Connect with us

EVENIMENT

70 de milioane de euro au rămas în Cluj-Napoca după UNTOLD. Suma plătită de organizatori și investițiile în zona Cluj Arena

Publicat


untold2023 julienduval

Peste 70 milioane euro au rămas la Cluj-Napoca după ediția 2023 a festivalului UNTOLD, anunță organizatorii. Conform estimărilor acestora, 35% dintre cei care au fost la festival sunt clujeni, iar 25% au venit de peste hotare.

Peste 420.000 de participanți și 250 de artiști au simțit și trăit magia UNTOLD în cele 4 zile și 4 nopți de festival. Mulți dintre participanți au petrecut mai multe zile în Cluj-Napoca și în împrejurimi înainte sau după unul dintre cele mai mari festivaluri din întreaga lume.

70 de milioane de euro au rămas în Cluj-Napoca după UNTOLD. Suma plătită de organizatori și investițiile în zona Cluj Arena

Organizatorii estimează că din totalul participanților, 35% sunt din județul Cluj, urmat de București, Timișoara și restul țării, iar peste 25% sunt oameni veniți din străinătate, cu o creștere de 10% față de anii precedenți.

Și anul acesta la UNTOLD au participat fani din peste 100 de țări ca Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Polonia, SUA, Ungaria, Spania, Israel până la țări exotice cum ar fi Brazilia, Argentina, Japonia, Emiratele Arabe sau India.

La un prim calcul realizat în baza cifrelor estimate de organizatori și partenerii comerciali ai festivalului, hotelieri locali, proprietari de restaurante, centre comerciale, etc, cei veniți din afara județului Cluj au cheltuit, în medie, în cele 4 zile de festival, cel puțin 700 euro.

Acești bani au fost cheltuiți pentru cazare, transport, mâncare, plimbări și cumpărături în oraș. Acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea locală de peste 70 milioane euro. Banii cheltuiți de cei care au venit la festivalul UNTOLD se vor regăsi în impozitele și taxele locale, încasări pentru afacerile locale sau proprietari de apartamente, case și pensiuni care au închiriat proprietățile.

Festivalul UNTOLD aduce și un capital de imagine internațional uriaș pentru orașul Cluj-Napoca, Transilvania și întreaga țară. Artiștii și echipele lor, oamenii din producție, jurnaliștii, influencerii și fotografii internaționali, precum și fanii care au venit din străinătate povestesc acum în toată lumea despre orasul Cluj-Napoca și despre UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, care crește de la an la an tot mai mult. Inclusiv Billboard, cea mai faimoasă publicație de muzică și entertaiment din lume, a scris despre cea de-a 8-a ediție UNTOLD.

În 2022, UNTOLD a fost situat pe locul 5 în topul mondial al festivalurilor, potrivit companiei Viberate, și pe locul 9 în Top 100 Festivaluri la votul fanilor din toată lumea dat pentru clasamentul realizat de DJ Mag.

Investiții UNTOLD pentru Cluj Arena și Parcul Central

Pentru desfășurarea festivalului UNTOLD, organizatorii au încheiat mai multe contracte pentru utilizarea spațiilor aflate în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca și a Consiliului Județean Cluj.

În acest sens, suma totală plătită de organizatori pentru festivalul UNTOLD 2023 este de peste 1.070.000 de lei. Această suma reprezintă costurile pentru utilizarea spațiului pe perioada de montaj, demontaj și cele 4 zile de festival pentru Parcul Central Cluj, Cluj Arena, Sala Polivalenta, Casino.

Pentru zona de food amplasată pe suprafața vechiului ștrand, organizatorii UNTOLD funcționează în baza unui contract de închiriere cu operatorul privat care deține spațiul respectiv.

De asemenea, organizatorii UNTOLD au depus și o garanție de 350.000 de lei pentru utilizarea Cluj Arena, acolo unde se află scena principală a festivalului. În plus, organizatorii au și o asigurare a tuturor spațiillor unde se desfășoară festivalul, în valoare de până la 5 milioane euro.

