Connect with us

ADMINISTRAȚIE

A fost lansată licitația pentru realizarea Școlii Bună Ziua. Contract de peste 74,6 milioane de lei

Publicat


Primarul Emil Boc a anunțat un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale. Licitația pentru construcția școlii din cartierul Bună Ziua a fost lansată, iar termenul pentru depunerea ofertelor este 29 ianuarie 2024.

Contractul pentru construirea Școlii Bună Ziua este estimat la o valoare de 74.643.087 lei.

„O veste foarte bună pentru viitorul educației la Cluj, pentru că educația este cheia acestui oraș, avem termenul de 29 ianuarie pentru depunerea ofertelor de construcție a școlii din cartierul Bună Ziua. Vom realiza și acolo o școală, așa cum facem și în cartierul Borhanci, școală, creșă, grădiniță și bazin de înot.

Și în Bună Ziua, după ce am expropriat teren, după ce am făcut toate procedurile administrative, este lansată licitația și termenul de depunere a ofertelor este 29 ianuarie, astfel încât și acolo să pornească la drum construcția unei noi școli în orașul nostru”, a declarat primarul Emil Boc, la Napoca Live.

După finalizarea procesului de licitație și atribuirea contractului, lucrările pentru construcția noii școli din Bună Ziua vor putea începe.

Exproprieri pentru Școala Bună Ziua

Amintim că Primăria Cluj-Napoca a alocat, din bugetul local al municipiului, suma de 17.792.938 lei, despăgubiri pentru exproprierea a șase imobile – terenuri, în suprafață de 16.640 mp și a unei construcții cu suprafața de 40 ml, pentru construirea școlii.

Primăria Cluj-Napoca va construi în cartierul Bună Ziua o școală gimnazială cu 27 de săli de clasă, cu o capacitate de circa 675 de elevi. Planul urbanistic zonal (PUZ) a intrat în dezbatere în Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism (CTATU) a municipiului Cluj-Napoca. Proiectul a fost realizat de firma de arhitectură Arhi Box.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate