ACTUALITATE
ADMITERE 2021 la Academia Națională de Informații: Locuri și condiții pentru cei care vor să devină ofițeri SRI

Absolvenții de liceu care își doresc o carieră în Serviciul Român de Informaţii (SRI) pot opta să se înscrie pe locurile scoase la concurs de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” pentru cursuri universitare de licență și master, în anul universitar 2021-2022.
SRI și Academia au publicat detalii despre organizarea admiterii la academie, în acest an.
Studiile universitare de licență în domeniul științe militare, informații și ordine publică, se desfășoară pe o durată de 3 ani, se obțin 180 de credite și se organizează doar cu frecvență pe locuri bugetate.
La finalizarea studiilor, absolvenții obțin diploma de licență, însoțită de suplimentul de diplomă, care se eliberează potrivit legii și în concordanță cu standardele specifice calității învățământului superior, pe plan național și internațional.
Academia organizează studii universitare de licență pe specializările Psihologie-informații, pentru formarea de ofițeri de informații operativi, și Studii de securitate și informații, pentru formarea de ofițeri de informații analiști.
După finalizarea uneia dintre acestea, absolvenții sunt încadrați în instituțiile de proveniență.
Cei admiși la facultățile academiei – specializări licență – vor urma cursuri 3 ani.
Programul este adresat atât elevilor aflați în clasa a XII-a, cât și absolvenților cu diplomă de bacalaureat, cu vârsta maximă de 23 de ani, care își doresc o carieră în Serviciul Român de Informaţii.
Selecție candidati ADMITERE Academia Națională de Informații
Candidații interesați se vor înscrie în procesul de selecție, prin transmiterea unui CV la adresa hr@sri.ro (cu titlul „Licență ANIMV Nume și prenume”) şi cu precizarea, în corpul e-mail-ului, a localităţii unde le este mai facilă contactarea de către un reprezentant HR al SRI, până la data de 25 martie 2021.
În urma promovării tuturor etapelor de selecție, candidații vor fi validați pentru a participa la concursul de admitere la licenţă.
Admitere Academia de Informații: Termen limită de înscriere
Termenul limită pentru înscrierile la admitere – Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” este 9 iulie 2021.
”Ofițerul analist privește lumea, îi înțelege tendințele, îi descifrează relațiile de cauzalitate și îi anticipează evoluțiile.
Devenind depozitar a ceea ce știm, dar și a ceea ce nu știm, vei putea avea rolul de a orienta activitatea de culegere de informații sau de a transmite evaluări beneficiarilor legali, precum Președintele sau Prim-ministrul României, despre probleme relevante pentru securitatea națională.
Ofițerul operativ culege informații care sunt ulterior plasate în producția de cunoaștere sau sunt folosite pentru construirea de operațiuni complexe.
Acesta joacă rolul de senzor al situației operative, accesează surse deja existente sau recrutează noi agenți.
Prin munca în echipe mixte, de ofițeri analiști și ofițeri operativi, Serviciul Român de Informații previne materializarea riscurilor și neutralizează amenințările la adresa securității naționale” – arată Academia.
ADMITERE 2021 – Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” – studii universitare de licență – locuri:
- FACULTATEA DE INFORMAŢII – specializarea „Psihologie-informaţii” – 20 locuri pentru SRI, 10 locuri pentru SIE, 19 locuri pentru MAI, 9 locuri pentru MJ-ANP
- FACULTATEA DE STUDII DE INTELLIGENCE – specializarea „Studii de securitate şi informaţii” – 10 locuri pentru SRI, 10 locuri pentru SIE, 16 locuri pentru MAI
CONDIȚII pentru participarea la concurs:
Candidaţii trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
- sunt absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat sau prezintă adeverinţă care atestă că vor susţine examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021; în situaţia în care candidaţii au mai urmat sau urmează un program de studii universitare de licenţă, cu suportarea cheltuielilor de la bugetul de stat, în conformitate cu art. 142 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, vor achita contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care au beneficiat anterior cu finanţare de la bugetul de stat.