Separat de costurile de închiriere ale spațiilor, UNTOLD va investi în acest an, la o primă evaluare, peste 750.000 de lei pentru menținerea și dezvoltarea spațiilor unde se desfășoară festivalul. Dintre acțiunile avute în vedere până în momentul de față sunt:

  • supraînsămânțarea gazonului de pe Cluj Arena înainte de festival, astfel încât iarba să poată crește sub noul model de flooring care permite stratului vegetal să respire și să primească lumina;
  • protecția pistei de atletism cu echipamente de flooring heavy duty și echipament de flooring pentru protecția gazonului de ultimă generație (utilizat în toată Europa de către marii organizatori de evenimente);
  • contribuție la refacerea anvelopei stadionului, precum și curățarea jgheaburilor de scurgere a acoperișului;
  • refacerea stratului vegetal aferent parcării stadionului, acolo unde acesta a avut de suferit;
  • refacerea pavajului pietonal din jurul stadionului;
  • investiție în modernizarea și conservarea parcului prin montaje de gazon rulat, supraînsămânțări și fertilizări;
  • modernizarea rigolelor și a podețelor de pe aleea principală;
  • extinderea instalației de irigație;
  • anterior evenimentului s-au făcut verificări și modernizări pentru iluminatul din Parcul Central.

35 de absolvenți de liceu și 897 de studenți au intrat gratuit la festival

Și în acest an UNTOLD a susținut performanța în educație și faptele bune. În această vară, 35 de absolvenți care au luat nota 10 la BAC au intrat gratuit la festival. Alți 897 de studenți, care au terminat cu nota 10 sesiunea de vară, au avut acces gratuit în cele 4 zile.

Cei care au salvat o viață donând sânge în campania Blood Network au avut acces gratuit în prima zi a festivalului sau au putut achiziționa abonamentul pe cele 4 zile la un preț special.

Peste 2.500 de tineri au donat sânge și în acest an în cadrul celei mai longevive campanii de donare de sânge din România.

Cea de-a opta ediție a festivalului UNTOLD a avut loc între 3 și 6 august. 250 de artiști, DJ și producători naționali și internaționali, printre care Imagine Dragons, Martin Garrix, David Guetta, Armin van Buuren, Alok, Eric Prydz, Tale of Us, Bebe Rexha, Ava Max, FERG, French Montana și ZHU au făcut show-uri speciale la UNTOLD 2023.

Cei care doresc să trăiască o nouă poveste UNTOLD se pot înregistra deja pe untold.com/register. Fanii care se înscriu acum pentru UNTOLD 2024 vor fi primii care vor cumpăra abonamente speciale pentru magia de anul viitor din Cluj-Napoca.

Foto: Untoldd/Julien Duval



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

VIDEO. Dan Petrescu, după înfrângerea cu FCSB: Totul a fost împotriva noastră. Nu aruncăm prosopul, dar va fi foarte greu

Publicat

De

CFR Cluj a pierdut derby-ul cu FCSB, scor 2-3, în ziua de Paști, pe Arena Națională. La final, antrenorul Dan Petrescu s-a arătat extrem de dezamăgit de rezultat, dar spune că nu renunță la lupta pentru titlu, deși admite că misiunea devine tot mai dificilă.

La finalul unui derby spectaculos, încheiat cu înfrângerea CFR-ului pe terenul rivalei FCSB, Dan Petrescu nu și-a ascuns dezamăgirea. Tehnicianul clujenilor a declarat că echipa sa a controlat prima parte a jocului, dar a fost pedepsită de adversari la prima ocazie.

„Suntem foarte supărați, eu mai ales sunt foarte dezamăgit. În primele 40 de minute, practic, a fost doar o echipă pe teren, care a încercat să joace și să dea gol, am avut ceva ocazii. Prima oară când adversarul a ajuns, pe lângă careu, nu prin careu, am primit gol, nici eu nu am înțeles cum am primit golul ăla, trebuie să îl revăd de mai multe ori, a fost, parcă, prea ușor și de nicăieri, pentru că numai noi am jucat”, a declarat Petrescu.

„Experiența și-a spus cuvântul”

Antrenorul a vorbit și despre greșelile individuale care au adus al doilea și al treilea gol încasat de echipa sa.

„Repriza a doua am început-o cu un corner, am dat pe lângă și am primit un gol incredibil. E greu să ai pretenții la 2-0, și apoi să mai dai și al treilea gol cadou, pasă la adversar. Experiența și-a spus cuvântul, jucătorii lui FCSB au o experiență mai mare. Sunt și unii jucători ai noștri, dar nu mai sunt așa mulți, care au jucat la nivel și cred că am avut greșeli prea mari pentru un meci în play-off, dacă vrei să te bați la titlu”, a mai arătat tehnicianul clujenilor.

„Reacția a fost pozitivă, dar a fost cam târziu pentru noi”

Chiar dacă a lăudat reacția echipei după ce scorul devenise 0-3, Petrescu a recunoscut că revenirea a venit prea târziu.

„După aceea am încercat, reacția a fost pozitivă, nu pot să spui, dar din păcate a fost cam târziu pentru noi. De la început până la final, parcă totul a fost împotrivă, nici eu de dimineață nu am putut să fac antrenament, nu m-am simțit deloc bine, nici acum nu sunt foarte bine. A fost un meci în care nu a vrut să iasă nimic și e posibil acum să avem șanse mai mici la titlu”, a mai spus antrenorul CFR Cluj.

Deși CFR Cluj are unul dintre cele mai bune atacuri din play-off, acest lucru nu îl mulțumește pe antrenor: „Rămânem cu golurile marcate, sigur vom fi echipa cu cele mai multe goluri marcate la finalul sezonului, dar pe mine mă interesează trofeul, nu să avem goluri marcate și e păcat”.

CFR Cluj o întâlnește joi pe Farul Constanța

Petrescu a tras un semnal de alarmă în privința programului încărcat. Săptămâna aceasta, CFR Cluj o va întâlni pe Farul Constanța acasă, joi seară, în semifinalele Cupei României.

„Avem un meci de cupă foarte important, avem un drum până la Cluj, cei de la Farul au o zi în plus. E o semifinală de Cupă foarte importantă pentru noi și sper să reușim la moral să lucrăm și să îi și refacem pe foarte mulți jucători. Suntem pe final de sezon, sunt mulți jucători care au jucat multe meciuri, dar va fi un meci foarte important pentru noi”, a mai spus Dan Petrescu.

Tehnicianul a subliniat că nu va da vina pe un singur jucător pentru eșec: „Când pierdem, pierde toată lumea, toți au greșit, nu numai un jucător. La primul gol a fost un lanț de greșeli, dar nu am luat niciodată decizii împotriva jucătorilor, nu fac așa ceva”.

„Nu aruncăm prosopul, dar va fi foarte greu”

În final, Dan Petrescu a transmis că nu renunță la lupta pentru titlu, deși admite că misiunea devine tot mai dificilă.

„Trebuie să sperăm în continuare la titlu, matematic se mai poate, de ce nu, etapa următoare e foarte importantă, dar noi, până la etapa următoare, avem Cupa, care iar ne va lua foarte multă energie. Nu aruncăm prosopul, asta-i sigur, 100% nu aruncăm, dar va fi foarte greu”, a concluzionat acesta.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

CFR Cluj pierde derby-ul cu FCSB pe Arena Națională, scor 3-2. Dubla lui Munteanu, insuficientă pentru ardeleni

Publicat

CFR Cluj a cedat în derby-ul etapei a 5-a din play-off, chiar în ziua de Paști, într-un meci spectaculos disputat pe Arena Națională. FCSB s-a impus cu 3-2 în fața ardelenilor, după o partidă plină de tensiune și răsturnări de situație.

Primul gol al meciului a fost marcat de Juri Cisotti pentru FCSB, în minutul 41, după o pasă foarte bună de la Șut.

În minutul 56, FCSB a reușit al doilea gol al partidei. Vlad Chiricheș a înscris după o fază fixă executată perfect de echipa roș-albastră, mărind avantajul campioanei.

În minutul 63, FCSB a marcat din nou, ducând scorul la 3-0. Juri Cisotti a reușit dubla, profitând de o greșeală gravă a lui Abeid, care a pasat direct la adversar în propriul careu.

Louis Munteanu, două goluri pentru CFR Cluj

În minutul 66, CFR Cluj a marcat primul său gol. Louis Munteanu a ratat inițial un penalty, însă a reluat în plasă din acțiune, după ce mingea a fost respinsă de Târnovanu, scorul devenind 3-1 pentru FCSB.

În minutul 65, FCSB rămâne în zece oameni. Mihai Popescu joacă mingea cu mâna în careu, iar arbitrul dictează penalty pentru CFR Cluj. Deși fundașul protestează, decizia rămâne neschimbată, iar Popescu este eliminat.

Louis Munteanu a marcat și cel de-al doilea gol pentru CFR Cluj în ultimele secunde ale confruntării, însă golul său din minutul 97 nu mai schimbă soarta meciului.

În urma meciului, FCSB a făcut un pas important spre titlu, rămânând pe prima poziție în clasament, cu 39 de puncte. CFR Cluj se clasează pe locul al doilea, cu 34 de puncte.

FCSB – CFR Cluj, echipele de start

FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Șut, Chiricheș – Miculescu, Fl. Tănase, Cisotti – Gheorghiță

Rezerve: Zima, Oct. Popescu, Kiki, Ștefănescu, Lixandru, Edjouma, Toma, Băluță, Pantea, Musi, Gele, Alhassan

Absenți: Dawa, Pantea, Olaru (accidentați), Bîrligea (fără drept de joc)

Antrenor: Elias Charalambous

CFR Cluj: Hindrich – Simao, Bolgado, M. Ilie, Camora – Fică, Djokovic, Korenica – Nkololo, L. Munteanu, Kamara

Rezerve: Popa, Gal, Abeid, Țîrlea, Sinyan, Emerllahu, Tachtsidis. A. Păun, Gligor, Deac, Postolachi, Juric

Absenți: –

Antrenor: Dan Petrescu

Stadion: Arena Națională

Arbitru: Isvan Kovacs // Asistenți: Ferencz Tunyogi, Alexandru Corb

Arbitru VAR: Andrei Chivulete // Asistent VAR: – Viorel Flueran

Citește mai departe

CULTURA

„Brișcălitul feciorilor” în ziua de Paști, în satul clujean Bobâlna

Publicat

În satul Bobâlna din județul Cluj, ziua de Paști nu însemna doar sărbătoare religioasă și mese îmbelșugate, ci și obiceiuri străbune. Un astfel de obicei, astăzi aproape uitat, este „Brișcălitul feciorilor”, păstrat până nu demult.

După-amiaza din prima zi de Paști aduna sătenii în curtea bisericii, unde atmosfera festivă era completată de o „judecată a tinerilor”. Un localnic ales special pentru acest rol pregătea un „mai” de lemn, unealtă folosită în mod obișnuit de femei pentru spălatul rufelor la râu.

În satele din județul Cluj, ziua de Paști era marcată și de momente comunitare pline de umor și coeziune socială. Un asemenea obicei, astăzi aproape uitat, este cel numit „brișcălitul feciorilor”, păstrat până nu demult în satul Bobâlna.

„După-amiaza zilei de Paști aducea localnicii în curtea bisericii, unde atmosfera se transforma într-una de judecată simbolică și veselie colectivă. Un sătean ales dinainte pregătea un „mai” de lemn – unealtă folosită de obicei de femei pentru spălatul rufelor la râu. Alți trei sau patru bărbați prindeau feciorul „vinovat” – adesea un tânăr care greșise în timpul postului sau făcuse vreo poznă cunoscută de comunitate”, arată Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj.

Tin erii găsiți „vinovați”, mustrați de comunitate

Cel cu „maiul” îl lovea ușor la tălpi, acompaniind gestul cu versuri satirice rostite în graiul local:

„Tânărul era ridicat pe orizontală, iar cel cu maiul îl lovea ușor la tălpi, însoțind gestul de versuri comice și mustrătoare, rostite în graiul local:

«Una mie, una ție,

Una șî lu’ Vasalie,

C-o-nburdat caru’ cu fân

Cu tătu’ că nu-i bătrân,

Uitându-să, cu ochii cât cepele,

După tăte fetele».”

Sărbătoarea se continua în curtea bisericii

Fiecare „brișcălire” era adaptată situației, iar comunitatea râdea, comentând, dar mai ales înțelegând mesajul: o formă de corecție ludică și socială, prin care valorile morale și normele satului erau întărite cu blândețe și umor.

„Important este că nimeni nu se supăra. Dimpotrivă, întreaga comunitate privea aceste gesturi drept formă de corecție ludică, de reamintire a normelor prin râs și bunăvoință.

În jurul bisericii, femeile așezau ouă roșii, prăjituri, vin și alte bunătăți, contribuind la atmosfera de sărbătoare. „Toatoă lumea aștepta cu nerăbdare brișcălitul”, povestește Felicia Maria Coroi din Bobâlna, mărturie consemnată în volumul Monografia etnografică a județului Cluj I – Zona Dealurile Gilăului, Clujului și Dejului, semnat de Zamfir Dejeu.

Citește mai departe

ECONOMIE

OPINIE. Dragoș Damian: În următoarele două săptămâni, de sărbători și vacanțe, cumpărați ceva fabricat în România

Publicat

Dragoș Damian, CEO Terapia

În cei 15 ani de când am lansat campania „Cumpără Fabricat în România”, pe cont propriu, pe banii mei, pe riscurile mele, fără nici un fel de ajutor de la autorități, s-a pornit o furtună de observații, critici și înjurături.   

La început, cel mai dureros de altfel, predominau observațiile, criticile și înjurăturile că ceea ce se fabrică în România este de slabă calitate.

15 ani de „Cumpără Fabricat în România”

Apoi, după ce am inervat pe cineva, au intervenit observațiile, criticile și înjurăturile că fabricile, uzinele și combinatele din România trebuiau oricum închise pentru că nu erau competitive. Fabricile, uzinele și combinatele din Cehia, Slovacia, Ungaria și Polonia nu au fost închise, deși erau contemporane cu ale noastre.

Apoi, între timp, au intervenit observațiile, criticile și înjurăturile care, nu contest, sunt într-o măsură adevărate, anume că nu se mai fabrică mai nimic în România. Internaționalizarea a făcut ca fabricile, uzinele și combinatele care aduc valoare adăugată să se mute în Asia iar lanțurile de aprovizionare cu materii prime și materiale pentru fabricile, uzinele și combinatele care aduc valoare adăugată rămase pe bătrânul continent să devină lungi, costisitoare și primejdioase.

Deși s-a amplificat naționalismul, tot nu s-a cumpărat mai mult fabricat în România

Și, în cele din urmă, în ultimii 5 ani cu pandemie, inflație, război și, mai nou, tarife vamale, chiar că observațiile, criticile și înjurăturile că nu se mai fabrică nimic în România sunt adevărate. Și, paradoxal, deși în aceștia ultimi 5 ani s-au amplificat suveranismul, naționalismul și patriotismul, tot nu s-a cumpărat mai mult fabricat în România.

O țară industrializată este o țară puternică și respectată.

O țară nu poate fi puternică și respectată dacă a rămas fără fabrici, uzine și combinate, oricâte IMM-uri și MÎ ar avea.

O țară nu poate fi puternică și respectată dacă ea creste din inflație și consum de importuri, imobiliare și divertisment.

O țară nu poate fi puternică și respectată atunci când se afla în top 10 țări cu cel mai mare deficit de balanță comercială.

O țară nu poate fi puternică și respectată dacă nu investește în educație, în cercetare, în inovație, în tehnologie, în resursă umana calificată și specializată.

Să cumpăram ceva fabricat în România

Noua ordine mondială economică care a început în aprilie 2025 va arăta dacă merita sau nu să fi o țară industrializată, cu fabrici, uzine și combinate.

Până una-alta, până ce mai-marii planetei se hotărăsc ce vor să facă, românii intră în două săptămâni de sărbători și vacanțe. Și, dacă avem încredere în România, s-o demonstram. În cele două săptămâni care vor urma, de sărbători și vacanțe, să cumpăram ceva fabricat în România.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate