Connect with us
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

Acvariu cu specii rare, la USAMV Cluj-Napoca

Publicat


Ca oameni suntem atrași și simțim o fascinație aparte pentru apă și mediul acvatic, în esență, cel mai probabil recunoscând apa ca fiind sursa primordială a vieții. Mark Twain, un iubitor al apelor, scria în una dintre operele sale următoarele rânduri: “Fața apei a devenit în timp o carte minunată, o carte care a fost o limbă necunoscută pentru pasagerul fară educație. Și nu este o carte care să fie citită o dată și aruncată deoparte, căci are o poveste nouă de spus în fiecare zi.” Din dorința de cunoaștere, limbajul mediului acvatic s-a transformat în știință, în numeroase ramuri de cercetare care îmbină multiple domenii.

În cadrul USAMV Cluj-Napoca, prin Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, există Secția Acvacultură, singura rămasă la nivel național și care gazduiește un complex acvatic înființat în anul 2003 cu scopul de a reprezenta atât o bază didactică și de cercetare, cât și un spațiu de recreere deschis publicului pentru vizitare.

„Numărul speciilor de pești descoperite este de aproximativ 35.000”

Activitățile derulate de-a lungul timpului au avut ca obiective formarea specialiștilor în domeniu, inovarea prin cercetare și promovarea ecologiei acvatice, astfel complexul a devenit un punct de pornire pentru numeroase activități din domeniul acvaculturii.

Popularitatea viețuitoarelor acvatice se datorează cel mai probabil varietății extraordinare, numai la pești numărul speciilor descoperite fiind de aproximativ 35.000. Există specii cu dimensiuni pornind de la câțiva milimetri (Paedocypris progenetica) și ajungând la 20 metri (Rhincodon typus), specii de diferite culori și particularități. Datorită acestui fapt, de-a lungul veacurilor, peștii și-au găsit loc în culturi, servind ca zeități, simboluri și subiecte de artă, cărți sau filme.

Complexul acvatic al universității oferă vizitatorilor o experiență recreațională și educațională, prezentând biotopuri cu peste 50 de specii de pești și amfibieni din diferite zone geografice ale lumii. Acvariul central, cu un volum de 20.000 litri găzduiește specii de pești mari regăsite în apele naturale ale României, precum și specii de pești de cultură.

Peștii exotici de dimensiuni mici populează acvarii cu volume cuprinse între 200 și 300 litri, ieșind în evidență prin abundență, colorit și comportament.

Unul dintre obiectivele complexului acvatic este acela de a aclimatiza specii acvatice de interes care prezintă particularități aparte. În momentul de față câteva dintre atracțiile principale sunt reprezentate de:

• Două specii de sturion și anume Acipenser gueldenstaedtii și Acipenser baerii. Sturionii sunt considerați fosile vii, datorită faptului că populează apele planetei noastre de mai bine de 200 milioane ani, undeva de la sfârșitul perioadei Triasic. Din păcate, speciile au devenit periclitate din cauza pescuitului excesiv, modificării cursurilor apelor, braconajului și poluării.

„Peștele-curcubeu a lui Boeseman este o specie pe cale de dispariție”

• Salamandra mexicană sau peștele umblător ( Ambystoma mexicanum), specie de amfibieni care prezintă cateva particularități fiziologice extraordinare, cum ar fi faptul că au capacitate de regenerare, cu un genom de 10 ori mai mare decât cel al omului și trei modalități de respirație. Specie endemică ”grădinilor plutitoare” Xochimilco din Mexic a ajuns într-o stare de conservare critică, nemaifiind observată în mediul natural de câțiva ani.

• Piranha cu burtă roșie (Pygocentrus nattereri), originară din America de Sud din bazinele Amazonului și Paraguayului, specie cunoscută pentru ferocitatea de care dă dovadă la apariția unor stimuli de hrănire.

• Broasca africană cu gheare (Xenopus laevis), specie amfibiană complet acvatică originară din Africa Subsahariana care prezintă interes prin comportamentul său de hrănire.

• Peștele-curcubeu a lui Boeseman (Melanotenia boesemani), specie pe cale de dispariție, endemică Lacurilor Ayamaru din Indonesia apreciată pentru culorile sale superbe și comportamentul pașnic.

Material semnat de Laborant Ing. Raul Savin (Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii). Detalii despre Complexul acvatic și programul de vizitare, atunci când situația pandemică o va permite: https://www.usamvcluj.ro/universitatea/gradina-botanica/acvariu/

Admiterea 2020 continuă la USAMV Cluj-Napoca până în 1 octombrie, cu înscrieri online sau în campus. Detalii: https://admitere.usamvcluj.ro/



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

Documentarul clujeanului Robert Kocsis, „Rutina unui actor”, MENȚIUNE de onoare la festivalul Student World Impact Film Festival

Publicat

robert kocsis

Documentarul „Rutina unui actor”, film regizat de către Robert Kocsis, regizorul clujean nominalizat la premiile Gopo anul acesta cu filmul „Morning Routine”, și realizat pe partea de DOP de către artistul digital Iustin Filip, a primit mențiunea de onoare la Student World Impact Film Festival, unde va avea și premiera pe data de 18 iunie, și a fost selecționat la Tokyo Lift-Off Film Festival.

afis film

Documentarul se concentrează pe viața de zi cu zi a unui actorului român, Dan Boldea, pe rutina sa zilnică și pe obiectivele sale personale și profesionale. În acest documentar de 61 de minute, se poate observa ce pași face acesta pentru a ajunge să dețină propria casă și eforturile acestuia pentru a ajunge la cariera pe care și-o dorește.

Documentarul a fost filmat în totalitate în Cluj-Napoca, anul trecut, în contextul zilei naționale a României. Printre temele abordate se numără inflația, piața artistica din țara sau familia.

„Acest documentar îmi este foarte drag, practic este un documentar despre o mică parte din viața mea. Vorbesc despre cariera mea, despre ce înseamnă familia pentru mine, și mai ales, despre cât de greu îi este unui tânăr în aceste timpuri pentru a-și găsi un sens în societatea actuală”, a declarat actorul Dan Boldea.

Documentarul este al doilea din seria de documentare pe tema rutinei regizate de către Robert Kocsis. Primul sau film din acestă serie, „Morning Routine” (Rutina de dimineața), a fost nominalizat la premiile Gopo din acest an și a fost și acesta selecționat în diverse festivaluri internaționale de film, precum cel de la Cannes.

Citește mai departe

EVENIMENT

INS: Primele REZULTATE definitive ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2021. Clujul are 679.141 persoane

Publicat

recensamant principala

Institutul Naţional de Statistică a publicat primele rezultate definitive ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor, runda 2021. Acest prim set de date cuprinde informaţii referitoare la caracteristicile demografice ale populaţiei României, cu un grad de dezagregare la nivel de municipii, oraşe, comune şi, acolo unde datele sunt fiabile, până la nivel de sat.

„Conform calendarului de diseminare RPL2021, primele date definitive cuprind informaţii referitoare la populaţia rezidentă a României pe sexe, grupe de vârstă, după domiciliu, locul naşterii, stare civilă, cetăţenie, vârstă medie, cetăţeni străini veniţi în România pentru cel puţin 12 luni etc. Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, datele sunt publicate în format editabil (.xls) AICI şi AICI.

Următorul set de rezultate definitve ale RPL runda 2021 va fi publicat la finalul lunii iunie 2023 şi va cuprinde
informaţii despre caracteristicile etno-culturale și educaționale ale populaţiei rezidente. Până la sfârşitul
acestui an, INS va publica toate rezultatele definitive ale RPL runda 2021, după un calendar care poate fi
consultat AICI.

***
Populaţia rezidentă a județului Cluj, conform rezultatelor definitive ale RPL2021, este de 679.141 persoane, în
scădere cu 11.965 locuitori față de recensământul din octombrie 2011. Persoanele de sex feminin reprezintă
51,8% din populaţia rezidentă, iar 60,4% din populaţia rezidentă trăieşte în mediul urban.

Datele definitive ale RPL2021 indică faptul că fenomenul de îmbătrânire a populaţiei rezidente a județului
Cluj s-a adâncit în ultimii zece ani, vârsta medie crescând la 41,7 ani (față de 40,7 ani la RPL2011). Vârsta
medie este mai mare la femei, 43,2 ani (față de 40,1 ani la bărbaţi). Vârsta mediană a populaţiei județului Cluj
este de 40,3 ani.

Indicele de îmbătrânire demografică este de 125,5 persoane vârstnice (de 65 ani şi peste) la 100 de persoane
tinere (sub 15 ani), iar raportul de dependență demografică este de 53,3 persoane de vârstă “dependentă”
(sub 15 ani şi de 65 ani și peste) la 100 persoane în vârstă de muncă (15-64 ani).

RPL2021 a fost al 13-lea recensământ din istorie și primul din România organizat integral în format digital.
Întregul proces al colectării datelor s-a desfășurat cu asigurarea confidențialității și protecției depline a
informațiilor culese şi prelucrate”, a comunicat INS.

Citește mai departe

EVENIMENT

A început târgul de la Negreni. Fechetăul din 1815

Publicat

De

targ negreni (2)

Celebrul târg de la Negreni şi-a „deschis porţile” cu o nouă ediţie de primăvară-vară, în perioada 08 – 11 Iunie 2023, dar vânzătorii şi cumpărătorii şi-au sunt prezenţi încă de luni.

Târgul de la Negreni, cunoscut sub numele Târgul de la Fechetău (din maghiară) datează de prin 1815, unde ciobanii din Munții Apuseni mergeau pentru a se aproviziona.

Târgul este vizitat anual de zeci de mii de persoane din ţară, dar şi din străinătate.

Citește mai departe

EVENIMENT

Maşină răsturnată în Vâlcele. Trei persoane îngrijite deSMURD Cluj

Publicat

De

masina rasturnata

Un accident rurier a avut loc, mieecuri, în Vâlcele, cu o maşină răsturnată şi trei persoane care necesită îngrijiri medicale.

„Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut în localitatea Vâlcele. Din primele informații, un autoturism este răsturnat. În interiorul autoturismului se află o persoană (neîncarcerată) care primește îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD.

Alte două persoane necesită îngrijiri medicale. La fața locului acționează până două autospeciale și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă”, informează ISU Cluj.

Victima din autoturism a fost extrasă în siguranță de către pompieri. Este vorba despre o femeie de aproximativ 60 de ani. La o primă evaluare, aceasta are o fractură de membru inferior și va fi transportată la spital, a transmis ulterior ISU Cluj

*imagine de arhivă

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax