EVENIMENT
ACCIDENT pe A3. Un bărbat de 55 de ani a fost rănit după ce s-a RĂSTURNAT cu mașina
Miercuri în jurul orei 09.35, polițiștii din cadrul Brigăzii Autostrăzi-Biroul de Poliție Autostrada A3 Turda-Borș au fost sesizați să intervină la un eveniment rutier, produs pe breteaua de urcare pe A3, pe tronsonul de drum Chețani- Ungheni.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 55 de ani din județul Ilfov, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule din direcția Chețani-Ungheni, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A3 Turda-Borș, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și cauzelor producerii evenimentului rutier.
Traficul rutier nu a fost afectat în zonă”, informează IPJ Mureș.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






