămată manifesta comportamente sexuale explicite sau apărea in ipostaze nud, în timp ce aceasta se afla fie la locuința personală din mun. Cluj-Napoca, fie în interiorul camerei de hotel la care era cazată de pe raza mun. Târgu Mures, după care a transmis, în alte 8 ocazii, prin intermediul aplicațiilor de socializare, respectivele imagini cu caracter intim privind pe persoana vătămată către mai multe persoane cunoscute acesteia, de natură să provoace acesteia o suferință psihică si să aducă atingere imaginii sale prin prisma profesiei pe care o ocupă”, transmite Parchetul.
A distribuit fotografii indecente pe rețelele de socializare
Într-un alt incident, acesta a agresat-o fizic pe persoana vătămată în Târgu Mureș, provocându-i urme vizibile.
„De asemenea, s-a mai reținut că același inculpat, în data de 13.09.2024, în timp ce se afla cu persoana vătămată pe raza mun. Târgu Mures, a agresat-o fizic pe aceasta, prin lovirea si prinderea acesteia de mâini, lăsându-i urme vizibile, iar în perioada mai 2024 – 06.10.2024, inculpatul a creat și utilizat diferite conturi pe rețelele de socializare, folosind datele și fotografiile reale ale persoanei vătămate si a distribui fotografii cu aceasta în ipostaze indecente, fără dreptul acesteia si fără ca respectivele conturi să provină de la titularul real, în scopul lezării imaginii persoanei vătămate de natură a produce un prejudiciu moral acesteia”, potrivit comunicatului trimis presei.
Precizăm că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală condamnare definitivă.
EVENIMENT
16 locuri de afișaj electoral în Cluj-Napoca pentru alegerile prezidențiale. Anunțul Primăriei
Primăria Cluj-Napoca anunță că 16 locuri pentru expunerea afișajului electoral au fost stabilite pentru scrutinele din 24.11.2024, respectiv 08.12.2024. Amplasamentele au fost realizate pe baza art. 41, alin (1), din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile punctului nr. 39, din anexa la Hotărârea nr. 1061/2024, privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României, în anul 2024. după cum urmează:
1. P-ța Mihai Viteazul (pe aleea din fața monumentului închinat domnitorului Mihai Viteazul);
2. P-ța Gării- str. Căii Ferate (în zona pietonală dinspre str. Craiovei);
3. P-ța 1 Mai (în zona stației C.T.P. – delimitată prin balizele de semnalizare);
4. B-dul 21 Decembrie 1989 (staţia C.T.P.- vis a vis de piaţa agroalimentară Mărăşti, sensul de coborâre înspre centru);
5. Stația C.T.P. de la IRA (sensul de coborare înspre centru);
6. Str. Alexandru Vaida-Voevod (în zona staţiei C.T.P. din fața centrului comercial Iulius Mall, sensul de coborăre înspre cart. Mărăști);
7. Baza Sportivă Gheorgheni – str. Alexandru Vaida Voevod, FN (în zona teraselor);
8. B-dul Eroilor (în zona Monumentului Memorandiștilor);
9. P-ța Ștefan cel Mare (pe trotuarul din spatele Bastionului Croitorilor);
10. Strada L. Pasteur nr. 60 (pe platforma din preajma Primăriei de cartier Zorilor);
11. Str. Observatorului (pe platoul betonat situat între imobilele de la numerele poștale 107 și 109). 12. Splaiul Independenței (în stația de tramvai, sensul de coborâre înspre centru, în zona BT Arena);
13. Calea Mănăștur, la intersecția cu str. Câmpului (în stația C.T.P. de pe Calea Mănăștur, sensul de coborâre înspre centru);
14. Calea Florești (în stația C.T.P., vis-a-vis de Carrefour Market-Calea Florești, sensul de coborâre înspre centru);
15. Str. Primăverii (în zona parkingului și a fântânii arteziene);
16. B-dul 1 Decembrie 1918 (vis-a-vis de imobilul cu nr. 126, bl. E, la intrarea în baza de agrement Grigorescu).