Connect with us

ACTUALITATE

AMINTIRI ÎN UNIFORMĂ ALBASTRĂ/ Cazul femeii care s-a încuiat în casă cu șapte lacăte. Copiii vecinilor treceau prin zid

Publicat


Fostul purtător de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, s-a pensionat anul trecut, dar a rămas aproape de presă. Prin intermediul Cluj24, acesta rememorează fapte și întâmplări din timpul celor peste 30 de ani de activitate în cadrul rubricii ”Amintiri în uniformă albastră”. 
Într-o zi, Nicu mă „invită” să îl însoțesc pe strada I.C. Brătianu. Din Cluj-Napoca, normal …
Îmi zice ceva de genul:”ai chef să vii cu mine pe I.C.Brătianu? Am un R.S-eu și nu am chef să merg singur”.
Eu, „normal că vin, doar nu te las singur dacă nu ai chef, în doi, și lipsa asta de chef, e mai ușor de suportat” … habar nu aveam …
Ne prezentăm noi, frumos, regulamentar, din picioare la ușa petentei și după ce sunăm de două ori, scurt la sonerie, aud ceva pași care se apropie de ușă și pe un ton prea puțin amabil, deranjat chiar, întreabă cine e. Nicu răspunde: „sectoristul”.

Gardian la penitenciar

Prin ușă aud, auzim cum se deschide un lacăt. Lacăt pe dinăuntru? Lacăt. Apoi cum metalul lovește metal, o ușă de fier ce se deschide.
Ușă de fier pe dinăuntru? Da. Un mănunchi de chei zornăind, apoi un sistem de închidere ce se deschide, al doilea, apoi al treilea. Mai sunt?, întreabă privirea mea uluită.
Nu mai sunt, îmi răspunde privirea lui Nicu.
Se deschide ușa și în prag apare petenta noastră … o privire iscoditoare, un capot de casă peste haine, încheiat în jurul taliei cu un cordon de care erau legate cheile. O legătură de chei de parcă era gardian șef la Penitenciarul Târgșor …

Ușa de fier se închide…

Mă studiază atent și într-un final ne invită în locuință. Intrăm.
După noi, închide ușa cu cheile, primul sistem, al doilea, apoi al treilea … Apoi ușa de fier, din grilaj de fier, peste care coboară o platbandă pe care o asigură cu lacătul.
Nu mai rezist: „De ce închideți ușa cu sistemele astea, suntem NOI (polițiștii) aici, NU vi se poate întâmpla nimic.
Răspuns sec, tăios, „și ce dacă sunteți aici, credeți că ăstora le pasă?”. Glezna mea este făcută atentă de bombeul lui Nicu, care printre dinți, fără să-și miște buzele, îmi șuieră: „las-o în pace, cheile sunt la ea”. Avea dreptate. Am tăcut.

Copiii care trec prin zid

Doamna avea probleme cu copiii vecinilor. Teroriștii ăștia de copii, cu puteri supranaturale, treceau prin zid, prin dulap și intrau apoi în casă unde îi găureau sistematic parchetul.
În consecință pentru a se apăra, a bătut în cuie toate ușile de la mobila din casă. Și ce mobilă avea. Dialogul cu ea pe argumente și logică era inutil.
Am ascultat-o cu atenție maximă (cheile erau la ea), i-am promis că împielițații de copii vor avea de-face cu duritatea și fermitatea forțelor de ordine.
Am convins-o. Și-a retras plângerea și ne-a lăsat să plecăm.
Doamna era din acea categorie de oameni care îți fură energia, te storc de energie, te lasă „batery low”, iar când pleci de la ei îți vine să te înfunzi în prima crâșmă și să te bucuri că NU ești ca ei.
Noi polițiștii știm de ce …




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate