ACTUALITATE
AMINTIRI ÎN UNIFORMĂ ALBASTRĂ/ Misterul dispariției globurilor de sticlă de la Centrul Meteorologic
Fostul purtător de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, s-a pensionat anul trecut, dar a rămas aproape de presă. Prin intermediul Cluj24, acesta rememorează fapte și întâmplări din timpul celor peste 30 de ani de activitate în cadrul rubricii ”Amintiri în uniformă albastră”.
Unul din obiectivele importante în cartierul Gruia era Centrul de Meteorologie și Hidrologie de pe strada Vânătorului. Acum acolo funcționează și Administrația Bazinală de Apă Someș – Tisa. Acolo în vârful Gruii, pe un platou foarte fain întreținut, cu pomi și multă iarbă verde, se aflau mai multe instalații pentru măsurat, știți voi, ce măsoară meteorologii în general când transmit apoi „vremea probabilă” … Asta așa ca o glumă, pentru că acolo, în realitate, este știință și tehnică. Multă știință și multă tehnică.
Dosar cu Autor Necunoscut
Într-o bună zi (oare?), primesc „în dar” de la Suzi Pugna, un dosar cu A.N. … A, nu v-am spus cine e Suzi, a fost, secretara Secției 1 Poliție o viață, eu am găsit-o acolo când am venit din Școala militară și am lăsat-o acolo când am plecat la prevenire.
Acum e pensionară, Dumnezeu să îi dea sănătate. Așadar, vine Suzi cu lucrările în birou, și îmi oferă acest A.N. „în dar”, semnez de primire și mă apuc să studiez dosarul. Cei de la Centrul Meteorologic reclamau că persoane necunoscute, A.N. carevasăzică, au sustras un glob de sticlă, glob care nu mai știu eu „ezact” la ce folosea dar parcă era ceva legat de captarea razelor solare … cine dracu, scuzați expresia, avea nevoie de așa ceva?
La ce să îl folosească? Aveam în Gruia și o clarvazătoare dar ea nu lucra cu globuri de cristal, dacă mă înțelegeți, avea alte tehnici.
A mai rămas un glob
A doua zi, vine din nou Suzi cu lucrările în birou și îmi oferă din nou un A.N. „în dar” … citesc primele rânduri și îi zic: Pe ăsta mi l-ai dat ieri, ce să fac cu el? Ea zice: ăsta, „aneul” adică este altul, de astă noapte. Cum ce să faci cu el? Rezolvă-l. Daaaa? Bine.
Două globuri de sticlă/cristal, globuri, adică fără colțuri ca să nu ai nici de ce le prinde, două unul după altul, de parcă unul nu era suficient. Încep eu investigațiile și din audierile celor de la Centrul Meteorologic nu rezulta nimic în afară faptului că mai aveau un singur glob, al treilea, iar dacă și acela va fi furat vor avea grave probleme … nasol cu alte cuvinte, dar nimic altceva …
Copiii, atrași de globuri
Încep eu să întreb ici, să întreb colo, nimic despre globurile magice. Rămân peste program, și trecând pe strada Vânătorului, văd în curtea Centrului Meteorologic, „o ciurdă” de copii care se zbenguiau bine merci pe acolo deși lucrul acesta nu era permis. Îmi încolțește în gând o idee, asta în ciuda bancurilor cu polițiști, noi avem destule idei să știți …
Identific câțiva dintre ei, merg să le vizitez părinții și îi rog să le spună copiilor că nu au voie să se joace în incinta Centrului Meteorologic, că bla, bla … că uite tocmai s-au furat de acolo „nește” globuri, că una, că alta.
După vreo două zile, trecând eu prin Gruia, pe strada 16 Februarie, dau peste un grup de copii care se jucau afară, îi întreb eu de teme, ha ha ha, de vacanță, și când să plec unul dintre băieți vine la mine și îmi spune: Nenea Traian eu știu cine a luat globurile alea de la meteo. Dar să știți că nu mai are decât unul, pe celălalt l-a spart.
Polițistul vorbește cu toată lumea
Așa a fost, gândul ce îmi încolțise în minte ăsta era, globul ar fi putut atrage un copil (și așa a fost) dintre cei care se jucau în curtea centrului. Discutând cu părinții, am știut că ei vor vorbi cu copiii, restul e istorie …
Ca polițist trebuie să vorbești cu toată lumea, cu adulții dar și cu copiii, cu cei „cu stare” dar și cu cei ai nimănui, cu oamenii de omenie dar și cu „pierde vară”.
Toți locuiesc „în cetate” și pe toți trebuie să-i „păstorim”, deopotrivă. Nu sunt unii mai presus de ceilalți pentru noi cei care am jurat să „apărăm cetatea” .
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