Încasarea sumei reprezentând contravaloarea serviciilor de şcolarizare se realizează de către instituţia de învăţământ superior de stat care a asigurat şcolarizarea.
Cu ocazia înmatriculării în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, candidaţii vor prezenta dovada că au efectuat integral sau efectuează, în rate, plata serviciilor de şcolarizare. au cetăţenie română şi domiciliul stabil în România;
- acceptă că activităţile didactice se desfăşoară în regim cazarmat, cu posibilitatea de deplasare în oraş, în timpul săptămânii, în intervalul 16.00 – 22.00, funcţie de programul activităţilor didactice şi de evoluţia contextului pandemic;
- acceptă că pot părăsi campusul universitar pentru deplasare la domiciliu doar la sfârşit de săptămână, sau că, în cazul menţinerii actualului context pandemic, deplasarea la domiciliu se va putea efectua odată la câteva săptămâni;
- îşi exprimă acordul ca, după finalizarea programului de studii universitare de licenţă în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, să desfăşoare activităţi, în calitate de ofiţeri de informaţii, în orice zonă a teritoriului naţional, potrivit intereselor şi nevoilor instituţiei pentru care a fost selecționat și școlarizat, în conformitate cu angajamentul semnat cu aceasta;
- acceptă, în situaţia în care vor fi declaraţi ADMIS, interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, conform dispoziţiilor din legislaţia în vigoare;
- acceptă efectuarea de verificări asupra activităţii şi comportamentului lor, precum şi verificările de securitate prevăzute de H.G. nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, în scopul determinării eventualelor elemente de incompatibilitate privind accesul la informaţii secrete de stat
- acceptă faptul că vor fi înmatriculaţi doar în condiţiile în care obţin autorizaţia de acces la informaţii clasificate până la data de 30 septembrie 2021.
- au fost declaraţi APT pentru participarea la concurs de către instituțiile beneficiare pentru care au fost selectați.
De la condiţiile de înscriere nu se acordă derogări.
ADMITERE 2021 – Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” – înscrieri:
Înscrierea se va realiza online.
Perioada de înscriere online pentru participarea la concursul de admitere: 14 iunie – 9 iulie 2021
Pot participa la concursul de admitere doar candidaţii care promovează toate etapele specifice de selecţie pentru încadrarea în instituţiile beneficiare pentru care au fost selecţionaţi.
Un candidat se poate înscrie pe locuri scoase la concurs pentru o singură instituţie beneficiară.
Opţiunea de a participa la concursul de admitere se face prin completarea unei cereri-tip adresată rectorului Academiei. AICI, model cerere.
Formularul se completează, se scanează în format PDF şi se transmite la adresa de mail admitere2021@animv.ro, în intervalul 14 iunie – 9 iulie 2021.
Vezi AICI: ADMITERE 2021 – Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” – documente pentru dosarul de concurs
Calendar Admitere 2021 Academia Națională de Informații
La sediul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” în perioada 19-24 iulie 2021, se vor susţine următoarele probe de concurs:
FACULTATEA DE INFORMAŢII – specializarea „Psihologie informaţii”:
19 iulie 2021: Limba şi literatura română (proba scrisă I)
20 iulie 2021: Psihologie (proba scrisă II)
FACULTATEA DE STUDII DE INTELLIGENCE – specializarea „Studii de securitate şi informaţii”
19 iulie 2021: Limba şi literatura română (proba scrisă I)
20 iulie 2021: Istorie (proba scrisă II)
În stabilirea subiectelor de examinare pentru probele scrise se va avea în vedere programa recomandată de Ministerul Educaţiei pentru examenul de bacalaureat, sesiunea 2021.
AICI, programele pentru probele scrise.
