Adolescenți SĂLBATICI. Cum se COMPORTĂ tinerii clujeni la film. Mai există cei 7 ani de acasă?

Se consideră, de regulă, că o ieșire la film este o relaxare. Că o faci singur, ori cu prietenii sau familia, precis o treci la capitolul „timp liber”. Poate cineva să-ți revoce acest drept? Are cineva voie să-ți strice seara? Se pare că da, din moment ce mulți dintre cei care merg la cinema o fac doar ca să nu stea afară în frig sau ca să se mai scurteze coada la fast-food, pentru că filmul nu-i interesează deloc. De regulă aceștia sunt adolescenți, puberi cu coșuri pe față și fără cei 7 ani de-acasă. Activități pe care le fac de obicei prin parcuri sau în spatele blocurilor, acum le practică în sala de cinema, fără nicio reținere, deranjând pe cei care au dorit doar o seară liniștită, fără nervi.

„Am fost la film la Cinema City și în sală era un grup de vreo 15 copii de vreo 14 ani, care tot filmul au urlat, s-au jucat pe telefoane cu volumul la maxim, au stat cu picioarele întinse pe spătarul scaunului meu, au aruncat cu mâncare și în mijlocul filmului m-am trezit că mă stropește ceva și pică un pahar aruncat din spate pe scaunul de lângă mine. Groaznic. Mai erau 4 adulți în sală care, pe la jumătatea filmului s-au și ridicat și s-au dus.

După film am mers să vorbim cu casierii ca să le spunem de situație și singurul lor răspuns a fost că „ne cerem scuze dar trebuia să veniți în timpul filmului și i-am fi scos din sală, dar acum oricum nu mai avem ce face”, ne scrie o cititoare.

Un alt clujean ne povestește și el o astfel de experiență: „Eram la un film care, teoretic, ar fi trebuit să succinte interes și în rândul adolescenților. Amarnică dezamăgire! Pe rândul meu se afla un grup de 4-5 tineri până-n 18 ani care, în afară de a sta pe telefoane, a mânca zgomotos popcorn și a sorbi ardelenește suc cu paiul, fără a acorda cea mai mică atenție ecranului, n-au făcut nimic. Pardon, i-a mai apucat și crize de râs fără nicio legătură cu filmul. Atenționați, s-au potolit… preț de vreo 10 minute, după care au reluat activitatea de „culturalizare” de mai înainte. Oare un picior în fund se consideră violență împotriva minorilor sau trece la capitolul reeducare?”