Pentru efectuarea clasamentelor candidaţilor, în vederea ocupării locurilor scoase la concurs, media generală de admitere va fi calculată ca medie aritmetică a notelor obţinute la cele două discipline de concurs.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Administrația Națională de Meteorologie a prelungit avertizările de vreme rea, inclusiv la Cluj.
Vremea va fi deosebit de rece, va fi brumă și îngheț la sol, se vor înregistra precipitații mixte și intensificări ale vântului, până în 10 aprilie.
Vreme deosebit de rece la Cluj până joi. Ninge la munte
Potrivit meteorologilor, vremea va fi deosebit de rece, atât ziua cât și noaptea. Temperaturile maxime se vor situa în general între 2 și 10 grade, iar în cursul nopților și al dimineților se vor înregistra temperaturi preponderent negative, cuprinse între -7 și 2 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până în jurul valorii de -10 grade.
Local se va produce brumă și îngheț la sol. Vor fi intervale cu precipitații, ninsori la munte și în jumătatea de nord a țării și mixte în sud. Temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45 – 50 de kilometri pe oră în cea mai mare parte a țării.
ADMINISTRAȚIE
Noi spații de terase, scoase la licitație pe străzile Universității și Janos Bolyai din Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca scoate la licitație noi spații de terase de pe străzile Janos Bolyai și Universității.
Consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca vor dezbate luni, 7 aprilie, un proiect de hotărâre privind închirierea, prin licitație publică, a unor terenuri destinate amplasării teraselor de alimentați publică, pe strada Universității și Janos Bolyai.
Durata închirierii este de 5 ani, fără posibilitate de prelungire. Prețul minim pentru închiriere este de 62,88 lei/mp/lună pe strada Universității și de 62,27 lei/mp/lună pe strada Janos Bolyai. Prețul va fi indexat luna cu rata inflației.
Este vorba de cinci terenuri date spre închiriere pe strada Universității și două terenuri, pe strada Janos Bolyai.
Amintim că, în aprilie 2024, Primăria a scos spre închiriere alte trei terase pe strada Universității și o terasă pe strada Bolyai János.
Lucrările de pe străzile Kogălniceanu, Universității și cele adiacente au fost finalizate în 31 martie 2024.
EVENIMENT
VIDEO. La Cluj-Napoca se fumează și în autobuz. Tineri surprinși trăgând dintr-o țigară electronică

În timp ce Primăria vrea să interzică fumatul în stațiile de autobuz, câțiva tineri, care pareau că sunt minori, au fost surprinși trăgând dintr-o țigară în autobuz.
Imaginile au fost surprinse duminică, pe linia 24, de un cititor Cluj24.ro.
Tineri surprinși trăgând dintr-o țigară electronică în autobuz
Cititorul aflat în mijlocul de transport în comun, care a trimis imaginile, a observat cum aceștia își dădeau țigara de la unul la altul, fără nicio jenă, ignorând reglementările care interzic fumatul în mijloacele de transport public. Acesta a anunțat și șoferul autobuzului.

Clujeanul Paul Cornea a obținut o victorie spectaculoasă în Ungaria, cucerind titlul de campion intercontinental în cadrul galei Vendetta Fight Nights.
După un adevărat maraton de forță și determinare în cușcă, tânărul sportiv a reușit să se impună într-un meci intens, dovedind un spirit de luptă de excepție.
Paul Cornea, noul campion intercontinental la kickbox în cușcă
Aflat la o vârstă fragedă, Paul Cornea își consolidează, astfel, tot mai mult poziția pe scena internațională a kickboxului, fiecare apariție a sa transformându-se într-un spectacol memorabil, demn de un main event.
Deplasarea sa în Ungaria a fost susținută de un public numeros din cadrul comunității TenguFamily, care a fost prezentă în forță pentru a-l încuraja la prima sa competiție internațională. Victoria lui Paul Cornea aduce centura acasă, la Cluj, și confirmă ascensiunea unui nou nume important în kickboxul mondial.